În seara de 10 noiembrie, Librăria Humanitas de la Cișmigiu a găzduit lansarea primei ediții în limba română a volumului Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor, scris în secolul al XV-lea de călugărul dominican originar din Transilvania Georg Captivus Septemcastrensis.
Ediția publicată de Humanitas conține prefața lui Martin Luther de la 1530 și un studiu semnat de Constantin Erbiceanu, iar traducerea din latina medievală a fost realizată de Ioana Costa.
Prizonieratul la turci al lui Georg a fost sursa directă a descrierilor etnografice care conțin substraturile istorice și teologice. Georg Captivus Septemcastrensis, cunoscut ca Anonimul din Sebeş, Studentul Romosan sau Georgius de Ungaria, s-a născut în 1422, în satul transilvănean Romos. La 15-16 ani a plecat la studii în Sebeş, de unde a fost luat prizonier împreună cu mulţi alţi locuitori ai cetăţii în 1438, când oraşul a fost asediat şi cucerit de oştile otomane. De altfel, se pare că Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum a fost redactat în perioada debarcării flotei otomane în portul italian Otranto, pe 28 iulie 1480, moment în care a și fost cucerit orașul într-un mod violent.
Nu se cunoaște drumul autorului din Imperiul Otoman spre libertate, însă la bătrânețe a făcut parte din Ordinul călugărilor dominicani şi a locuit la Roma, unde a compus (fără să-l semneze cu numele său adevărat) tratatul dedicat lumii musulmane, publicat prima oară în 1481. Stârnind un mare interes încă de la apariţie, lucrarea a fost, în deceniile următoare, republicată, tradusă şi retradusă în germană, iar printre editorii săi celebri se numără Martin Luther, care a şi prefaţat ediţia alcătuită de el în 1530.
Tratatul a devenit, în cercurile teologice ale vremii, o lucrare de referință. Mesajul militant creștin, cu trimiteri apocaliptice, a fost unul ce a atras atenția, fiind preluat de Martin Luther și având susţinerea Vaticanului, care i‑a finanţat editarea.
În istoriografia europeană actuală, tratatul a fost subiectul a numeroase dezbateri academice. Istoricii români au preferat, însă, alte scrieri despre turci, precum cele ale lui Cantemir. Unul dintre motive ar fi legat de natura tratatului, care este atipic și care forțează cititorul să regândească tot ce știa până în acel punct, un lucru greu uneori chiar și pentru un istoric cu un anumit bagaj intelectual. Un alt motiv ar fi limba în care este scris textul. Un istoric deja format înțelege limba latină datorită anilor de studiu, dar îi este greu să accepte textul, obișnuit fiind cu o anumită paradigmă conflictuală pe care nu o regăsește în text. Un istoric la început de drum, care are o altă percepție asupra trecutului, nu are însă acces la text din cauza lipsei cunoștințelor de limbă latină.
Din fericire, bariera lingvistică dintre cititorul român și textul lui Georg Captivus Septemcastrensis nu mai există datorită apariției traducerii în limba română. Rămâne deci de încercat depășirea paradigmei conflictuale, pentru a-l descoperi pe celălalt, atât de diferit și totuși atât de asemănător.
Acest drum nu este ușor, dar vin în ajutor invitații din cadrul lansării de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Ioana Costa, profesor la Catedra de Filologie Clasică a Universităţii din Bucureşti, Constantin Erbiceanu, prefațatorul volumului, Bedros Horasangian, scriitor și analist, și Marian Coman, medievist, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române și lector la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Primul care a luat cuvântul a fost Constantin Erbiceanu, care a punctat importanța volumului, deși, în mod curios, este un text ignorant de istorici.
Este surprinzător că istoricii români, începând cu Nicolae Iorga, nu au folosit acest text important și original, în timp ce cercetătorii occidentali, germani și maghiari, dar și italieni sau britanici, îl citează în numeroase lucrări, încercând să deslușească misterele unor aluzii și mesaje secrete. Prin această ediţie, un text esenţial devine accesibil atât pentru cercetătorii diverselor discipline, de la turcologie la teologie, cât și pentru toţi cititorii interesaţi. Tratatul lui George de Ungaria este nu numai o „răfuială” teologică cu islamul, ci și o inestimabilă sursă de informaţii despre Turcia secolului al XV-lea și totodată o interesantă mărturie a unui tânăr transilvănean smuls din mediul creștinismului medieval și strămutat într-un mediu străin.
Ioana Cota, traducătoarea volumului, a continuat discuția subliniind importanța incunabului[1], mai ales datorită faptului că s-au păstrat doar două texte de acest fel, scrise din două perspective total diferite.
Literatura română de expresie latină cunoaște, în chip surprinzător, două lucrări dedicate în exclusivitate lumii turcești, din două perspective opuse, scrise în epoci așezate de o parte și de cealaltă a momentului de akme, de maximă înflorire a Imperiului othman. Georg Captivus este reversul Principelui Cantemir, aflat la Înalta Poartă într-o epocă ce-i permite să scrie nu doar despre „mărirea”, ci și despre „decăderea” ei. Georg este rob la Adrianopole pe când încă mai era capitala imperiului; Cantemir trăiește la Constantinopole, ca ostatic princiar, din 1687 până în 1710. Cele două decenii turcești ale lui Cantemir par să aibă puţine în comun cu ale lui Georg. Scopul lucrării e diferit, așa cum vădit diferite sunt instrumentele cercetării, sursele bibliografice și martorii nemijlociţi cu care intră în contact, abordarea și anvergura știinţifică, publicul căruia i se adresează, curiozitatea cărturarului, stilul scriiturii și componenta teologică. Imensa lucrare a lui Cantemir, cunoscută și elogiată, Istoria măririi și decăderii Curţii othmane, poate fi citită însă în paralel cu acest Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor: amândouă au de câștigat în nuanţări și în profunzime, conturând deopotrivă portretul unui neam și portretele celor doi autori, trăitori vreme de douăzeci de ani printre turci, despărţiţi de două veacuri și jumătate de istorie, încheindu-și viaţa departe de lumea pe care o descriseseră.
Marian Coman a vorbit despre problema decalajului, oferind un posibil răspuns la întrebarea legată de receptarea textului de către oamenii care îl puteau cerceta. Din punctul său de vedere, decalajul provine din natura textului pentru că este incomod și greu de receptat de cineva care este învățat cu o anumită paradigmă conflictuală dintre lumea creștină și cea islamică. Or, imaginea prezentată de Georg Captivus Septemcastrensis este una a „seducției”, unde creștinii par dornici să se convertească la Islam. Povestea este una uitată, despre dialogul dintre creștini și Islam în secolul al XV-lea. În secolul următor se poate remarca o schimbare. Imperiul Otoman se schimbă, și odată cu el și acest dialog, însă pentru secolul al XV-lea cartea este o sursă importantă despre dialogul dintre cele două lumi aparent diferite.
Bedros Horasangian a adus în discuție o lucrare academică remarcabilă care poate fi citită în completarea tratatului, Război, pace și comerț în Islam. Țările române și dreptul otoman al popoarelor de Viorel Panaite. Marian Coman a susținut importanța lucrării lui Viorel Panaite nu doar pentru prezentarea dialogului dintre creștinătate și Islam, dar și pentru informațiile legate de importanța și rolul Țării Românești. La final, Marian Coman a făcut trimitere la interpretarea apocaliptică legată de ascensiunea Imperiului Otoman pe care o face Georg Captivus Septemcastrensis pentru a ilustra cum Islamul devine un instrument al diavolului, cel mai relevant fragment în acest sens fiind cel în care descrie un târg de slavi.
În locul și în piața aceasta bieții captivi, legați cu lanțuri și funii, sunt duși ca oile la tăiere. Acolo sunt cercetați, dezgoliți, acolo o făptură înzestrată cu rațiune, făcută după chipul lui Dumnezeu, este vândută și cumpărată ca un animal fără simțire, la un preț de nimic; acolo, mă rușinez să o spun, părțile rușinoase ale bărbaților și femeilor sunt negociate dinaintea tuturor și arătate fățiș.
Căci sunt siliți să pășească goi în fața tuturor, să alerge, să umble și să sară, ca să se vadă limpede dacă e beteag sau sănătos, bărbat sau femeie, bătrân sau tânăr, fecioară sau stricată; și dacă îi văd pe unii că roșesc, la ei se reped mai aprig, împingându-i, lovindu-i cu vergile și cu pumnii ca să facă de nevoie ce se rușina să facă de bunăvoie dinaintea tuturor. […]
Se vede în cele din urmă închis în temnițe veșnice și lipsit de orice speranță de libertate. Până la urmă se vede părăsit de Dumnezeu și dat pe mâna diavolului. De bună seamă, dacă i s-ar da să aleagă, ar alege mai degrabă să moară decât să trăiască. O, cât de mulți, nemairăbdând nedreptatea acestei nenorociri, au căzut în abisul deznădejdii! O, cât de mulți, primejduindu-se în multe feluri, au fugit și au murit de foame și de sete în munți și prin păduri ori, ceea ce e răul cel de pe urmă, și-au luat viață cu mâna lor ori cu vreun laț sau, aruncându-se în râu, și-au pierdut în același timp viața trupului și a sufletului.
Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor este un volum important pentru cultura românească. Acesta ajută cititorul să înțeleagă mai bine dialogul dintre lumea creștină și cea islamică în secolul al XV-lea. Este o traducere ce a fost prezentată viitorilor cititori, poate nu întâmplător, pe 10 noiembrie, de ziua lui Martin Luther, și care invită cititorii să reflecteze asupra a tot ce au învățat până acum despre conflictele dintre lumea creștină și cea islamică.
[1] Incunabul se numește un exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului.