de Nicoleta Cojoianu
Dacă vi s-ar cere să fiţi pentru o secundă o carte sau un autor în care simţiţi că vă regăsiţi, ce aţi răspunde? Ce autor sau carte aveţi în mână când vă imaginaţi citind în pat, pe canapea, pe şezlog, pe iarbă, la mare sau acasă?
Mie îmi vine în minte Herta Müller. Şi nu o carte anume, ci toate cărţile ei pe care le-am citit. Au fost vreo câteva. Am descoperit-o pe autoare într-o librărie din centrul Bucureştiului, cu trei cărţi în Top 10 Bestseller al librăriei. Am descoperit-o fără să ştiu prea multe despre ea, în afară de numele cu rezonanţă de câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009. Am citit prima dată Leagănul respiraţiei, apoi cu iz de mărţişor am primit Încă de pe atunci vulpea era vânătorul şi apoi lista de cumpărături s-a îmbogăţit cu toate volumele autoarei traduse în limba română. Nu o să povestesc despre ce este vorba în fiecare carte – aceasta ţine de plăcerea cititului în sine –, ci despre felul în care simt gândind la cărţile Hertei Müller.
În primul rând, am simţit că Herta Müller nu e româncă. Nu, nu e româncă, adică nu în sensul acela în care se mândreşte ţărişoara aceasta că are un laureat al premiului Nobel. Herta Müller nu e româncă, e o nemţoaică născută în România, într-un sat nemţesc de lângă graniţă. Herta Müller nu doar că nu scrie ÎN româneşte, dar nu scrie nici măcar româneşte. Eu n-am găsit nimic românesc în modul în care descrie comunismul sau universul celor persecutaţi de comunism, nimic care să semene cu scriitura altor autori români care au îmbrăţişat aceeaşi temă.
Când o citesc pe Herta Müller parcă citesc poezie. O poezie plăcută, care te face pur şi simplu să vezi lucrurile din altă perspectivă. Adică să vezi un lac nu ca pe o apă, ci ca pe un joc de forme, lumini şi umbre ale lucrurilor care se reflectă pe luciul apei. Cam aşa scrie Herta Müller. Aşa o citesc eu. E un fel de think outside the box. Pentru unii lecturarea cărţilor scriitoarei poate părea greoaie şi nu foarte plină de înţelesuri. Înţelesurile de fapt ies la iveală din felul în care fiecare interpretează cuvintele şi alăturarea acestora, o alăturare destul de neobişnuită, cum ar fi îngerul foamei sau lopata de inimă. Imediat descifrate înţelesurile de către cititor, cuvintele capătă valenţe deosebite, iar decorul, personajele şi întâmplările se conturează mai pregnant în mintea celui ce citeşte.
De puţin timp, cineva m-a făcut conştientă de tematica cărţilor pe care le citesc şi anume că cea mai mare parte a lor se învârte în jurul a două mari subiecte: comunismul şi feminismul. Ca să parafrazez, este vorba despre un anumit tip de feminism, adică personaje principale, femei, deşi sunt persecutate în diverse moduri, ajung în cele din urmă să răzbească şi să se descurce de unele singure. Unele cărţi pe care le-am citit sunt chiar despre cele două subiecte laolaltă. Autoarea scrie despre comunism şi universul celor oprimaţi de regim, dar şi despre femei surprinse în cadrul unui astfel de destin, după cum ea însăşi este una dintre ele.
Vă recomand să citiţi Herta Müller pentru că în primul rând nu veţi citi o carte obişnuită, cu fraze obişnuite, cu subiect şi predicat, în care persoanele realizează acţiuni. În cărţile Hertei Müller fiinţele şi obiectele realizează acţiuni care influenţează oamenii, gândurile şi sentimentele lor.