Toba de tinichea, primul roman din trilogia Danzigului, a șocat mai întâi Germania, apoi întreaga lume, după apariția sa în anul 1959. Deși acuzat de obscenitate și blasfemie, Günter Grass a reușit să spargă granițele romanului canonic, inovând toate aspectele genului epic printr-o tehnică narativă complexă și un absurd grotesc impecabil la nivelul conceptual al acțiunii.
Romanul Toba de Tinichea abordează motive și teme în cea mai mare parte diametral opuse, însă de cele mai multe ori, melanjul lor descoperă dorințe ancestrale, acest lucru transformând romanul într-unul ce abundă de controverse, putând fi în același timp perceput drept un roman istoric sau politic, în aceeași măsură în care poate fi considerat un Bildungsroman în genere fantastic. Fundamentul acțiunii romanului are la bază două cadre tratate antinomic: perioada nazistă, de un realism atroce, cu crimele, intrigile și ororile inerente și realitatea mistică a naratorului-personaj, Oskar Matzerath.
Oskar, un monstru închis în materialitatea unui copil de trei ani, constituie simbolul modernismului și originalității romanului. Inteligența infernală a acestuia îl provoacă perpetuu, forțându-l să-și subjuge semenii cu ajutorul unei tobe de jucărie vopsite în alb și roșu și a unei voci capabile să distrugă orice obiect fabricat din sticlă. Doar în momentele în care este împins de câte un reflex ludic, aparent devotat artei pentru artă, Oskar poate pătrunde cu glasul său structura sticlei, însă şi îmbătrânește în aceste ocazii.
Lumea orașului Danzig, un amestec etno-cultural viu populat de polonezi, germani sau kașubieni este reinventată în mod direct de către piticul Oskar și forța sa creatoare, folosită pentru a evoca imagini de dinaintea războiului.
În Oskar sălășluiește spiritul Satanei, așa cum el însuși recunoaște, dar fizicul său și maniera prin care tot el alege să se prezinte, dezvăluie un Iisus toboșar independent, al cărui urmaș direct se consideră, în permanentă căutare de discipoli. Episodul asocierii cu banda Scărmănătorilor și îndeplinirea responsabilității rolului de lider amintesc atât natura pedagogică a unui Mesia cât și originile persuasiv malefice ale Satanei. De aici, Oskar nu este un personaj liniar – dubla lui origine dezvoltă o personalitate dublă și o perspectivă dihotomică din primele luni de viață, crescând în intensitate odată cu plămădirea personajului ca individ.
Printr-un caracter original, Oskar începe prezentarea rădăcinilor sale sociale cu descrierea bunicii sale, singura femeie care îi asigură, de altfel, locul de unde nu ar mai fi vrut să plece vreodată, acel loc cu miros de unt rânced – anume spațiul perfect ermetizat de sub cele patru fuste de culoarea cartofului. Bunica Anna Koljaczek, ființa primară etern asociată cu pământurile Kașubiei, constituie singura persoană vrednică de iubirea lui Oskar, însemnând mai mult pentru acesta decât propria sa mamă, Agnes. Anna Koljaczek reprezintă de departe cel mai constant personaj al romanului, având în vedere dezechilibrul în care se zbate Oskar. Bunica devine un simbol pentru echilibru și siguranță emoțională în timp ce miturile maternității trăiesc dubiile adulterului și sunt înlocuite de o mamă extrem de sexuală, cu un libido notabil.
Setea insațiabilă de protecție a lui Oskar îi trage în mod conștient sub fustele bunicii care totodată reprezintă cu mândrie izvorul neamului Bronski pe toți cei care ezită în planul real. Găsit vinovat pentru moartea bietei sale mame, din cauza ședințelor prelungite de bătut la tobă, micul Oskar și toba sa se reîntorc acolo, în matca lor, sub ovarele bunicii, de unde își avea originea și mama sa, și embrionul, și prezumtivul său tată Jan Bronski. Deși păstrează regrete vii, Oskar întrerupe descrierea momentului înmormântării mamei sale prin fluxul conștiinței în căutarea bunicii primordiale.
Bunica nu mai putea să plângă, dar mă lasă să intru sub fustele ei. Cine mă mai ia acum sub fustele ei? Cine îmi mai stinge lumina zilei și a nopții? Cine îmi mai dă mirosul acelui unt galben înmuiat ușor și rânced, pe care bunica mi-l strecura acolo la adăpost, ca să-mi priască, să-mi placă? Am adormit sub cele patru fuste, eram foarte aproape de începuturile bietei mele mame și aveam parte de o liniște asemănătoare, dacă nu chiar lipsită de respirație ca a ei în sicriul zvelt întinerit la vârful picioarelor.
Romanul este adresat bunicii scriitorului, Anna Grass, însă Gunter exclude orice asemănare cu rudele sale încă de pe prima pagină a cărţii.
Personajele și cartea sunt pure ficțiuni. Orice asemănare cu persoane care sunt sau nu sunt în viață este pur întâmplătoare.
De aici, nimeni nu mai are puterea de a presupune că Gunter Grass își retrăiește viața prin handicapatul Oskar Matzerath. Este adevărat ca ambii eroi sunt cetățeni ai orașului liber Danzig, în prezent aparținând de Polonia, au câte doi părinți prezumtivi și au lucrat o perioadă ca sculptori de pietre funerare, însă romanul nu se vrea și nu este unul autobiografic precum Decojind ceapa.
Conflicte duale, sau mai curând opoziții binare marchează constant romanul, introducând în aceleași contexte naziști și polonezi, pe Hitler și Beethoven, Rasputin și Goethe, un tată sau altul, Satana sau Isus.
Romanul Toba de tinichea este construit pe două mari planuri temporale; primul în care Oskar a crescut, are treizeci de ani și se află într-un spital de boli nervoase unde își scrie opera alături de îngrijitorul său Bruno, și celălalt în care piticul Oskar pătrunde în viața tuturor cunoscuților tăi, dezvoltând-o tot pe a sa în plan primar. În acest mod mai multe vieți sunt descrise în subsidiar de măsurile disperate ale tobei colorate. Toba de tinichea este pretextul mișcării acestor personaje care reapar episodic în diversele puncte nodale ale acțiunii. Momentele de absurd grotesc îmbinate cu arhetipalul precum sinuciderea pentru cucerirea legendarei statui Niobe, colectarea țiparilor din capul unui cal proaspăt înecat, inspectarea betonului redată ca plictis mistic, barbar, divinizarea unui deget de femeie dintr-un borcan cu formol, sau simpla înfulecare pe nerăsuflate a sandvișurilor cu salam cu coji cu tot conferă un ritm ondulatoriu povestirii, cu secvențe narative ingenioase și amuzante în același timp, nelipsite de funcționalitate estetică.
Sfârșitul naște groază prin evocarea Bucătăresei Negre, amintind de teama refulată în întuneric a copilului.
Ce ar fi catolicismul fără Bucătăreasa Neagră? Bucătăreasa Neagră care înnegrește toate scaunele de spovedanie? Tu și tu și tu ești cel mai vinovat! Bucătăreasa Neagră a venit. Totdeauna a fost aici […] Nu-l întrebați pe Oskar cine este ea. El nu mai are cuvinte. Pentru că tot ce mi-a stat în trecut în spate și mi-a sărutat cocoașa îmi iese acum neîncetat în față.
Dacă reușim să trecem peste contextul politic în care se desfășoară acțiunea, Toba de tinichea constituie un exemplu veritabil de compoziție copioasă fantezistă cu episoade și secvențe deformante. Günter Grass a afirmat de altfel că politica și literatura nu au fost pentru el niciodată contrarii care se exclud. Din nou, vă propun să citiți romanul, ca o alternativă la politica activă a României din acest moment, urmându-l îndeaproape pe deţinătorul premiului Nobel pentru literatură, care a notat înaintea timpului nostru, în Germania:
limba în care scriu suferă de politică; țara în care scriu îndură cu greu consecințele politicii sale; cititorii cărților mele sunt ca și mine, autorul, marcați de politică. Ar avea prea puțin sens să caut idile apolitice, căci, pe nesimțite chiar și metaforele lunii au devenit macabre.
Titlu: Toba de tinichea
Autor: Günter Grass
Editură: Polirom
Colecție: Top 10+
An: 2012
Traducător: Nora Iuga
Pagini: 696