În articolul precedent afirmam că sfaturile autorilor consacrați despre cum se scrie îi vor ajuta pe tinerii aspiranți de îndată ce vor învăța cum să fie scriitori. Dorothea Brande (1893 – 1948), scriitoare și editoare, a fost o vizionară din acest punct de vedere. În 1934 îi este publicată cartea Becoming a Writer, destinată tuturor celor care vor să scrie ficțiune. Deși a fost scrisă la începutul secolului al XX-lea, tinerii scriitori încă se confruntă cu problemele expuse în carte, iar Brande oferă nu numai soluții și cuvinte de încurajare, ci și exerciții pentru a-i trece pe novici peste primele hopuri.
Când cercetările care au dus la descoperirea funcțiilor diferite ale celor două emisfere ale creierului erau încă în fazele incipiente, Brande își învăța deja studenții cum să-și valorifice laturile creativă, respectiv critică. Tocmai această înțelegere profundă a omului în general și a artistului în special i-a permis să scrie o carte care este actuală și la un secol după ce a fost publicată.
Despre natura scriitorilor
Aceștia au două laturi – copilul, caracterizat prin spontaneitate, sensibilitate, inocență și o viziune proaspătă și adultul, temperat, drept, critic. Pentru a obține opere de calitate este necesar echilibrul dintre cele două părți. Dualitatea este firească: omul normal, de zi cu zi, și alter ego-ul său, eul mai măreț, care creează situații extraordinare, prin scris.
But it is possible to train both sides of the character to work in harmony, and the first step in that education is to consider that you must teach yourself not as though you were one person, but two.[1]
Brande consideră această dualitate ca fiind benefică și oferă câteva sfaturi pe baza ei: oferă-ți avantajul tăcerii (nu vorbi despre un proiect până când nu ai prima schiță; astfel vei rămâne entuziasmat), fii atât cel mai bun prieten al tău, cât și cel mai sever critic și înconjoară-te de persoane care îți dau energie și care te inspiră. De asemenea, găsește muzica sau alte hobby-uri care te fac să-ți dorești să scrii. Valabil și pentru autori. Evită-i pe cei care te deziluzionează până termini cartea (scriitorii tind să se compare cu cei care au mai mult succes, punându-și singuri piedici). Când scrii lasă-te condus de partea emoțională. Criticul trebuie să aștepte, altfel te vei împotmoli. Imaginația este mai puternică decât voința, așa că las-o să preia controlul și valorifică-ți subconștientul. Majoritatea scriitorilor sunt mai visători – concretizează eul lor ideal, iar cititorii cu aceleași vise se vor regăsi în textele lor.
Despre critic spune că ar trebui să facă remarci directe, specifice, să ofere eventual posibile remedii. El observă condițiile care duc la o muncă bună și încearcă să le recreeze (somn lung/scurt, anumite persoane, zi activă/liniștită, starea de spirit după ce ai fost la o expoziție, teatru, etc.). Se ocupă de regimul zilnic, de lucruri simple: ce ore de somn sunt bune, ce regim alimentar îți priește, ce stimulente poți folosi cu moderație. Face un obicei din a crea o muncă stabilă, satisfăcătoare, cu ocazionale momente de excelență (versus concepția greșită cum că e preferabil să aștepți o izbucnire). De asemenea, face ocazional un inventar. Îi permiți părții temperamentale să-ți conducă rutina zilnică? Îți oprești singur progresul fiindcă ești resemnat, invidios, deprimat? Aceste sesiuni sunt necesare, fiindcă reevaluarea te ajută să te pui la punct și să te menții productiv.
Învață să vezi din nou
În primul rând, citește ca un scriitor. Analizează structura, tehnicile, cum și-a construit personajele, cum a abordat anumite situații. Nu numai că vei avea o perspectivă mai amplă asupra lecturilor tale, dar îți vei și îmbunătăți munca.
Apoi, ia-ți uneori timp pentru a observa toate detaliile: nuanța exactă a culorilor, timbrul vocii cuiva, cum stau oamenii, ce spun fețele lor despre ei, cum se simte geanta ta pe umăr. Sunt multe povești care spun, de fapt, același lucru. Varietatea este, deci, necesară, iar aceasta nu vine decât dintr-un simț al observației dezvoltat.
The genius keeps all his days the vividness and intensity of interest that a sensitive child feels in his expanding world.[2]
Sursa originalității
Nu există banalitate acolo unde lucrează o minte bună și sinceră. Orice text care nu oferă doar informații stricte (o rețetă, o formulă) trebuie să fie persuasiv, să convingă cititorul să vadă lumea prin ochii autorului. De aceea este important să știi clar ce crezi despre majoritatea problemelor mari ale vieții și despre cele minore despre care vei scrie. Chiar dacă aceste principii se vor schimba cu vârsta, textul va fi onest, pentru că atunci când a fost redactat ai crezut cu tărie în ceea ce scriai.
There is one sense in which everyone is unique. No one else was born of your parents, at just that time of just that country’s history; no one underwent just your experiences, reached just your conclusions, or faces the world with the exact set of ideas that you must have. If you can come to such friendly terms with yourself that you are able and willing to say precisely what you think of any given situation or character, if you can tell a story as it can appear only to you of all the people on earth, you will inevitably have a piece of work which is original.[3]
If you can discover what you are like, if you can discover what you truly believe about most of the major matters of life, you will be able to write a story which is honest and original and unique.[4]
Your loving and my loving, your anger and my anger are sufficiently alike for us to be able to call them by the same names; but in our experiences and in that of any two people in the world, they will never be quite completely identical.[5]
The novelist should deal only with what is within his reach.[6]
The value of a subject depends almost wholly on what the author sees in it, and how deeply he is able to see into it.[7]
Despre geniu
Everything that ever happened to him is his to use. No experience is so deeply buried that he cannot revive it; he can find a type episode for every situation that his imagination can present . By the simple means of refusing to let yourself fall into indifference and boredom, you can reach and revive for your writing every aspect of your life.[8]
Subconștientul nu este inferior minții conștiente. Originea geniului se află în subconștient, care are adâncimi și o rază de acțiune mai mare decât intelectul conștient. De aceea este imperativ să avem încredere în subconștient. Și astfel întâlnim a treia ipostază a scriitorului: geniul – care nu poate fi învățat. Nici nu este necesar, el trebuie doar accesat. Nicio ființă umană nu este atât de săracă încât să n-aibă nicio urmă de geniu. Deseori eliberările acestuia survin accidental – pot fi chiar de nerecunoscut, pot fi negate chiar de către artist. De cele mai multe ori, fiecare ajunge la propria sa metodă de eliberare a geniului, prin încercare și eșec. Nu există o rețetă, cu cât arta este mai instinctivă, cu atât mai greu va fi să analizezi metodele. Dar un lucru este cert: fiecare autor are idei care apar într-un flash, unde multe date, personaje, situații sunt deja stabilite. Și fiecare autor se introduce într-o ușoară stare de hipnoză, în care atenția lui nu este foarte solicitată (activități ritmice, monotone, lipsite de cuvinte), ceea ce-i permite subconștientului său să dezvolte ideea. Pentru scriitori, acesta este geniul.
Dorothea Brande mai discută despre recreația fără cuvinte sau despre imitație și explică felul în care funcționează o serie de stări care te pot face mai eficient. Vorbește despre magia scriitorului și te învață cum să insufli viața în textele tale, începând cu a-ți ține mintea la fel de nemișcată precum trupul. Sau cum să accesezi acea comă artistică în urma căreia vei intra in the zone, starea de concentrare asupra a ceea ce vei scrie, deloc conștient de lumea exterioară, dar viu conectat cu imaginația ta. Sau cum să scrii în secunda în care te trezești, pentru a evita orice fel de contact cu alte cuvinte decât cele care ies din tine. Sau cum să scrii la o oră anume și să o schimbi zilnic, pentru a-ți putea accesa subconștientul atunci când vrei tu. Exercițiile pe care le propune autoarea te vor ajuta să devii mai disciplinat și să-ți valorifici scrisul. Ea nu te învață ce, când, cum să scrii, ci să îți dai singur seama ce te face un scriitor mai bun.
Ceaa ce e cu adevărat frumos la Becoming a Writer este că a fost menită pentru scriitorii de ficțiune, dar sfaturile ei se aplică oricărui tip de scriitor, iar pe alocuri transcende scrisul și se scufundă chiar în natura umană – unde artistul-copil și criticul-pragmatic-realist-adult pot fi învățați să lucreze împreună și unde subconștientul are un rol extrem de important, întrucât găzduiește geniul, o prezență ascunsă în fiecare om.
—