Cristian Vechiu – despre istorii și magii de zi cu zi

Căutând magia, o poţi găsi în momentele copilăriei, într-o îmbrăţişare sau într-o cană de ceai dulce, dar şi în istorie, într-o istorie tumultoasă în care influenţa vrăjitorilor în vieţile oamenilor a fost foarte importantă, având ecou până în zilele noastre.

Destul de recent, cineva mi-a spus că oamenii pot face magie şi că, în esenţă, aceștia au o scânteie de fantastic. Iar acest lucru mi s-a confirmat. Încă de la începuturi, oamenii au crezut în forţe supranaturale, în puterea creatoare sau distrugătoare a naturii, a soarelui, a fulgerelor şi în modul în care universul lor poate fi schimbat. Evoluţia magiei a fost modelată de etapele istoriei, ca un grafic ce înregistrează credinţe mai puternice sau mai slabe. Am discutat cu Cristian Vechiu, lector al Fundaţiei Calea Victoriei, despre ce înseamnă magia, cum ne afectează ea şi despre cum putem analiza evenimente sau produse culturale ce au ca temă zona fantasticului.

De ce magie, ce înţelegem prin acest concept, cum a evoluat şi cum poate fi aplicat la nivelul societăţii actuale?

Am fost atras de acest univers, de lumea misterelor încă din copilărie. Majoritatea vacanţelor de vară mi le petreceam la ţară, la bunici, şi, atât bunica din partea mamei, cât şi bunica din partea tatălui erau un fel de descântătoarele satului. De aici a pornit imboldul de a cerceta această lume mistică, uşor ocultă.

Când discutăm despre magie şi pentru definirea acestui concept foarte dificil, trebuie să creăm o imagine de ansamblu asupra istoriei sale. Viziunea anticilor despre magie era cu totul diferită faţă de oamenii Renaşterii, iar ambele sunt diametral opuse faţă de cea a omul modern ale cărui concepţii au fost schimbate odată cu Revoluţia Franceză. Astăzi, conotaţia pe care oamenii o acordă acestui termen este una de obicei negativă deoarece se încearcă o expedierea magiei într-o zonă a superstiţiilor.

Un scurt istoric al magiei poarte fi realizat plecând de la primele forme de convieţuire, înainte de începuturile Antichităţii. În perioada antică, fiecare zonă culturală şi-a manifestat un soi propriu de activitate magică, dar au existat întotdeauna schimburi şi influenţe în această zonă, fie pe cale paşnică – datorită activităţilor comerciale –, fie pe cale militară – existau războaie care se soldau cu cuceriri, iar informaţiile circulau. Zona Orientului Mijlociu, a Greciei Antice şi a Imperiului Roman m-a fascinat întotdeauna, deoarece tot ce ţine de acest areal uriaş din punct de vedere geografic şi cultural se întrepătrunde şi există conexiuni permanente, iar rezultatul activităţilor magice – ritualuri, incantaţii sau alte forme de manifestare a gândirii magice – au fost conservate, în mare, până în zilele noastre.

Mai mult, în perioada antică, activitatea magică era folosită într-un mod pragmatic, fiind un instrument foarte bun pentru rezolvarea diferitelor probleme ce apăreau în vieţile oamenilor şi nu era o formă de entertainment aşa cum poate este văzută astăzi. Magia practicată, de pildă în Grecia sau Roma, era foarte precisă – se făceau vrăji care legau sau dezlegau pe cineva în chestiuni amoroase, vrăji de protecţie, blesteme, favorizarea unui schimb economic, pentru succese militare. De aici, se poate observa importanţa crescândă a magicienilor în lumea antică. De aceea, pentru o lungă perioadă de timp, la nivelul Imperiului Roman a fost interzisă practicarea magiei, deoarece liderii politici se temeau de rolul puternic pe care l-ar fi pututavut la nivelul activităţilor decizionale şi de guvernare.

De obicei, magicienii sau oracolele îşi desfăşurau activitatea în afara comunităţilor. Un exemplu în acest sens este celebrul oracol din Delphi. Preotesele ce slujeau templului lui Apollo trăiau izolate de restul oamenilor pentru a-şi păstra puritatea legăturii cu zeii, dar şi pentru a-şi crea şi un soi de importanţă mistică, un prestigiu. De asemenea, ştim astăzi că majoritatea practicilor divinatorii de la Delphi ţineau foarte mult de un truc – terenul pe care era plasat templul emana gaze sulfuroase care ajuta ghicitorul sau oracolul să intre într-o stare de transă, mistică şi euforică. Întrebările pe care le adresai oracolului trebuiau să fie foarte exacte la fel cum, mai târziu, persoanele care mergeau la ghicitoare pentru a le citi în cărţile de tarot nu se puteau aştepta să primească răspunsuri la întrebări precum care este sensul vieţii. Magia este precisă şi vrăjitorul nu se poate folosi de ea decât în scopuri bine definite.

Lucrurile s-au schimbat foarte mult odată cu sfârşitul antichităţii, cu apariţia creştinismului. Mai mult, destrămarea Imperiului Roman a însemnat o reacţie în lanţ ce a rupt o întreagă civilizaţie lovită mai tarziu de invaziile barbare. Însă în ciuda împământenirii creştinismului, cel puţin în zona europeană, treptat, practicile magice au devenit din ce în ce mai ponderate, iar practicanţii au trebuit să se adapteze acestui context nou pentru a supravieţui. Şi au reuşit, deoarece au avut loc îmbinări între magie şi practicile creştine per se.

Magia și-a găsit foarte uşor loc în această „branşă” prin prisma vracilor, deoarece la acel moment nu exista un sistem medical, care va apărea, totuşi, destul de târziu. Vracii ofereau ajutor celor cu probleme de sănătate, apelând la tratamente naturiste, dar care nu aveau neapărat un efect foarte mare. Se producea însă o mutaţie dinspre scopul foarte precis al magiei, legat de activiăţile economice, militare, partea sentimentală a vieţii, înspre influenţa magiei ce servea sănătăţii oamenilor. Apare conceptul de magie naturală, care, alături de alte laturi ale gândirii magice suferă o decădere odată cu apariţia Iluminismului şi a gândirii de tip ştiinţific, raţională.

Gândirea magică în zilele noastre a persistat şi s-a adaptat foarte bine contextului secolului XXI. Consider că atunci când vorbim despre dezvoltare personală şi de programare neuro-lingvistică există un soi de gândire magică la baza acestor lucruri. Chiar şi crezul neţărmurit într-un proces ştiinţific are un sâmbure de magical thinking. Dezvoltarea personală te ajută să te proiectezi pe tine ca fiind mai mult decât un simplu corp cu o existenţă efemeră în această lume. Potenţează ideea că poţi schimba lumea, că poţi influenţa, poţi face foarte multe lucruri.

Acelaşi lucru îl credeau şi magicienii intelectuali din Renaştere – pentru că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Creatorului, putem schimba şi noi lumea în care trăim, evident după ce ne-am ridicat la un nivel superior din punct de vedere intelectual. Mai mult, pentru a evidenţia o altă latură a societăţii în care trăim, există emisiuni în care apar tot felul de magicieni, iluzionişti şi vrăjitoare, cărora li se adaugă forme denaturate ale imaginii vrăjitorilor sau a magicienilor, deoarece îi proiectăm drept persone bătrâne, hidoase, care exprimă negativul prin lucrurile rele pe care le întreprind.

Este reală influenţa Universului asupra oamenilor, ideea că toate energiile pe care le arunci în univers ţi se vor întoarce mai mult sau mai puţin sub aceeaşi formă? Cum putem defini conceptul de karma?

În magie, ca şi în alte domenii, există câteva principii fundamentale. De exemplu avem legea similitudinii, care spune că lucrurile similare se atrag, că există o relaţie puternică între oameni şi lumea naturală, că există conexiuni între oameni şi univers per ansamblu.

Odată cu Ptolemeu, după secolul al II-lea d.Hr., astrologia se va dezvolta pe tot cuprinsul Europei. Teoriile astrologice din aceasta perioada puneau foarte mult accentul pe influenţa astrelor, nu numai în viaţa noastră la modul general, dar se considera că astrele influenţează părţi ale corpului nostru şi atunci am putea spune că există o relaţie puternică între lumea noastră şi univers. La această întrebare cred că un răspus exact îl pot oferi doar oamenii de ştiinţă. Eu îmi păstrez atitudinea rezervată, deoarece consider că nu poate exista un răspuns afirmativ sau negativ – când o persoană vrea să creadă că a avut o zi proastă şi că s-a certat cu colegul de la birou, poate cu uşurinţă să spună că responsabil este Mercur retrograd şi din această cauză comunicarea a fost deficitară. Dacă persoana alege să îşi construiască viaţa astfel, va găsi mereu nişte pârghii din exterior care să o influenţeze şi să o scuze. Pe de altă parte, nici credinţa că toată puterea e în mâinile noastre şi că totul depinde de noi nu este reală. Un lucru echilibrat este conştiinţa că trăim într-un mediu şi acest mediu are influenţă asupra noastră.

În ceea ce priveşte conceptul de karma, este un concept foarte la modă, foarte popular pe reţelele de socializare, în spiritualitatea de tip comercial caracteristică zonei occidentale. Karma are rădăcini în hinduism şi forţa sa de acţiune nu este nici pe de parte aşa cum ne-o imaginam noi. Această forţă nu acţionează cu rapiditatea cu care cei mai mulţi oameni au impresia că se desfăşoară lucrurile, de exemplu, dacă am făcut cuiva rău azi, iar mâine păţesc ceva rău, nu pot pune responsabilitatea pe umerii karmei.

Ciclul karmic se referă la acţiunile întreprinse de o persoană în viaţa aceasta şi efectul pe care îl vor avea în viaţa următoare. De aceea există un ciclu al reîncarnărilor care pentru hiduşi este foarte importat şi trebuie stopat. Acest lucru se poate realiza numai prin atingerea iluminării, când persoana trece la nivelul suprem, se reintegrează divinităţii absolute. De aceea, explicaţia succintă a karmei este că tot ceea ce o fiinţă face în această viaţă va avea o încărcătură karmică ce se va răsfrânge asupra ei în viaţa următoare.

O karma care acţionează de pe-o zi pe alta nu există. Există însă principiul  roata se întoarce, o forţă divină care ne pedepseşte imediat pentru acţiunile noastre şi de aceea orice lucru rău se poate întoarce oricând, în acest sens luând naştere o conduită morală raţională – ce ţie nu îţi place, altuia nu îi face -, o formă egoistă de moralitate.

Nu de puţine ori oamenii se aşteaptă la soluţii miraculoase pentru o bună parte din problemele lor, mai ale atunci când se simt depăşiţi de situaţie, fără să creadă însă în natura lor aşa-zis magică. Ce părere ai despre acest lucru?

Aceste situaţii sunt exemple foarte bune despre cum încă funcţionează un soi de gândire magică emancipată de gândirea de tip religios în special în zona occidentală. Oamenilor le place să se prezinte drept fiinţe raţionale, care au depăşit un anumit stadiu al evoluţiei umane, cu accesul la zona ştiinţifică ce oferă răspunsuri pentru aproape orice problemă. Însă de multe ori oamenii care nu au nicio trăire religioasă în viaţa lor obişnuită, aflaţi în situaţii critice şi în disperare de cauză, apelează la gesturi ce îi conduc spre gândirea magică.

În aceste cazuri nu există un conţinut religios profund, ci este foarte multă superstiţie şi trivializează relaţia cu divinitatea. Limitarea dialogului cu divinul doar la situaţiile de criză – fac o rugăciune repede pentru că sunt pe marginea prăpastiei şi o să pic – descrie foarte mult egoism. O asociere potrivită în acest sens este situaţia nobililor şi a seniorilor medievali care apelau la vrăjitori sau la vraci doar în situaţii disperate, în condiţia în care, în mod normal, nu aveau încredere în persoanele respective sau ridicularizau activităţile lor.

Pe de altă parte, există şi oameni care sunt consecvenţi în legătura şi credinţa lor cu şi în divinitate, dar chiar şi acest ajutor, pentru mine, este manifestarea unei disperări. În mod ideal, cine are o anumită credinţă şi e sigur în ceea ce crede – sigur în sensul că are certitudinea că există cineva acolo care îl veghează – este futil sau redundant să apeleze disperat la ajutorul acelei providenţe ca şi cum acea forţă nu   vede deja că este într-o situaţie grea. Consider că nu este necesar ca un om să   tragă de mânecă forţa respectivă pentru a o atenţiona să nu îl uite.

Ce părere ai despre fenomenul magiei contemporane prezentat în seria Harry Potter – se poate observa cum autoarea J. K. Rowling a îmbinat elemente oculte, studiul unor subiecte precum „vechile rune”, clarviziune, divinaţie, astrologie şi multe altele? Ce impact credezi că a avut asupra copiiilor, tinerilor şi, de ce nu, chiar şi asupra adulţilor?

Harry Potter este exact genul de produs al lumii contemporane ce reasamblează un fenomen mult mai vechi. Este greu de spus, în lipsa unor studii sociologice sau antropologice, care a fost impactul pragmatic asupra publicului, dar este evident că impacul afectiv a fost şi este unul uriaş. Foarte mulţi copii şi-au imaginat existenţa acelei şcoli, a unei realităţi paralele pline de magie şi si-au dorit să fie şi ei parte din acest univers.

Consider că este greu de spus dacă nu cumva acest produs al lumii contemporane nu a înlesnit rolul cursurilor de dezvoltare personală şi a acelor idei din psihologie legate de programarea neuro-lingvistică prin care poţi să te schimbi pe tine şi lumea în care trăieşti. Spun acest lucru deoarece existenţa unui public tânăr care s-a format din copilărie cu ideea că lucrurile au sau pot avea şi o altă natură, că există un univers de ordin magic concomitent cu lumea noastră, cu rutina zilnică, odată devenit adult, acest public descoperă că se poate, totuşi, schimba ceva în universul acesta şi că ei pot aduce schimbarea luând atitudine şi întreprinzând anumite activităţi. Astfel, formele de dezvoltare personală şi programele create în acest sens sunt asimilate mult mai uşor.

Harry Potter este o reînviere în cultura pop a interesului pentru domeniul magiei, care începe cu dorinţa de exploatare a unui nou univers, a unui nou tip de spiritualitate. Înainte de apariţia acestei serii, existau deja creaţii foarte puternice în această zonă a magiei şi a fantasticului, care, aşa cum afirmă chiar ea, au influenţat-o foarte mult pe J.K. Rowling: J. R. R. Tolkien şi C. S. Lewis.

Cum apreciezi fenomenul cultural Halloween la nivel global şi, de asemenea, ce legătură consideri că mai există între practicile actuale ale acestei sărbători şi esenţa sa localizată în ritualurile păgâne celtice cu puternice influenţe creştine?

Această sărbătoare are rădăcini europene. Pentru ca Halloween-ul să existe în forma în care există astăzi – sărbătoare tipic americană, cu toate tradiţiile ei, foarte comercializată –  după o anumită epocă, începând cu anii ’50 – ’60 ai secolului trecut, a trebuit să întrunească o serie de condiţii şi este foarte bizar cum nişte tradiţii de origine celtică s-au îmbinat, mai târziu, cu tradiţii de tip creştin. Toate acestea au conlucrat mai apoi la nivelul imigranţilor care s-au dus în America şi au perpetuat tradiţiile europene, în special imigranţii catolici, irlandezi şi scoţieni.

Halloween-ul este o sărbătoare a morţilor, versiuni ale acesteia putând fi regăsite în majoritatea culturilor vechi, tradiţionale. Acest lucru se întâmplă şi în spaţiul românesc, în credinţa creştin-ortodoxă, existând o zi dedicată cultului morţilor – Sâmbăta morţilor. Ceea ce se întâmplă, însă, cu sărbătoarea de Halloween conturează un cult al morţilor bazat pe distracţie, foarte comercializat, devenind un fenomen cultural, fără să mai fie reprezentativ pentru o anumită comunitate. În acest sens, nu pot să nu remarc nu pot sa nu remarc intuiția lui M. Eliade atunci când a formulat teoria sacrului. Deși multe dintre concepțiile de istoria religiilor ale lui Eliade au fost contestate sau depășite, ideea că sacrul se camuflează în profan cred că poate oferi în continuare o cheie de descifrare a anumitor fenomene culturale. Acest lucru se poate remarca și cu privire la sărbătoarea de Halloween.

Care este părerea ta despre folclorul românesc şi despre magia ce îl alcătuieşte? – „Prezenţa fantastică într-un individ este nevroză; prezenţa fantastică într-o colectivitate este folclor” (Mircea Eliade).

Din păcate o să spun cu o strângere de inimă că există o mare carenţă în studiile de etnologie românească. În continuare ne lipsesc studii serioase în această zonă şi chiar şi studiile lui Eliade în acest domeniu unele sunt incomplete, altele au fost deja infirmate.

Avem foarte mari probleme în a identifica corect anumite tradiţii sau superstiţii ce sunt legate de religia creştin-ortodoxă. O situaţie bizară este sărbătorirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul în aceeaşi zi cu sărbătoarea Sânzienelor. O explicaţie uşoară este că sărbătoarea Sânzienelor a supravieţuit camuflându-se şi adaptându-se la sărbătoarea creştină a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Explicaţia combinării elementelor păgâne cu cele creştine este simplă, deoarece această fuziune vine cumva natural; suntem creştini în acest colţ de lume, dar nu ne-am asumat niciodată într-un sens profund acest creştinism care este unul adaptat locului, evoluând alături de practicile păgâne. Un exemplu în acest sens sunt basmele unde există apelul la Sf. Vineri, ce este o camuflare a unei entităţi magice sub o formă creştină.

Din păcate tradiţiile se pierd, unul dintre motivele importante, pe lângă problemele socio-economice, fiind faptul că în România folclorul nu este înregistrat. Nu avem o şcoală dedicată studiilor etnologice, deşi la noi există tradiţii care sunt încă vii, dar despre care nu se ştie nimic pentru că nu există nimeni care să le înregistreze, să le păstreze, nu este perpetuat interesul pentru ele. Folclorul este o parte foarte importantă din cultura unei ţări, iar oamenii ar trebui să fie mai informaţi şi mai prezenţi în salvarea accestor elemente definitorii pentru identitatea naţională.

The Sultana Held Conversation with a Man. Arabian Nights. Penn Publishing Company, 1928.

Cu Cristian Vechiu vă puteţi întâlni participând la şcoala de vară organizată în cadrul Fundaţiei Calea Victoriei, în perioada 11 – 14 iulie 2016, ce are ca temă de discuţie poveştile din O mie şi una de nopţi.

Magia din poveştile Şeherezadei au ca scop transformarea sufletului crud şi ranchiunos al soţului său, regele persan Şahriar, cunoscut pentru faptul că, pentru a se răzbuna pe prima sa soţie care îl înşelase, îşi omora rând pe rând fiecare soţie.

Însă, prin mistica poveştilor ce alcătuiesc această lectură sunt puse în evidenţă, cu ajutorul personajelor, greşelile şi defectele umane, dar şi trăsături frumoase, precum curajul, iubirea sau înţelepciunea.

Redescoperirea de sine a lui Şahriar va reprezenta triumful magiei şi a spiritulualităţii asupra oamenilor.