În general, românii vorbesc despre Germania cu admirație. O consideră o țară civilizată, curată, în care învățământul superior e de calitate foarte bună. Și, nu în ultimul rând, o țară tolerantă, deschisă imigranților și protectoare a Drepturilor Omului – unul din principiile fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană. Foarte mulți studenți români se îndreaptă către Germania – în primul rând datorită faptului că există la nivel național un număr mare de școli cu predare în limba germană, la București, Timișoara, Sibiu, Brașov etc. Ca urmare, mulți dintre studenți cunosc germana la nivel de limbă maternă și se integrează extrem de repede, lucru înlesnit printre altele de contactul cu profesori germani în timpul școlii.

În momentul în care te-ai integrat într-o țară studiind acolo cinci ani de zile sau chiar mai mult, e firesc să încerci să pui bazele unei cariere în acea țară. Ceea ce m-a determinat însă să scriu acest articol sunt dificultățile pe care le întâmpină studenții străini, competenți și deosebit de bine calificați, atunci când vor să se angajeze. Acum vreo doi ani, una din prietenele mele cele mai apropiate tocmai își predase lucrarea de diplomă și era în plin proces de trimitere a documentelor pentru diverse job-uri. Primise deja o invitație la interviu, la o firmă de marketing destul de cunoscută. După ce unul dintre șefii firmei, care a susținut interviul, a insinuat că România nu se ridică nicidecum la nivelul pieței libere occidentale, ci a rămas prinsă undeva în mrejele economiei comuniste, prietena mea a sperat că poate totuși mai iese ceva din interviu. Până când, văzându-i pașaportul românesc în mapa cu actele personale, același șef a întrebat-o dacă să ajute o imigrantă săracă să se angajeze. Moment în care prietena mea s-a scuzat politicos și a părăsit firma.

Acum câteva zile, altă prietenă mi-a scris după primul interviu de angajare. Se prezentase la o fundație germană de renume cu sediul în Stuttgart, care cooperează deseori cu state din estul Europei, pentru o poziție în domeniul politicii sănătății. Trebuie să menționez că această prietenă locuiește în Germania de la 15 ani, are un nume german și a susținut examenul de bacalaureat în Germania. Nelămurită, angajatoarea a vrut să știe încă din primele câteva minute de ce prietena mea își dorește să lucreze în Germania, când în România sunt cu siguranță mult mai multe de făcut în domeniul respectiv. Unei alte cunoștințe i s-a spus după un interviu că de fapt ar fi persoana potrivită pentru poziția respectivă, dar accentul ei este puțin prea puternic. Și eu, la rândul meu, aș putea enumera suficiente întâmplări care demonstrează o atitudine asemănătoare față de străini. Indiferent cât de bine vorbești limba țării gazdă și cât ești de bine integrat, oamenii țin neapărat să îți amintească: pentru ei vei rămâne mereu doar un străin.

Toate acestea au loc într-o țară care se vrea tolerantă și deschisă și nu ezită să accentueze cu fiecare ocazie acest lucru. În special în condițiile în care Germania duce lipsă de specialiști, este surprinzătoare această atitudine față de studenții competenți și bine calificați, care fac parte din elita României, deseori venind la studii în Germania cu burse acordate de DAAD (serviciul german de schimburi academice, finanțat în cea mai mare parte de Guvernul german) sau alte organizații asemănătoare.

Care cred eu că e problema? Cu siguranță sunt mai mulți factori care interacționează, dar unul dintre cei mai importanți este fără îndoială corectitudinea politică. Datorită cerințelor UE, oamenii sunt învățați că trebuie să exprime doar anumite lucruri, conforme cu normele. Asta însă nu schimbă modul lor de a gândi, care în cazul nostru reprezintă adevărata problemă. Din păcate, există dacă nu xenofobie, cel puțin o anumită rezervă față de imigranți. Sigur că există imigranți care aduc cu ei probleme, dar la fel de bine există mulți care îmbogățesc societatea prin calitățile lor și sunt bine integrați, dorind să lucreze cinstit și să ducă un trai absolut normal.

Făcând abstracție de lipsa unei judecăți nuanțate și categorisirea după niște criterii cu totul superficiale, atitudinea celor care se comportă în felul descris mai sus dă nu numai dovadă de intoleranță, ci și de lipsă de respect față de intelectul și competența persoanei respective. Germanii ar trebui să gândească mai diferențiat, și nu să vadă totul în alb și negru. Să înțeleagă că în momentul în care petreci un număr de ani în altă țară decât cea în care te-ai născut, nu poți să nu te schimbi și să te atașezi de țara respectivă, devenind mai mult decât un străin. Sunt niște probleme la care poate omul de rând nu se gândește, dar care sunt importante și foarte prezente în special într-o țară care găzduiește atâția imigranți cum o face Germania, din motive economice, politice și de alte feluri.

Există tendințe contradictorii în comportamentul germanilor față de străini. Pe de o parte, mulți imigranți de a doua sau a treia generație sunt – sau cel puțin par – acceptați de societate. Oameni din afara Europei, de multe ori. Însă noi, vecinii din Europa de Est (aparent, o zonă deosebit de problematică), suntem deseori priviți cu suspiciune. Se face abstracție de faptul că suntem, la urma urmelor, europeni. Nu mă înțelegeți greșit: nu mi se pare că un imigrant european ar trebui întâmpinat cu simpatie, iar unul din China, spre exemplu, cu rezervă. Dar mi se pare esențial un comportament echidistant, bazat în primul rând pe gradul de integrare, pe calitățile și realizările unei persoane și nu pe ”antecedentele de migrație” cum sunt ele numite în germană. Iar dacă tot se invocă argumentul diferențelor culturale, să nu uităm că proiectul Europa este bazat, între altele, și pe o perioadă lungă de istorie și experiențe comune. Cel puțin în cazul României, aceste diferențe sunt invocate atât de des (în special în ultima perioadă), că moștenirea europeană e redusă la zero și nimeni nu mai pare să țină cont de existența ei, care totuși nu poate fi contestată.

Atâta timp cât ne-am angajat să formăm o alianță numită Uniunea Europeană, trebuie să fim solidari. Atâta timp cât oameni de peste tot din Europa au permis de liberă ședere și se pot instala oriunde pe teritoriul european pentru a munci sau a studia, ei trebuie tratați cu un minim de respect – în primul rând ca indivizi, și de-abia apoi ca membri ai unui alt stat. Doar asta ar fi o atitudine consecventă. Altfel, rămânem la nivelul unui schelet legislativ în spatele caruia nu există nicio bază umană.

sursa foto

____

Miruna Bacali este studentă în anul II de master la Universitatea Friedrich Schiller din Jena (Germania), secția de Studii Sud-Est Europene. Este pasionată de muzică, pictură, fotografie și dansuri, de istorie (în special România interbelică), politică și limbi străine. În timpul liber, scrie proză și articole pe wikipedia, citește cu aviditate sau vizionează filme. A absolvit facultatea de literatură, istoria artei și teorii ale comunicării a Universității din Konstanz (Germania), unde a condus un grup de scriere creativă, a fost redactor-șef al revistei afiliate acestuia, și a lucrat ca îndrumător pentru studenții străini în cadrul Biroului Internațional. În primăvara lui 2012, a absolvit un stagiu de practică la Institutul Cultural Român din Berlin.