Acum mai bine de 100 de ani, câțiva oameni convinși că o societate nu își poate găsi împlinirea în absența culturii, au hotărât că e de datoria lor să participe la ridicarea unui institut de învățământ menit să ofere cursanților nu doar cunoștințe, ci și abilitățile practice necesare. Susținerea oferită de familia Oteteleșanu culturii românești a constituit subiectul unui articol precedent. În testamentul său din 19 martie 1876, la articolul 4, Ioan Oteteleșanu menționa:

„După încetarea din viață a soției mele, întreaga mea avere va servi la facerea unui institut de fete românce, cărora li se va da o creștere și educație de bune mume de familie, fără pretenție sau lux; prisosul ce va rămânea după bugetul anului, se va capitaliza spre a da zestre acelor fete, care nu va fi nici mai mult nici mai puțin decât două sute de galbeni uneia.” Astfel că, în aprilie 1893[1], Ioan Kalinderu, executorul testamentar numit de vornicul Oteteleșanu, donează Academiei Române întreaga avere a boierului[2]. Conacul de la Măgurele fusese considerat de doamna Oteteleșanu drept cel mai potrivit pentru a găzdui instituția de învățământ. Organizarea institutului va fi supravegheată de o comisie a Academiei, formată din I. Kalinderu, I.C. Negruzzi, D.A. Sturdza și V.A. Urechia. Director este numit Ioan Slavici, iar soția sa va ocupa funcția de subdirector, urmând ca aceștia să se mute la Măgurele, fără a mai avea activitate didactică și în cadrul altor unități școlare.

Proiectul este printre primele de aceste gen din România, astfel că Slavici va studia publicațiile străine de specialitate și școli din Germania sau Elveția pentru a elabora documentația de bază a noii școli[3]. Pe data de 15 septembrie 1894 e organizat examenul de admitere, pentru ca o lună mai târziu, pe 18 octombrie, să aibă loc festivitatea de inaugurare a Institutului Ioan Oteteleșanu. Într-o primă etapă, 15 eleve asistă la cursurile ținute de Slavici și de soția sa, această perioadă putând fi considerată drept una experimentală. Începând cu anul școlar 1898-1899, este înființată și clasa a V-a și vorbim despre funcționarea propriu-zisă a Institutului. Noutatea este adusă de modul de structurare a anilor de învățământ pe gospodării. Astfel, clasele I-III erau organizate într-o gospodărie, iar clasa a IV-a în gospodăria a doua. Cea de-a treia gospodărie, compusă din elevele clasei a V-a se baza pe autogospodărire și avea sub observație clasele mai mici. Trecerea de la o gospodărie la următoarea marca nu doar evoluția în vârstă a elevelor, ci și maturizarea acestora și dobândirea de noi cunoștințe. Rapoartele succesive ale Fundației Oteteleșanu și ale Academiei Române privind activitatea instituției de la Măgurele vorbesc despre rezultate foarte bune la nivelul studiului teoretic, dar și despre activitățile practice desfășurate de eleve cu succes sub îndrumarea profesorilor. Slavici, asemenea lui Popa Tanda, plantează împreună cu elevele peste 1000 de pomi și se implică și în viața comunității din Măgurele: ajută la repararea morii de pe râul Sabar și la construirea unui cuptor de pâine pentru săteni, dorind totodată să crească numărul elevilor de la școala comunală.

În anul 1906, Institutul Ioan Oteteleșanu prezintă produsele elevelor sale la Expoziția anuală, organizată de Partidul Conservator, unde câștigă numeroase distinctții, printre care și medalia de aur. Deși poate fi considerat de cei mai mulți drept unul fericit, acest eveniment va duce la înlocuirea soților Slavici de la conducere. Care este explicația pentru această evoluție neașteptată? D.A. Sturdza, secretarul general al Academiei Române, era printre membrii de bază ai Partidului Liberal, astfel că refuză distincțiile și instituie reorganizarea Institutului. Noua organigramă impunea o instituție ce urma a se ocupa strict de programul de învățământ și o structură suplimentară cu rol economic și administrativ, cele două având conduceri diferite.  Decizia nu este acceptată de Slavici, astfel că, la 1 iulie 1908, acesta își prezintă demisia. Institutul continuă să funcționeze și, în perioada Primului Război Mondial, va găzdui cartierul general al armatei germane. Din 1921, Institutul Ioan Oteteleșanu își schimbă denumirea în Școala normală de fete, fapt ce marchează trecerea școlii în subordinea Ministerului Învățământului Public. Absolventele acesteia erau îndreptate în principal spre cariera de învățătoare. Din 1948, instituția de învățământ de la Măgurele este mutată în București, în locul fostului liceu „Carmen Sylva”, astfel că se încheie istoria de peste 50 de ani a școlii de la Castel.

Tinerele erau primite la Institutul Oteteleșanu de la vârsta de 12 ani și cursurile urmate de acestea acopereau domenii precum limba română, aritmetică, istorie, geografie, chimie, fizica, botanica si zoologie, dar și notiuni de estetică, etică și psihologie, considerate necesare pentru viața de viitoare soții și mame. Mai mult, elevele lucrau în atelierele Institutului, învățând croitorie, țesătorie, agricultură și piscicultură. Gospodăria Institutului beneficia de grădină de legume, livadă, curți de păsări si se creșteau porci și vaci, produsele astfel obținute fiind destinate consumului intern. Tot tinerele erau cele care găteau și pregăteau conservele necesare pentru iarnă. Nu erau uitate nici artele. Pe lângă lecțiile de muzică și desen, Ioana Arsureanu Denizler[4], absolventă a Școlii Normale de Fete de la Măgurele, amintește de cercul literar, dar și de corul ce susținea concerte chiar și la radio. Mai mult, ansamblul de violină era unul recunoscut pentru valoarea sa.

Institutul Ioan Oteteleșanu, mai apoi Școala Normală de Fete de la Măgurele, a reprezentat un model instituțional aparte în învățământul românesc. Înființat prin inițiativa nobilă a vornicului Oteteleșanu, caracterizat de o programă de învățământ complexă, ce îmbina teoria cu practica, dotat cu gospodărie proprie, școala de la Măgurele surprindea și prin libertatea acordată elevelor sale, care dincolo de o minimă îndrumare, erau ghidate de dictonul „ cum veți găti așa veți mânca, cum vă veți așterne, așa veți dormi.”

Bibliografie:

  1. Dorcioman, Amelia, coordonator, Revista aniversară „Învățămînt la Măgurele”, Măgurele-București, 2003
  2. Slavici, Ioan, Institutul Ion Oteteleșanu din Măgurele , Monografie , 1906

surse foto – de aici


[1] Decesul Elenei Oteteleșanu are loc in 1888, și este urmat de un important proces al moștenitorulor familiei Oteteleșanu, câștigat în final de Ioan Kalinderu. Acesta este motivul pentru care abia în anul 1893 încep demersurile pentru înființarea Institutului.

[2] Conform Cărții de Danie a domnului Ioan Kalinderu către Academia română de la 19 aprilie 1893, moștenirea lăsată de acesta cuprindea „casa din Calea Victoriei nr.49 cu vasta sa grădină și atenanțe,  moșia Măgurele din Ilfov moșia Fundul-Chiseletul din Ilfov și moșia Otetelișu din Râmnicul-Vâlcei”

[3] Este vorba despre „Proiectul de organizare a Institutului Oteteleșanu privind I Educațiunea fizică, II Educațiunea intelectuală, III Educațiunea casnică, IV Instrucțiunea”, „Programul de studii pe materii” pentru prima clasă și „Regulamentul pentru conducerea internă a Institutului Oteteleșanu”, inspirate de programele școlilor de la Letta și Baden din Germania și școala Rudolfzell din Elveția

[4] Ioana Arsureanu Denizler, „Lumina amintirilor”, în Revista aniversară „Învățămînt la Măgurele”