Tărâmul Făgăduinței este o analiză a Nigeriei postocoloniale care încearcă să îşi păstreze identitatea intactă într-o lume globalizată.
Toţi suntem semințe, toţi suntem stele.
Riturile de trecere pentru bărbatul igbo se desfăşoară în mai multe etape. O însemnătate majoră o are înţelegerea ritualului nucii de cola. În centrul ritualului stau conservarea orală a istoriei clanului şi orânduirea sociopolitică ce decurge din această istorie.
Chris Abani s-a născut în 1966 în Afikpo și este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori nigerieni. De tânăr, Chris Abani a publicat mai multe romane pentru care a fost trimis la închisoare. După apariția volumului său de debut, Master of the Board, în 1985, a fost acuzat de trădare şi conspiraţie la lovitura de stat nereușită împotriva regimului Babangida[1], deoarece acesta avea ca subiect o alegorie politică ce fusese inspirată de situaţia de la acea vreme. Pentru că această persecuţie politică nu a încetat, în 1991 s-a stabilit în Marea Britanie, ca apoi, în 1999, să emigreze în Statele Unite, unde predă în prezent la Northwestern University în Illinois[2]. Chris Abani este laureat al prestigioaselor premii PEN USA Freedom-to-Write Award, Prince Claus Award, Lannan Literary Fellowship, California Book Award, Hurston-Wright Legacz Award şi PEN Hemingway Book Prize.
Tărâmul făgăduinţei a apărut în 2004 şi este o prezentare clară a Nigeriei între 1970-1983 din perspectiva naivă a unui adolescent pe nume Elvis Oke, care observă tabloul haotic al vieţii din Africa postcolonială. Romanul este alcătuit din două părţi, denumite cartea I şi II, iar acestea au douăzeci, respectiv nouă capitole, fiecare începând cu o descriere a ritualului nucii de cola în cultura igbo[3], arătând valori de bază ale tribului african. Finalul fiecărui capitol expune o reţetă din jurnalul mamei lui Elvis sau o descriere a unei plante din Nigeria, printre acestea strecurându-se chemarea la rugăciune în Islam, Psalmul 22 şi un fragment dintr-o broşură de literatură de sertar autohtonă.
Tărâmul făgăduinţei, al doilea roman al lui Abani, începe cu Elvis în Lagos în 1983, perioadă în care încearcă să-şi câştige existenţa imitându-l pe Elvis Presley pe o plajă din apropierea hotelului Hilton. Pornind de aici, autorul juxtapune prezentul şi copilăria lui Elvis din Afikpo din anii 1970. Această intercalare a perioadelor de timp nu creează confuzie în derularea acţiunii, chiar reuşeşte să găsească un echilibru în expunerea situaţiilor terifiante şi nu oboseşte sau şochează cu situațiile pe care le înfruntă societatea nigeriană. Sunt interpuse suficiente scene amuzante care să ajute la digerarea mai uşoară a agresiunilor sexuale asupra unor copii ce sunt făcute chiar de unul dintre părinţii lor, masacrul unei congregații sau situații în care corpul uman este folosit pe post de monedă de schimb deoarece este singurul bun pe care îl posedă.
Cât era ziua de lungă, lumea venea la Oye și se plângea de vreo durere sau alta. Ea baga mâna într-un borcan sau vas și le dădea niște ierburi uscate sau o combinație de astfel de ierburi. Alteori dădea din cap și asculta numai, neclintită ca o statuie, cu excepția momentelor când, la fiecare câteva minute, se apleca și hrănea broaștele țestoase din castronul de ceramică plin de apă de la picioarele ei cu morcovi sau lăptuci. Când era singură, râdea și vorbea cu broaștele sotto voce, ca și cum ar fi savurat împreună vreo glumă.
— Cum de nu vorbești cu broaștele când e cineva prin preajmă? întrebase el.
— Pentru că știu diferența dintre un dar și demență.
Perioada copilăriei este prezentată idilic, în comparaţie cu ce se întâmplă în prezent, când Elvis este nevoit să aibă alte slujbe decât cea visată, de dansator, iar în călătoria lui spre maturitate se loveşte de probleme mai puţin plăcute ale vieţii de zi cu zi cum ar fi sărăcia şi exploatarea economică.
Alături de prietenul său, Redemption – cel care avea mereu bani să-şi plătească chiria, mâncarea, distracţia –, acceptă să se implice în afacerea sa cu droguri, să fie însoţitor în club pentru femeile bogate, toate acestea pentru a-şi ajuta familia. Modul rapid de a face bani se încheie când îşi dă seama că ajunsese să transporte copii răpiţi pentru a le fi folosite organele pentru transplanturi în Occident. Ceea ce este şi mai interesant este faptul că aceste sarcini erau sub patronajul Colonelului, şeful armatei din Lagos. Când Elvis refuză să mai accepte ordinele lui, trebuie să fugă cu o trupă de teatru pentru a-şi salva viaţa.
Construit ca un personaj puternic, Elvis are puterea să se autocaracterizeze cu ironie atunci când îşi analizează existenţa, afirmând chiar el că era soarta lui să se fi născut în singurul cămin din oraşel care avea un tată nebun, o mamă moartă şi o vrăjitoare cu accent scoţian, pe post de bunică, zise el, dorindu-şi să aibă o altfel de viaţă. Are chiar momente când se gândește cum ar fi fost viața lui dacă s-ar fi născut alb sau american.
Elvis Oke este înconjurat şi de personaje cu nume predestinate precum Redemption, Comfort (mama sa vitregă), Sunday (tatăl său), Innocent (vărul său), Confusion (măscăriciul oraşului, pe care Elvis îl priveşte cu admiraţie, deoarece a avut curajul să facă ceea ce îi place).
Toată efervescenţa romanului se petrece în Lagos, ce devine în sine un personaj prin detaliile şi conturarea tabloului vieţii culturale, precum şi prin descrierea clasei muncitoare, a celor mai puțin favorizaţi de soartă care trăiesc în ghetouri.
Au fost cele mai bune vremuri, au fost cele mai rele vremuri. Zâmbind închise cartea. Se gândi că era descrierea perfectă a vieţii din Lagos.
Tărâmul făgăduinţei expune totodată neajunsurile africane (la riturile de trecere pentru a deveni bărbat vulturul este înlocuit cu puiul de găină pentru că este mai ieftin). Amestecurile culturale vestice sunt expuse prin pasiunile lui Elvis pentru muzica pop americană, la radio auzindu-se Al Green, Gloria Gaynor, Bob Marley. Cartea lui preferată este de Dickens. Citește de Dostoievski, bea Coca-Cola, în timp ce tatăl său îşi îneacă amarul cu vinul de palmier (o băutură locală). Scene din Casablanca, Mic dejun la Tiffany, Pe aripile vântului sunt surse de inspiraţie pentru scrisorile neexpediate de Elvis pentru a face rost de bani pentru biletele de intrare la cinematograf.
Chris Abani creează o poveste remarcabilă a unui fiu şi a unui tată, precum şi o analiză a Nigeriei postocoloniale care este invadată de cultura americană şi care încearcă să îşi păstreze identitatea intactă într-o lume globalizată.
Societatea, în general, tinde să se adapteze și în funcție de nevoile oamenilor, iar povestea lui Abani oferă voce celor care se fac greu auziți.
Titlu: Tărâmul făgăduinței
Titlu original: Graceland (2004)
Autor: Chris Abani
Editură: Niculescu (2007)
Pagini: 414
Citiți și:
Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie
Discursul Chimamandei Ngozi Adichie la TEDxEuston
Copiii vrăjitori ai Republicii Democrate Congo
Je suis Nigeria! Cel mai recent masacru al grupării Boko Haram
Trei povești sub soarele Africii.
[1] http://www.l3.ulg.ac.be/abani/caintro.html
[2] https://www.scholars.northwestern.edu/en/persons/chris-abani
[3] Cultura unei populaţii de opt milioane de locuitori din sud-estul Nigeriei.