Romana Sator, voluntar la Organizația CONCORDIA, povestește despre cum este să te afli la intersecția dintre pedagogie, voluntariat și bucuria de a face.

O față mai puțin cunoscută a actriței-simbol Audrey Hepburn este reprezentată de ajutorul umanitar semnificativ pe care aceasta l-a acordat copiilor prin intermediul UNICEF. Printre altele, ea a afirmat că a avea grijă de copii nu are nimic de-a face cu politica și că speră ca, odată cu timpul, în locul unei politizări a ajutorului umanitar, să aibă loc o umanizare a politicii. Într-un mediu social și politic atât de tulbure, Romana Sator a venit tocmai din Austria ca să coordoneze îngrijirea și educația pentru o parte dintre copiii înscriși în programul CONCORDIA – Orașul Copiilor. Pentru activitatea sa în cadrul Organizației Umanitare CONCORDIA, Romana a fost desemnată Voluntarul anului în domeniul social la Gala Națională a Voluntarilor. Am discutat cu Romana despre înțelesul vieții, despre voluntariat și dorința de a face bine, dar și despre puterea exemplară a copiilor de a inspira o lume, doar prin simplul fapt că fac parte din ea.

Romana, ești o tânără care a venit din Austria, pentru a ajuta copiii din România să își descopere și să își dezvolte creativitatea. De ce ai ales tocmai această țară? Ai putea să ne spui mai multe despre factorii care ți-au influențat decizia?

Nu m-am așteptat niciodată să ajung în România și chiar nu am planificat nimic. A fost pur și simplu o coincidență. După ce am terminat facultatea, mi-am dorit să plec în străinătate și să lucrez ca voluntar, însă mă gândeam la cu totul alte țări. Apoi am întâlnit pe cineva de la Organizația CONCORDIA în Viena și am devenit curioasă.

Care au fost principalele diferențe culturale pe care le-ai sesizat?

Nu ajunsesem niciodată în România și nici nu aveam de gând să merg. Până atunci, călătorisem în multe state din Europa centrală și de nord. Nici nu mă gândeam la partea de est, ceea ce a fost o mare greșeală, pentru că ar fi meritat, cu siguranță, o vizită. Așadar, a fost o mare provocare pentru mine să vin aici, tocmai pentru că nu știam nimic despre această țară.

La început, nu am sesizat nicio diferență culturală, însă pe măsură ce m-am acomodat aici, am perceput din ce în ce mai multe. Aș spune că românii sunt mult mai extravertiți și expresivi, dar nu într-un sens negativ. Austriecii îmi par mai controlați în comportament și, în opinia mea, sunt prea reținuți. Îmi place naturalețea din România. Pe de altă parte, aș spune că în Austria oamenii sunt mult mai organizați.

Se spune că o parte din filosofia aristoteliană se bazează pe sintagma conform căreia esența vieții este să îi ajuți pe ceilalți și să faci bine. Dacă ai putea alege câteva cuvinte pentru a descrie voluntariatul, care ar fi acelea?

Voluntariatul înseamnă să faci ceva de dragul de a-l face, fără să ceri nimic în schimb. Deși, desigur, primești înapoi multe lucruri, cum ar fi experiență, noi moduri de percepție și extinderea orizontului. Din experiența mea, pot spune că a lucra ca voluntar este o șansă minunată de a scăpa de rutina zilnică, de a te elibera din zona de confort, de presiunea realizărilor și de credința că trebuie să demonstrezi ceva. Îți poți acorda o pauză pentru a ajunge să te cunoști pe tine însuți și să te gândești la ceea ce contează cu adevărat.

Voluntariatul este considerat o activitate respectabilă în țările vestice. În ce fel crezi că este percepută în România? Există unele experiențe deosebite pe care ai dori să le menționezi?

Chiar am trecut prin niște situații care m-au lăsat fără cuvinte. De fiecare dacă când intram în dicuție cu străini (de exemplu în autobuz sau cu șoferul de taxi) și le spuneam cu ce mă ocup, erau foarte recunoscători și entuziasmați. Apoi am realizat că ei îmi mulțumeau pentru ceea ce făceam, deși eu nu făceam nimic pentru ei în mod personal. Mesajul lor era, în general, același: Tu faci ceva pentru țara noastră. Tu ajuți copiii noștri.

Ai studiat pedagogia pentru a comunica mai bine cu nevoile copiilor. Ce ne-ai putea spune despre generația nouă a acestei țări?

Răspunsul acestei întrebări este greu de formulat, pentru că eu dețin doar o privire unidirecțională asupra noii generații. Am avut de-a face doar cu acei copii care trăiesc fără familiile lor sau în condiții foarte grele. Totuși, ceea ce pot spune este că noua generație este foarte concentrată asupra lumii vestice și au foarte multe visuri și dorințe, aproape irealizabile, legate de aceasta. Românii mi se par patrioți, dar, pe de altă parte, ei simt nevoia să își părăsească țara, ceea ce este de înțeles, având în vedere modul în care merg lucurile aici.

Romana, numele tău seamănă mult cu numele țării noastre – România. Simți vreodată că decizia ta de a veni aici are de-a face cu vreo coordonată a destinului?

Ca să fiu sinceră, eu nu prea cred în destin sau lucruri în genul acesta. Desigur, este o coincidență amuzantă, care mereu stârnește râsul. Trebuie să recunosc că, prima dată când am ajuns în București, a trebuit să fac câteva fotografii la Piața Romană și să le trimit părinților mei.

Cum arată o zi de-a ta? Ai cumva o rutină secretă de voluntar?

Ei bine, acum nu mai sunt chiar un voluntar. Locuiesc încă în România și lucrez în continuare la CONCORDIA, în Ploiești, într-un centru de servicii pentru copii și familii, însă viața mea de zi cu zi s-a schimbat mult. Când trăiam și lucram cu copiii în cadrul programului CONCORDIA – Orașul Copiilor, îmi petreceam întreaga zi cu ei. După micul dejun eram implicați în activități creative unde cântam sau lucram tot felul de piese de artizanat, apoi luam prânzul și, în timp ce copiii dormeau de prânz, aveam și eu o pauză binemeritată. Restul zilei ne jucam afară sau ne uitam la filme și îmi plăcea tare mult, pentru că ei se linișteau puțin și aveam timp să ne îmbrățișăm. Totuși, momentul cel mai special era atunci când îi duceam la culcare și spuneam noapte bună. Aceea era partea mea preferată din zi.

Ce îți place să citești, să faci sau să practici atunci când ești încordată? Ce te motivează?

Atunci când lucrezi cu oamenii și cu copiii, în mod special, sigur ai nevoie de niște activități sau pasiuni care să te calmeze. Atunci când făceam voluntariat, scriam într-un jurnal, lucru pe care nu îl mai făcusem niciodată în viața mea. Totuși, am simțit nevoia să mă eliberez de toate impresiile pe care le adunam în mine, mai ales că era pentru prima dată când intram în contact cu copii traumatizați. Atunci când sunt foarte încordată, simt nevoia să vorbesc cu un prieten bun sau cu un membru al familiei despre ce s-a întâmplat. Asta mă ajută întotdeauna. De obicei, prefer să ascult muzică sau să cânt la chitară până mă calmez. De asemenea, îmi place să citesc un thriller bun sau să mă uit la un serial. Nimic special, doar ceva care să mă relaxeze. Nu e greu să fii motivat atunci când copiii reprezintă o sursă imensă de motivație prin comportamentul lor natural.

Copiii sunt o sursă constantă de inspirație. Care a fost cel mai semnificativ moment prin care ai trecut până acum?

O realizare semnificativă pentru mine a fost să îmi dau seama că, deși cineva trăiește în condiții foarte grele, tot ce contează este dragostea necondiționată a părinților și bucuria de a avea o familie care să se preocupe de el. Acum lucrez cu copii care trăiesc în condiții de sărăcie cruntă, dar locuiesc împreună cu familiile lor. Din punct de vedere emoțional, ei îmi par mult mai fericiți și stabili față de copiii care au fost nevoiți să plece de la părinții lor sau au fost părăsiți de părinți. Deși ei au un mediu de viață mai bun, acel gol emoțional imens nu va putea fi umplut niciodată. Conștientizarea acestui fapt a însemnat mult pentru mine, pentru că, în societatea noastră contemporană, tindem să ne concentrăm mai mult pe nevoile materiale, în detrimentul celor emoționale.

Aș spune că unul dintre momentele mele preferate din istorie este perioada interbelică: atât de mult entuziasm într-un mediu social adesea dificil și confuz. Așa numita „generație pierdută” ne-a oferit cele mai bune exemple că putem să realizăm lucuri remarcabile, dacă schimbăm câteva percepții mai întâi. Dacă ai putea alege câteva trăsături care să-ți descrie generația, care ar fi?

Aceasta este o întrebare dificilă, mai ales pentru că austriecii și românii au avut de-a face cu o istorie complet diferită, iar standardele de viață din aceste două state sunt incomparabile. Aș spune că în Austria, majoritatea noii generații nu trebuie să se mai zbată pentru probleme de ordin vital ca mâncarea sau adăpostul. Ei au o viață destul de bună și se pot concentra asupra dorințelor individuale și asupra împlinirii sufletești.

Ca o reprezentantă a microschimbărilor, ai putea să ne povestești mai multe despre planurile tale de viitor? Cum crezi că societatea s-ar dezvolta dacă am începe să facem mai mult bine individual și mai puține pagube colective?

Eu nu sunt chiar o persoană care își face multe planuri în viață. Tot ce știu este că îmi doresc să lucrez cu copiii și acest lucru mă poate trimite spre foarte multe destinații. Ținta mea este să ajut copiii defavorizați. Acum, cu migrația refugiaților în Europa, simt că ar trebui să lucrez cu acești copii în țara mea natală, pentru că reprezintă o mare provocare, mai ales pentru mine, ca profesor de școală primară. Desigur, sunt multe lucruri de luat în considerare în ceea ce privește politica și societatea, dar sunt convinsă că este o problemă care ține de fiecare dintre noi. Întotdeauna contează ceea ce facem și cum tratăm oamenii.

Descoperiți mai mulți voluntari minunați premiați la Gala Națională a Voluntarilor.

Gala Națională a Voluntarilor este un eveniment anual care își propune să recunoască și să premieze meritele voluntariatului la nivel național. Competiția este organizată de către Federația VOLUM – Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România. Mai multe informații puteți găsi pe pagina competiției și pe pagina Federației.

sursa foto: arhiva personală a Romanei Sator