de Alexandru Groza[1]
Motto: Da, chiar și Scripturile se pot înșela, am adăugat eu, doar pentru mine. Nu adevărul, nu! Ci doar dragostea ne face liberi.
Ce diferențiază un scriitor de istorie de un romancier? Stilul narativ impune modelarea informației fără a produce denaturări valorice asupra obiectului studiat. Un roman excelează prin cursivitate în funcție de adaptarea contextului exterior la relevanța interioară a schemei psihologice a personajelor. În ambele cazuri abilitatea autorului de a contura în mod credibil realitatea, închipuită sau istorică, determină sau nu succesul receptării. Adrian Cioroianu și-a obișnuit cititorii cu lucrări precum: Focul ascuns în piatra: despre istorie, memorie și alte vanități contemporane sau Pe umerii lui Marx. Surpriza este adusă prin lansarea volumului Adulter cu smochine și pescăruși, apărut la editura Curtea Veche Publishing, care aduce în prim plan o imagine diferită față de rigorismul cercetării. Formarea ca istoric este relevantă în arhitectura romanului, mai ales din perspectiva conturării unui univers veridic drept schelet pentru evadarea din real.
Primul contact cu romanul oferă un indiciu biografic asupra persoanjelor. Tehnica este interesantă, deoarece reușește să determine căutarea rolului acestora în paginile volumului. Adulter cu smochine și pescăruși are XIII capitole, la care se adaugă o serie de Precizări, unde se relevă deformarea profesională a citării surselor.
Romanul redă un univers aproape tangibil, încă de la primele pagini, prin descrierile integrate în simțurile cititorului, prin claritatea conturării elementelor de peisaj. Dacă butonul dorit de Aldous Huxley, anume acea aparatură fină care i-ar fi permis privitorului să simtă în întregime senzațiile și parfumul filmului văzut, nu a fost încă inventat, atunci Adulter cu smochine și pescăruși permite înregistrarea pe fiecare peliculă a nervurilor umane a unui experiment scriitoricesc. Devenim martori ai unei lumi inventate în emulația spiritului mediteranean. Dacă ieși din acțiunea dirijată, ai putea foarte bine să te plimbi pe faleză, sau să fii chiar tu înotătorul spre insula cu pescăruși și stabilopozi.
Trebuie adăugat faptul că maniera descriptivă omogenizează intrinsec lumea, amintind de Douăsprăzece povestiri călătoare. Povestiri în care Marques renunță timp de 150 de pagini la forma realismului magic pentru a deveni o oglindă care reflectă în cele mai intime detalii lumea drumului spre care este îndreptată. Similitudini de stil sunt identificabile, însă nuanța ce distinge Adulter cu smochine și pescăruși este cheia de redare a lumii. Totul se relevă din exterior spre interior, pe când personajele marquesiene sunt redate din lumea lor interioară spre exterior, urmând să dispară la fel de misterios cum au intrat în peisajul narațiunii.
Lumile romanului au trei forme de identificare. Lumea Osturiei este dominată de cadre latente pornind de la plajă și Mediterană, la insula cu stabilopozi și pescăruși, barul Jim 01, vila Or’Tuicha, până la piațeta tipic mediteraneană în care se află cafeneaua lui Ghiorghiou. Personajele acestei lumi, surorile nebune și fiul lor, Petro, comisarul Romero și Mimi, gravitează lent și invizibil. Chiar și noi, ca invadatori ai cărții, dacă ne-am pune la masa lui Ghiorghiou, ne-am putea aștepta să auzim vocea enervată a Micaelei, strigând ceva în italiană către bonomul îndrăgostit, care îți redă povestea vieții lui în numai câteva minute. Practic mediul orbitează într-o constantă similară climatului mediteranean, limpede și previzibil (cel puțin acesta este aerul pe care îl respiră locuitorii Osturiei).
A doua lume este intimă și se consumă între Paul și Alicia. O acuză asupra exagerării formelor senzualității poate fi temperată prin rememorarea pasajelor din Într-o noapte fără lună, respectiv experimentul literar Dacă într-o noapte de iarnă, un călător…. . Erotismul din romanul Adulter cu smochine și pescăruși nu este unul vulgar, ci senzual și mascat în jocuri de expresii pentru a se evita trivializarea (deși unele perifraze puteau fi construite mai reușit).
A treia lume este schița unui potențial roman polițist. Mimi, personaj decolorat la început, dar care spre final devine central în cadrul narațiunii, face un joc al dispariției amoroase. Intriga ocolește cu desăvârșire făptașul evident și cel mai aproape de Paul, Alicia. O poveste care putea fi exploatată în favoarea firului epic pentru a adauga o doza accentuată de tensiune, dacă a treia lume devenea un schimb de planuri cu relația adulterină dintre Alicia și Paul.
Cele trei lumi sunt cercuri concentrice, care prin pulsația centripetă a universului osturian debordează de viață în sunetul fiecărei imagini creionate de autor. Traiectoriile se confundă suprapunându-se, ca mai apoi să se singularizeze. Nivelul al treilea joacă rolul unui con de umbră, care se autosusține prin prezența comisarului Romero, legitimând schimburile dintre universul Osturian și jocul erotic.
Raportul dintre intimitatea lui Paul și a Aliciei respectiv lumea osturiană, nu este nicidecum întâmplător, deoarece pornind de la țigăncușa ce vindea smochine, se dovedește a fi o adevărată deux ex machina pentru debutul adulterului, și sfârșind cu întrebarea sugestivă a lui Romero cu trimitere la o potențială relație, totul îndeamnă și în același timp dezbină.
Paul și Alicia, analizați prin comportamentul și structura lor afectivă, pot fi catalogați drept victime ale mariajului sau sadici ai plăcerii (aici depinde de cititor). Paul este rece în raporturile cu soția Pupa, iar Alicia este căsătorită la rându-i cu un senator impasibil. Sentimentele celor doi față de partenerii de viață par a fi la fel de șterse și asanate afectiv. Într-un asemenea context degradabilulul mariaj justifică adulterul ca formă a dragostei, aducând eliberarea metaforică.
Alicia este construită pe o structură care îmbină fundamentul naivității cu maturitatea formei feminine, atât în gândire, cât și în corporalitate. Jocurile și pasiunea de care dă dovadă în reculegerea timpului pierdut fără un stimul afectiv, o vor transforma din Alicia Leal, regizoare cunoscută, într-o simplă femeie îndrăgostită. Apelativul dat de Paul o amuză, deoarece îi permite abandonarea temporară a notorietății de dragul simplificării în afect.
Paul este un camilpetrescian prin trăire, deși filosofia lui de viață este mult redimensionată, chiar dacă este un scriitor. Se prezintă ca fiind un om al momentului său, își recunoaște neinteresul față de politica externă, își asumă lipsa de punctualitate, practic se trăiește pe sine și nu regretă. Cunoaște prin certitudini, dovada acestui aspect este concentrarea asupra ceasului Mido, de care se dovedește a fi atât de dependent. Iubirea față de Alicia îl tonifică, dar în același timp îl și seacă, este un joc al frângerilor și al regrupărilor, ca mai apoi, din acest carusel să rezulte eliberarea.
Finalul romanului m-a făcut să mă întreb dacă poate fi catalogat drept o dramă afectivă a spiritelor prinse în lumi diferite, care întâmplător se regăsesc sau este o viziune epicuriană și paradoxal stoică asupra imponderabilității adevărului? Defecțiunea romanului constă în incapacitatea de a decripta eternul feminin, iar balansul dintre yin și yang pare a lăsa mereu un bărbat, care dacă nu poate să-și întregească universul, măcar poate să-și găsească fericirea din amintirea lucrurilor mărunte. Oare nu este Alicia un pandant, nu este ea complementară singularității lui Paul? În fond adulterul trăit se va definitiva, oare, ca moral sau imoral, început sau sfârșit al celuilat?
_______
[1] Alexandru Groza este student în anul III al Facultății de Istorie. Interesat de istorie culturală, literatură și poezie. Membru din 2008 pănă în prezent al Cenaclului de Seară, condus de Ioan Gabriel Pușcă. În perioada 2011-2012 a fost membru al cenaclului Săgetătorul, prezidat de Tudor Opriș. A publicat în anul 2009 volumul de debut Cugetările Omului de Nisip, la editura Univers Științific, iar în 2010 a primit Premiul Național JUNIOR, acordat de Centrul Național de Excelență. In septembrie 2011 a participat alături de Asociația Adsum la evenimentul cultural Roaba de Cultură, organizat în parcul Herăstrău. În 25 aprilie 2012 a fondat Cercul Literar Arche, în cadrul Facultății de Istorie a Universității București. De la fondare și până în prezent a avut o activitate constantă prin conferințe inițiate în parteneriat cu Societatea Culturală Aromână, CICSA și sesiuni de cenaclu marca Atelierul de Cuvinte (fanpage CLA). În perioada 26-29 noiembrie 2013 în parteneriat cu institutul KINU și Facultatea de Istorie, respectiv cu sprijinul colegilor din CTIRI a organizat seria de interviuri și conferințe intitulate Coreea contemporană, un tărâm cu două lumi.
Blog personal: http://bezdomnai.wordpress.com/