Îmi place să spun, ca Ioana Pârvulescu, că Bucureștiul – și nu numai cel interbelic – este orașul în care orice este posibil. Îndrăgostită iremediabil de orașul meu natal, dar neputându-l vedea decât de cel mult două ori pe an, încerc de fiecare dată să-mi „fac plinul” de București, ca să-mi ajungă până data următoare. Nici nu e deci de mirare că deseori mă trezesc prinsă în vârtejul acestei metropole, rătăcind de dimineața până seara, ca în transă, dintr-un loc în altul. Iar odată ajunsă acasă, deși corpul e obosit, mintea lucrează febril și încearcă să adune cât mai multe din cele trăite peste zi, în sertărașul pe care scrie „momente deosebite”.

În seara zilei de 2 octombrie 2012, am avut ocazia să asist la un astfel de moment: lansarea cărții  de Paula McLain, proaspăt apărută în traducerea Iuliei Gorzo la editura Humanitas Fiction. Evenimentul a avut loc la Cafeneaua Humanitas de pe Strada Kretzulescu. Spațiul dintre coloanele clădirii pare făcut pentru a găzdui astfel de manifestări. Au fost prezente câteva nume de seamă ale peisajului cultural românesc: Dan C. Mihăilescu (pe care Denisa Comănescu, gazda serii și îngrijitoarea seriei Raftul Denisei, l-a numit de mai multe ori, afectuos, „Dan C.” sau „Dan C.-ul”), traducătoarea cărții, Radu Paraschivescu și actrița Mihaela Rădescu. Încă dinainte ca Denisa Comănescu să ne introducă în atmosferă, am fost serviți cu delicatese franțuzești: bucățele crocante acoperite cu cremă de brânză și spumă de creveți. Vinul a fost, desigur, tot franțuzesc.

Romanul Soția din Paris redă perioada petrecută de Hemingway împreună cu Hadley Richardson, prima lui soție, în Parisul mult glorificaților ani ’20, supranumiți „années folles” sau „Roaring Twenties”. Tentativa Denisei Comănescu de a traduce expresia din franceză în română, echivalând-o cu „anii nebuni”, s-a soldat cu o promptă replică din public: cea mai potrivită traducere ar fi „anii nebunilor”, pentru că „anii nebuni sunt ai noștri”. O intervenție pe cât de hazlie, pe atât de îndemnătoare la reflecție. De altfel, tot acei ani sunt evocați și de Woody Allen în „Midnight in Paris”. Este o perioadă care, precum „La Belle Époque” sau interbelicul, naște nostalgii.

Iulia Gorzo a impresionat auditoriul cu o prezentare extrem de interesantă și excelentă din punct de vedere retoric a poveștii de iubire care stă la baza romanului, mărturisind că fusese ea însăși „îndrăgostită” de Hemingway în tinerețe, motiv pentru care traducerea nu a fost deloc o caznă, ci dimpotrivă, o adevărată plăcere. Nu au lipsit, desigur, anecdotele. Așa am aflat că dragostea literară a traducătoarei pentru Hemingway devenise la un moment dat atât de puternică, încât își supunea pretendenții unui test, întrebându-i dacă l-au citit pe Hemingway. Asta până când s-a îndrăgostit de Faulkner.

A urmat interpretarea fascinantă a lui Radu Paraschivescu, el însuși traducător din limba engleză (vă recomand cu toată căldura și , ambele de Jonathan Coe, apărute la Editura Polirom). Pornind de la imaginea cunoscută a unei Franțe și mai ales a unui Paris al „luminilor”, el a pus în evidență cealaltă față a strălucitorilor ani ’20. În opinia sa, pe lângă personajele prezente în roman mai apar și alte două, mai puțin vizibile: umbra și moartea, amândouă concretizându-se în persoana lui Hemingway. Strălucirea cercurilor mondene nu reușește să acopere „Parisul din umbră” și condițiile modeste în care trăiau soții – condiții care devin evidente în fragmentul citit de Mihaela Rădescu, care a fost deosebit de apreciată, imprimând textului (lectura fiind făcută aproape la prima vedere) atmosfera specifică. Asupra personalității narcisiace și zdrobitoare („larger than life”, cum a pus Iulia Gorzo punctul pe i) a lui Hemingway planează încă de la început această umbră. Scriitorul este fascinat de moarte – pasiunea sa pentru coride o dovedește, iar sinuciderea sa este tot expresia acestei înclinații. Dar nu este vorba numai despre acest instinct thanatic, ci mai ales de moartea care mai bântuie încă Europa proaspăt trezită din Primul Război Mondial.

Dan C. Mihăilescu a înveșmântat tema dăruirii virginale a lui Hadley într-o mantie de umor fin, insistând mai ales asupra egoului incomensurabil de scriitor al lui Hemingway și încântând publicul cu inventivitatea și talentul său de povestitor. Dincolo de glumele despre masculul feroce, funciarmente incapabil să rămână fidel unei singure femei, dincolo de scriitorul absorbit de propria persoană, în faţa căruia altcineva se situează inevitabil pe un loc inferior, se întrezărește tragedia singurătății umane: încercarea lui Hadley de contopire cu o altă ființă omenească –  încercare rămasă nereușită.

Iar la sfârșit, Maria Răducanu ne-a transportat pentru câteva clipe în atmosfera anilor ’20, încântându-ne cu vocea ei acompaniată doar de un contrabas. Recitalul s-a încheiat cu clasicul La vie en rose într-o versiune mulată pe vocea de soprană a interpretei. Maria Răducanu este, și ea în felul ei, o actriță: ascultând-o, dar mai ales urmărind felul în care interpretează, îți dai seama că muzica fără sentiment nu ar putea fi decât o carcasă fără conținut.

Titlu:
Autor: Paula McLain
Editură: Humanitas Fiction
Colecție: Raftul Denisei
An: 2012
Traducător: Iulia Gorzo
Pagini: 344