Combinaţie de frumuseţe, rafinament, bogăţie şi artă, Veneţia ni se prezintă mândră, gata oricând să ne dezvăluie, la o ceaşcă de cafea, poveştile care i-au creat istoria. Veneţia este un tărâm al cafenelelor, locuri primitoare ce te servesc nu numai cu licoarea maronie magică, dar şi cu istorie, pasiune şi aventură.

Situată în Piazza San Marco, sub Procuratie Nuove, Caffè Florian sfidează timpul prin păstrarea secretului longetivităţii. Cu o istorie de aproape trei sute de ani, Caffè Florian şi-a câştigat locul de frunte în atracţiile de top ale Veneţiei. Pentru a înţelege de ce, recurg la o scurtă reconstituire a traseului istoric urmat de această cafenea. Pe 29 decembrie 1720 Caffè Florian îşi deschidea porţile publicului, însă cu o denumire diferită de ceea pe care o cunoaştem azi. Initial, pe plăcuţa ce indica numele cafenelei era inscripţionat Pentru Veneţia Triumfătoare (“Alla Venezia Trionfante”), denumire ce nu a fost folosită însă niciodată pentru că, încă din ziua inaugurării, s-a preferat varianta mai uşoară – Florian, după numele proprietarului cafenelei. La începutul secolului al XIX-lea, cafeneaua a luat oficial numele de Florian, denumire ce se păstrează până în prezent.

Florian sau Floriano, negustor al vremii, abil cafetier, a făcut din cafenea un loc perfect pentru savurarea unei cafele bune (cafeaua era proaspătat ajunsă în spaţiul Italian), însă nu s-a limitat la atât. A transformat cafeneaua într-un punct de întâlnire şi chiar informare pentru cei care voiau să cumpere sau să vândă obiecte rare, pentru cei care își căutau locuri de muncă, iar obiectele găsite sau pierdute erau anunţate la Caffè Florian. Astfel de servicii, alături de comoditatea oferită (amplasamentul cafenelei foarte aproape de Palatul Ducal, servicii de curierat pentru trimiterea imediată a scrisorilor şi mesajelor private) au adus success cafenelei într-un timp scurt.

Interiorul cafenelei era unul modest la momentul apariţiei. La sfârşitul anului 1720, Caffè Florian era un local mic iluminat de doar două lămpi. Arhitectura actuală datează din 1858, iar în prezent cafeneaua prezintă şase săli: Sala Senatului (“Sala del Senato”), Sala Chinezească (“Sala Cinese”), Sala Orientală (“Sala Orientale”), Sala Bărbaţilor Iluştri (“Sala degli Uomini Illustri”), Sala Anotimpurilor (“Sala delle Stagioni”) şi Sala Libertăţii (“Sala Liberty”).

Revenind la rolul pe care Caffè Florian l-a jucat încă din momentul apariţiei, trebuie menţionat şi aportul cultural adus de această cafenea spaţiului venețian. În februarie 1760 a luat naştere Gazzetta Veneta (“Gazeta Veneţiană), din initiativa lui Gasparo Gozzi. Tot în această perioadă Caffe Florian era punct de referinţă în viaţa oraşului, iar alături de librăria lui Paolo Colombani, era sursa principală de infomaţii pentru Gazetă, dar şi de vânzare şi distribuţie pentru abonaţi. Dimensiunea culturală a cafenelei se conturează odată ce devine prima cafenea italiană literară, statut obţinut în primă fază prin prezenţă constantă a lui Gasparo Gozzi şi a colaboratorilor săi în saloanele cafenelei.

Timpul a jucat în favoarea cafenelei, iar faima Caffè Florian creştea din ce în mai mult. Clienţii erau din ce în mai mai mulţi şi mai variaţi, însă scriitorul era un tip care prin înclinaţie naturală iubeşte cafeaua şi care pare să obţină o stare specială aici. Între 1899 şi 1924 Henri de Regnier a vizitat Veneţia de douăsprezece ori şi de obicei îşi dădea întâlnire cu prietenii sau cunoscuţii la ora cinci în salonul chinez:

Se anunţă crepusculul, ora chinezului se apropiere. Deja suntem aşezaţi la mesele lui. Sub privirea lui ironică conversaţia îşi pierde tonul serios şi devine confidenţială… Cum e posibil să fii în altă parte când aici este atât de bine?[1].

Stendhal, Schopenhauer, Wagner, Henry James, Puskin vorbesc şi ei despre atmosfera plăcută, primitoare şi propice pentru meditaţie şi devin martori fără voie la perioada de maximă splendoare a Cafenelei Florian – la Belle Epoque. În această perioadă, Caffè Florian îşi joacă cu succes rolul de element de coeziune artistică, adunând în jurul meselor personaje din diferite domenii ale culturii, alături de dorinţa de a oferi o atmosferă primitoare şi relaxantă tuturor clienţilor.

Făcând un salt de la Belle Epoque la momentul prezentului, fără a neglija perioada secolului al XX-lea, se poate vorbi de un declin al cafenelelor literare, ce presupune dispariţia unui număr mare şi dizolvarea rolului de element de coeziune literară. Riccardo Di Vicenzo [2] vorbeşte chiar de posibile consecinţe, mai exact dispariţia unei civilizaţii, unui mod divers de a concepe timpul şi spaţiul. Urmează, apoi, apariţia cafenelelor literare virtuale ce iau locul celor tradiţionale.

Personal, cred că discuţia poate fi purtată şi în alţi termeni. Poate că dispariție și/sau înlocuire pot însemna, de fapt, completare. Într-adevăr, era tehnologiei a schimbat lucrurile aducând încă o variantă paralelă de dezbatere literară. A luat naştere o competiţie între cafeneaua literară tradiţională şi cea virtuală, care însă nu trebuie să însemne dispariţia uneia sau alteia, ci schimbând perspectiva,  o posibilă colaborare.

Caffè Florian reprezintă dovada că testul timpului poate fi trecut prin adaptare, prima cafenea literară italiană existând şi astăzi pentru a-și spune poveştile seducătoare.

Bibliografie:

Il Gazzetino illustato, 27 aprilie 1930, anno X, n. 17 – (VIII E. F)
Dal Greco al Florian, scrittori italiani al caffe’, a cura di Riccardo Di Vincenzo, 2003, Milano
http://www.caffeflorian.com/


[1] Dal Greco al Florian, scrittori italiani al caffè, a cura di Riccardo Di Vincenzo, 2003, Milano, pag. 198.
[2] În cartea Dal Greco al Florian, scrittori italiani al caffè, 2003, Milano, pag. 5

surse foto: 1, 2