Jurnalistă și tânără scriitoare, Ioana Bâldea Constantinescu a vorbit despre jurnalismul cultural și fețele sale azi, despre publicul român și dragul de cultură.

Trăim zile în care ne este mai ușor, multora dintre noi, să criticăm lumea în care trăim decât să observăm ce nu merge bine și să ajutăm la schimbarea acelor aspecte, în care este mai ușor să batjocorim bunuri pe care le avem în loc să le căutăm esența. Câți mai putem vorbi frumos despre oamenii din jurul nostru, despre activitățile pe care le desfășurăm zilnic și, mai ales, despre ceea ce mulți cred că este pierdută – cultura? Aceasta a fost principala întrebare pe care mi-am adresat-o când am plecat în căutarea acelei persoane care îmi poate oferi noi perspective asupra situației culturii și jurnalismului cultural în România zilelor noastre.

Jurnalistă în domeniul culturii de mai bine de 14 ani, autoarea romanului Dincolo de portocali, Ioana Bâldea Constantinescu poate vorbi deschis despre laturile bune ale jurnalismului cultural, fără a-i lipsi însă spiritul critic inteligent, care are puterea de a forma opinii.

Lucrezi în domeniul jurnalismului cultural de 14 ani, în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Cum vezi jurnalismul cultural azi, ce atrage cel mai mult în cadrul acestuia?

Jurnalismul cultural atrage în măsura în care este făcut cu amprenta personală a fiecăruia și cu multă responsabilitate. Aceasta tocmai pentru că este insular, pentru că nu este un continent pe care să se desfășoare armate, este o zonă mică și vizitată de un public mai puțin numeors, dar exclusivist, care are așteptări importante. Cred că din acest motiv, totul se cere gestionat cu mult cap. În jurnalismul cultural ești reținut în măsura în care ceea ce spui are un rost, e o zonă în care lucrurile se schimbă repede, în care dacă nu ai un background solid, lucrul acesta se vede, tocmai pentru că nu poți construi de pe o zi pe alta. Partea lui cea mai frumoasă este aceea că îți oferă libertatea să te duci acolo unde simți că ai mai mult interes, spre aspectele care îți fac cu adevărat plăcere. Poți să descoperi multe, întâlnești oameni extrem de interesanți, la nivelul cărora trebuie să te ridici cumva, ca intervievator, trebuie să fii bine pregătit și trebuie să-ți păstrezi cumva intactă plăcerea aceasta de a descoperi. Eu cred că avem oameni în jurnalismul cultural care îl fac cu o ținută și cu o detentă absolut fantastice. Îi urmăresc, îmi plac, unii dintre ei îmi sunt modele. E o zonă acoperită cu un profesionalism pe care nu îl întâlnești des în alte sfere ale jurnalismului. Cred că un jurnalist cultural este, în primul rând, un consumator de cultură. Important este ca jurnalismul cultural să nu mai fie pus pe un piedestal care să îl facă greu accesibil pentru publicul larg. Cât despre public, acesta este divers. Tot se vehiculează ideea că tinerii nu mai sunt interesați de cultură. Nu e adevărat. Nici nu e nevoie să lucrezi în domeniul jurnalismului cultural ca să realizezi că este o falsă problemă. Apetit pentru cultură există. Cum e servită, asta e o chestiune foarte importantă.

Ce influență au articolele de jurnalism cultural asupra publicului românesc și ce segment de vârstă este mai interesat de acesta?

E greu de spus pentru că eu cred că fiecare domeniu, fie că vorbim de teatru, de literatură, de muzică, are direcții care concentrează segmente de vârstă. Într-un fel, mai mult sau mai puțin, toate grupele de vârstă sunt acoperite. E absurd să spunem acum că doar tinerii ascultă un gen de muzică, sau că doar tinerii citesc un tip de literatură. Nu e adevărat. Există oameni care consumă rock și sunt trecuți de 70 de ani, așa cum există public tânăr, postadolescent, cu un apetit mare și cu o cultură muzicală amplă, care consumă muzică clasică, căruia îi place barocul, de exemplu. Produsul realizează un orizont de așteptare și creează inclusiv un tip de discurs care e sancționat la un moment dat de către public. Și asta e bine. Faptul că există public care nu-ți dă voie să bați câmpii e un lucru excelent, faptul că trebuie să fii branșat la ceea ce se întâmplă în lume, în Europa, e un lucru bun. Sunt oameni care practică pseudo-jurnalism cultural, care construiesc în jurul acelorași subiecte de 15-20 de ani, iar lucrurile acestea nu mai țin. E foarte bine că azi sunt oameni care știu despre ce e vorba într-o anumită zonă culturală. La capitolul publicații suntem destul de sincronizați cu ce se întâmplă în lume la ora actuală, la fel cred că este și cu albumele de muzică. Posibil mai puțin valabil cu expozițiile de artă, dar și despre ele aflăm într-un ritm alert, există mediul online care ne permite acest lucru. Dinamica nu mai e aceeași ca acum 20-25 de ani. Un produs cultural care ține pasul cu toate acestea nu are cum să nu influențeze. E bine inclusiv să fii contestat. E bine să naști și polemică, și controversă, pentru că atunci când ea se produce cu argumente înseamnă că există o pătură de oameni suficient de interesați încât să construiască aceste argumente.

Ești realizatoarea emisiunii radio Orașul Vorbește. Conturezi tablouri prin cuvinte, abordezi cărți bune, vorbești cu oameni importanți din cultura europeană. Care a fost scopul inițial al acestui proiect cultural?

Orașul Vorbește este cea mai frumoasă surpriză profesională din ultimii ani. Este un proiect pe care l-am început cu Adina Dragomir, producătoarea de acum a Orașului, cu care am în continuare o relație foarte bună, iar faptul că noi suntem o echipă pe mine personal mă ajută foarte mult. Este o emisiune făcută cu extrem de multă plăcere, iar aceste lucru cred că se simte. O emisiune care a crescut de la 42 de minute la 52 de minute și acum are 2 ore. Însă e și greu. E vorba de două ore zilnic cu mulți invitați, cu multe reportaje, cu multe lucruri de coordonat. În același timp, mi se pare a fi un teritoriu viu, care îmi permite să abordez fenomenul cultural așa cum îl simt, să am opinie, să aduc oameni care au opinie și care schimbă opinia în România și în lume, iar acest lucru mă bucură enorm. Am reușit să aducem la Orașul Vorbește oameni ca David Mitchell sau Elizabeth Gilbert și, recent, pe Andrew Solomon.

În 2015 ai lansat prima ta carte, Dincolo de portocali, apărută la Editura Humanitas. O carte în care fiecare pagină aduce ceva imprevizibil, iar datorită acestui aspect, volumul devine greu de abandonat de cititor până la final. De unde provine ideea cărții? Ce te-a inspirat în scrierea sa?

Întotdeauna îmi este greu să răspund la această întrebare. E greu de spus de unde provine exact ideea cărții. Sunt fragmente de povești ce stăteau în mine de mult timp. Rezultatul întâlnirilor pe care le-am avut cu diverși oameni, diverse lucruri pe care le-am văzut, mirosuri, parfumuri, culori, locuri pe care le-am vizitat. De pildă, călătoriile la Sevilla și în Scoția sunt reale. Tocmai de aceea îmi este greu să spun cu exactitate despre ce este cartea mea. Îmi place să spun însă că este despre iubire. Sunt fragmente de povești care s-au sincronizat, aceasta este cartea. Îmi e greu să spun că sunt scriitor. Mă apropii cu mare deferență de această categorie. Scriitori sunt cei care au o activitate creativă curentă, însă nu pot nega faptul că Dincolo de portocali mi-a adus o mare satisfacție.

La ora actuală, în România sunt mulți scriitori tineri care se lansează în lumea literelor, dar mulți rămân necunoscuți din cauza unei slabe promovări. Cum consideri că ar trebui promovați tinerii scriitori și care este impactul operelor lor în literatura contemporană?

Da, se scrie mult în România. Se scriu multe cărți bune, dar și unele din cealaltă categorie. Iar aici, cititorul este cel care trebuie să facă selecția în ceea ce alege să citească. Mai trist e faptul că rămân și foarte multe cărți bune nepublicate, rămân în sertar. Sunt oameni care se descurajează după ce văd ce se întâmplă și nu mai vor să continue. Ceea ce mă bucură e că aceste cărți de literatură contemporană nu sunt citite doar de un public variat, ca vârstă și formație.

În ultima perioadă, România a fost țara metamorfozelor. Care crezi că este rolul microschimbărilor în această cursă a schimbărilor în care trăim?

În jurnalismul cultural nu se poate altfel, decât cu pași mici. Aceste microschimbări vor duce la schimbările majore. Poate în 15 ani, în România, cultura va căpăta o altă față dacă vom continua pe acest drum.


 

dincolo-de-portocali_ioana_baldea_constantinescuTitlu: Dincolo de portocali
Autor: Ioana Bâldea Constantinescu
Editură: Humanitas
An: 2015
Pagini: 240

 

Elefant Elefant eBook LibHumanitas LibHumanitas eBook

 


sursa foto: arhiva personală a Ioanei Bâldea Constantinescu