În prezintă inegalabil amara poveste a societății americane din timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.
Dar voi ne-ați adus în pustia aceasta, ca toată
obștea aceasta să moară de foame. (Ieșirea 16,3)
Am spus dintotdeauna că istoria face casă bună cu beletristica. De multe ori, cea din urmă, având datele istorice, pătrunde în intimități ale trecutului, în casele familiilor sau în sufletele oamenilor dintr-o anumită epocă așa cum cea dintâi nu reușește. Este și cazul romanului , scris de către , laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 1962. Scriitorul prezintă inegalabil amara poveste a societății americane din timpul Marii Crize Economice din 1929-1933. Dar nu o face după modul de lucru al istoriei, cu date, statistici, explicații științifice, mergând deci de la exterior spre interior, adică încercând să prezinte o realitate socială plecând de la date abstracte. Ci o face prin muncă de teren, prin observații directe, prin descoperirea vieții bieților oameni din acele timpuri, de la interior spre exterior, ilustrând dramatismul acestor ani, pornind din inimile greu încercate ale americanilor.
Descrierile realităților socio-economice din SUA par a fi desprinse dintr-o distopie. Arendașii sunt alungați de pe pământurile lor de către marii proprietari, casele le sunt puse la pământ de un tractor, grădinile le sunt arate, iar ei pornesc în lumea largă cu câteva bunuri. Fermele mici și mijlocii dau faliment, șomajul crește galopant, specula este în floare. Familii întregi din Oklahoma, Texas sau New Mexico rămân fără o sursă de venit, iar procurarea pâinii devine din ce în ce mai grea. Salvarea lor vine de la afișele care împânzesc fiecare stat, de unde află că vor găsi locuri de muncă în California. Vor culege portocale, piersici și struguri, vor simți briza oceanului, nu vor cunoaște iarna, își vor ridica o casă înconjurată de grădini întinse. Toate aceste familii își urcă casa în camionetă și pornesc pe un drum de mii de kilometri ce leagă estul de vest, 66 road, cu speranța unei vieți mai bune. Așa începe american dreamul americanilor.
Un termen-cheie în opera lui Steinbeck este speranța. Ea este prezentă în fiecare capitol din carte, ascunsă în gândurile intime ale unui personaj, tremurând pe buzele acestuia. Este singura lumină din carte ce radiază peste cititor și contrastează cu realitatea mizeră a vieții. Ceea ce susține progresul cititorului pe firul narativ este tocmai această rază de nădejde, de care se agață, de altfel, și eroii romanului. Ea este prezentă o bună vreme, apoi dispare odată cu un eveniment tragic, dar pare că va renaște din propria cenușă. Doar pare, însă, pentru că se va stinge progresiv, asemenea unei candele. Situația este identică cu cea din Șoareci și oameni, unde nădejdea este prezentă din episodul inițial până în cel final. Am numit-o speranța steinbeckiană, caracterizată de o intensitate uriașă ce le dă personajelor puterea de a merge mai departe, animându-le viața, dar care se pierde treptat. Întreaga călătorie a americanilor este o lungă așteptare, iar salvarea în care-și pun nădejdea întârzie să vină. Expresia Așteptându-l pe Godot pare a caracteriza epilogul (ne)împlinirii acestei speranțe.
Familia Joad este una dintre miile de familii care pornesc pe șoseua 66. Este o familie numeroasă din Oklahoma care s-a reîntregit după ce li s-a alăturat Tom, fiul cel mare, eliberat din închisoare. Rămași fără casă și fără pământul pe care îl munceau, sunt forțați să plece. Își cumpără o camionetă în care-și urcă întreaga agoniseală, iar cu 150 de dolari în buzunar se avântă pe un drum de 3000 de kilometri. Îl iau cu ei și pe Cassy, care a renunțat la preoție. Odiseea familiei Joad începe.
Tehnica lui Steinbeck de a descrie atât călătoria, cât și perioada ulterioară este sublimă. Eu am numit-o tehnica cinematografică a literaturii, dat fiind că de multe ori simțeam că ies din filele cărții și vizionez un film palpitant. Fiecare loc traversat este descris în nuanțe vii și contururi bine definite, cu o grație deosebită a detaliului. Apoi cadrul se mută brusc pe surprinderea întregii familiei, a camionetei acestora sau a locului de popas, și se apropie din ce în ce mai mult, până se aud vocile personajelor. Niciun dialog nu este purtat static, personajele fiind angrenate în diferite treburi, replicile intersectându-se cu o anumită acțiune, ceea ce oferă scenelor un dinamism continuu. Totul se mișcă într-un flux alert, neîntrerupt, tensionat.
Atenționați încă din timpul drumului, membrii familiei Joad vor cunoaște adevărata față a Californiei și faptul că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Sunt tratați, precum toți cei veniți din est, cu ură. Primesc porecla de okies, termen jignitor ce îi desemna pe cei din Oklahoma. Locuiesc în acele hoovervilles – taberele de la marginea orașelor cu așezări din corturi, barăci și bordeie, numite astfel după președintele american al vremii, Herbert Hoover – în care domneau mizeria, sărăcia și foamea. Un loc de muncă este aproape imposibil de găsit, iar odată găsit este plătit cât să poți să asiguri hrană familiei de pe o zi pe alta. Nu este de mirare că deviza care circula înainte de criză, Tinere, du-te în vest și prosperă împreună cu țara (Go west, young man, and grow up with the country) va deveni Tinere, du-te în vest și îneacă-te în Oceanul Pacific (Go west, young man, and drown yourself in the Pacific Ocean).
Scena finală este memorabilă, una dintre cele mai puternice și neobișnuite din literatura universală. Provoacă milă, dar și repulsie. Arată prăbușirea aproape tuturor valorilor acelor vremuri, dar și încrederea că un ultim strop de umanitate încă mai există.
O melodie apropiată de măsura artistică a cărții, care se inspiră din povestea ei, este The Ghost of Tom Joad. Versurile de un lirism profund prelungesc întocmai suflarea cărții, iar vocea înceată și posomorâtă, cu rare izbucniri de note mai înalte și vesele, amintește de speranța ce pătrundea uneori în sufletele zbuciumate ale americanilor care cutreierau șoseaua 66.
Titlu:
Autor:
Editura: Polirom
An: 2013
Traducere: Dumitru Mazilu
Colecția: Biblioteca Polirom