De Crăciun, Bucureștiul se golește. Oamenii pleacă acasă, prin diverse alte orașe, sau la țară, la bunici, la fini, la alte neamuri ori la munte. Rămân cei născuți aici, fără rude în alte părți ale țării. Crăciunul urban riscă să fie destul de lipsit de farmec.
Dacă într-un weekend obișnuit e un coșmar să cauți de-ale gurii, spre sfârșitul lui decembrie această misiune devine un adevărat calvar. Nu ai de ales însă, fiindcă nu are cine să-ți trimită diverse de la țară. Ai pus tu niște conserve toamna, dar nu te-ajută cu mare lucru borcanul ăla de castraveți murați sau sosul de roșii. Te duci și te străduiești să găsești carne bună și legume care să arate frumos. Primești coate din stânga, din dreapta, de sus – de la tipul acela foarte înalt –, de jos – de la puștiul care a intrat în tine (și tot el țipă). Ești vânăt în cel puțin cinci locuri, te-ai încins în geacă și știi că o să îngheți când o să ajungi afară. Dar măcar haotica aventură cu coșul ajunge într-un final la casa de marcat și trece o oră și trece o zi și trec două și te simți ca Făt-Frumos pe un drum pustiu și aparent interminabil.
Ajuns acasă, despachetezi epuizat merindele care vor fi epuizate într-o săptămână. Te apuci să gătești, într-o bucătărie mică, de apartament, pentru o armată de oameni – sunteți mulți în familie, vin niște mătuși, niște fini, niște prieteni. Și așa ajungi să faci două oale de sarmale, multă piftie, să umpli cel mai mare castron cu salată boeuf și pe 28 să te întrebi ce mănânci.
Orașul parcă nu intră cum trebuie în atmosferă, zăpada nu se sincronizează cu luminițele de pe bulevarde și cu turta dulce de la târguri, colindătorii nu primesc mere și nuci, oamenii nu primesc colindătorii. E ca și când Crăciunul s-ar desfășura fragmentat, ar fi deșirat pe străzi. Ar exista tot ce trebuie, dar, cumva, imaginea nu ar avea cum să fie completă.
Așa arată zilele de dinainte în București. Ori nu e deloc zăpadă, ori a intrat deja orașul în ea cu mii de picioare și de roți și a făcut-o de nerecunoscut. Cadourile perfecte sunt bine ascunse între lucruri urâte, de prost gust sau poate doar nepotrivite. Nu ești mulțumit de bradul pe care l-ai ales. Toată lumea pleacă sau e ocupată și nu ai cu cine să bei un vin fiert cu scorțișoară în alea cinci minute pe care le ai libere.
Așa că te bagi sub plapumă cu o felie de chec marmorat, o cană cu ceai și o carte frumoasă, cea pe care o recitești mereu în preajma Crăciunului. Și parcă, parcă te simți mai bine. Toate pregătirile și micile dezamăgiri care vin cu ele încep să nu mai conteze.
Apoi vine ziua în care are loc declicul. Se întâmplă ceva magic – ninge frumos și orașul e băgat sub plapumă, cu multe standuri cu turtă dulce și cozonaci, cu puburi și ceainării pline de oameni care beau vin cu scorțișoară sau infuzii surprinzătoare de ierburi. Sau găsești într-un colțișor abandonat dintr-un târg cadoul ideal. Îți bate la ușă un cor frumos de colindători. Te sună un prieten vechi care e încă în oraș. Ieși pe bulevard și luminițele sunt chiar frumoase anul ăsta. Ceva mic se întâmplă și Crăciunul urban capătă același farmec pe care îl are cartea pe care o recitești an de an.
Te duci și cumperi mere și nuci pentru colindători. Sau te apuci tu să cânți prin blocuri, așa cum îți doreai când erai mic, dar nu te lăsau ai tăi, fiindcă orașul e periculos. Îți amintești cum improvizai în copilărie și făceai cu frații tăi mai mici scenete în casă și colindați de mama focului pe toată lumea care vă trecea pragul. Realizezi că odată împodobit, orice brad este frumos. Te bucuri de oamenii pe care poți să îi vezi și faci planuri cu ceilalți. Fragmentele încep să se apropie, imaginea devine completă, Crăciunul ajunge și în București, pe rafturile librăriilor, în vocile copiilor, pe glazura prăjiturilor, sub mii de roți și de bocanci, în aburii de prin coșuri și de pe ferestre.
Și îți dai seama că nu contează dacă, uitându-te pe geam, vezi alb sau asfalt sau mocirlă, dacă vezi ulița sau bulevardul, lumini puternice sau nimic în beznă. Dacă te-ai chinuit cu porcul în ogradă sau în hipermarket. Dacă îți cântă la ușă colindători pe care-i știi de mici sau străini. Dacă vă înghesuiți 15 inși într-o sufragerie mică de apartament sau într-o odaie de la țară.
Până la urmă, oriunde și cu oricine te-ar prinde, e Crăciunul tău și e frumos.
Vă urez un Crăciun fericit alături de cei dragi, poftă mare și cadouri frumoase!