Lansarea volumului “Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină”, de Bogdan Murgescu

Tarile-Romane-intre-Imperiul-Otoman-si-Europa-crestinaMiercuri, 22 februarie 2012, la Cărtureşti Verona, a avut loc lansarea celui mai recent volum apărut din colectia „Historia” a editurii Polirom, “Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină”, semnat de Bogdan Murgescu, unul dintre cei mai importanţi istorici români. Alături de autor, au luat cuvântul prof.univ.dr. Ioan Pânzaru şi dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, într-o discuţie moderată de Oana Boca, director imagine editura Polirom. Cartea, apărută şi ca eBook, reprezintă un bilanţ de etapă, reunind cercetări realizate timp de mai bine de două decenii şi jumătate cu privire la istoria Ţărilor Române la sfârşitul Evului Mediu şi în epoca modernă timpurie.

Există în cartea domnului profesor Murgescu o mare bogăţie de idei, de sugestii care interesează pe cei care vor să judece cultura, a declarat prof.univ.dr. Ioan Pânzaru. Domnul profesor aruncă asupra Ţărilor Române, în perioada secolelor XVI-XIX, o privire economică. Acesta este aspectul cel mai şocant pentru cei care nu suntem familiarizaţi cu istoria economică, ceea ce reprezintă o adevărată provocare. În loc să discutăm istoria la modul diplomatic, adică privind aspecte ale raportului de putere, aspectele simbolice care arată o serie de relaţii între unităţile culturale, o primim la nivelul oamenilor care vând şi cumpără, la nivelul oamenilor care produc şi la nivelul acelor truditori ignoraţi care ţin registrele. Din fericire, au existat asemenea oameni şi munca lor ne permite să estimăm fortele economice şi ritmurile de dezvoltare.

“Bogdan Murgescu este un adevărat MithBuster” 

Volumul oferă o imagine complexă a Ţărilor Române, de la situaţia politică şi evoluţia comerţului până la raporturile dintre economie, finanţe şi activitatea militară, valorificând documente ale vremii şi avansând unele teze incitante privitoare la istoria acestei regiuni la sfârşitul Evului Mediu şi începutul epocii moderne. Secolele XV-XVIII au o importanţă fundamentală în istoria omenirii: acum se conturează harta lumii moderne, se definesc mecanismele economice, sociale şi culturale ale acesteia şi se afirmă primatul Europei la scara globală. În Ţările Române, această perioadă este marcată de figurile unor mari domnitori şi de rezistenţa antiotomană, dar şi de probleme economice şi sociale. Prof.univ.dr. Ioan Pânzaru a adăugat că Bogdan Murgescu, deşi nu are barbă şi mustăţi, este un adevărat MithBuster şi distruge rând pe rând o serie întreagă de mituri: mitul monopolului comercial otoman, mitul României – grânar al Europei, mitul Constantinopolului dependent de aprovizionarea cu carne din Ţările Române.

Bogdan Murgescu este un istoric puţin obişnuit în peisaj pentru că se ocupă, cu multă tenacitate, de două domenii pe care majoritatea colegilor noştri nu le abordează – istoria economică şi socială, a declarat dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României. Volumul este o oglindă a unei palete largi de subiecte pe care Bogdan Murgescu le abordează cu succes, la nivel european. Un aspect foarte important din volum este raportul dintre politică, diplomaţie şi ideologie prin reevaluarea rolului unor nume sfinte în istoriografia naţională. De puţine ori ai ocazia să citesti pagini atât de raţionale despre nume sacre ale istoriei noastre, ca Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul, a completat dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu.

“Această carte este o invitaţie la dezbatere intelectuală”

Bogdan Murgescu a povestit publicului aflat la Cărtureşti despre raţionamentul publicării cărţii sale. Piesele din interiorul volumului, execepând introducerea şi post scripturile de la anumite articole, existau deja. Am alcătuit acest volum, istoriceşte vorbind, urmând o observaţie făcută prin 1997 de domnul profesor Andrei Pippidi, care făcând un referat pentru promovarea mea pe un post didactic, a observat că studiile au anumită coerenţă, se leagă între ele. Au trecut anii, dar mi-a rămas această observatie şi eu cred că avea dreptate. Rămâne ca dumnevoastră să judecaţi dacă am avut dreptate adunându-le. Am considerat că multe dintre studii, apărute în reviste şi volume colective, din ţară sau din strainătate, mai mult sau mai puţin accesibile, nu au generat dezbaterea pe care aşteptam să o genereze. Iar această carte este o invitaţie la dezbatere intelectuală, să contrazică sau să confirme ipotezele pe care le-am dezvoltat în această carte. Ştiinţa avansează din asemenea contraziceri, verificări şi până la urma din afirmaţie, negaţie si de ce nu, din sinteză.

“E păcat de investiţia de timp să scrii un studiu dacă nu simţi că ai de adus ceva nou”

Discursul domnului prof.univ.dr. Murgescu s-a dovedit a fi o adevărată lecţie pentru cercetători: două elemente sunt comune tuturor celor 26 de poveşti aflate în volum. Primul element comun este faptul că ele îşi au originea în lectura izvoarelor istorice. Cred că este extrem de important ca istoricul, dincolo de constructele mentale şi modelele teoretice, să îşi facă reality check-ul şi să meargă la izvoarele istorice. Foarte multe dintre aceste studii îşi au originea tocmai în curiozitatea stârnită de lectura acestor izvoare, în şocul trăit în contactul cu acestea, în contrastul dintre ceea ce spuneau ele şi ceea ce citeam în cărţile istoricilor. Un al doilea element este faptul că nu te apuci să scrii un studiu dacă nu simţi că ai de adus ceva nou. E păcat de investiţia de timp dacă nu simţi că aduci ceva în plus faţă de ce s-a scris. Uneori reforma poate să fie măruntă, o adăugire, care nu schimbă ideile fundamentale dar vine, eventual, cu un plus de precizie. Au fost şi situaţii în care microbul indus de izvoare m-a făcut să contrazic mult mai grav ceea ce credea că se ştie. Unele dintre studii au şi o natură polemică, dar nu este polemică numai de dragul polemicii, ci o polemică în măsura în care simţi că la un moment dat trebuie spus un lucru apăsat şi după aceea, supus examinării tuturor specialiştilor şi văzut dacă felul în care am citit eu izvoarele capătă validarea din partea comunităţii specialiştilor. Acest dialog al specialiştilor şi uneori al specialiştilor cu publicul, pentru că specialiştii nu pot trăi izolaţi, dă trainicia unei culturi. Cu o mică bucăţică sper să contribui şi eu.

___

Bogdan Murgescu este prof.univ.dr la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi din 2011 preşedinte al Societăţii de Ştiinte Istorice din România. În 1998 este distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI lea (1996). Alte lucrări publicate: Istorie românească – istorie universală (600 1800) (1994), A fi istoric în anul 2000 (2000), Istoria României în texte (coord., 2001). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie (coord., 2007) şi România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 2010) (2010), volum distins în 2011 cu Premiul „Historia Magistra Vitae”, Premiul „CriticAtac” şi Premiul „Eugeniu Carada” pentru Economie.

a consemnat drd. Simona Barbu, membru fondator CSC