Despre oameni și oi (Rams/Hrútar) este un film despre ce îi aduce pe oameni împreună. O poveste minimalistă, tragică, însă cu străfulgerări de umor negru, care are loc în zonele rurale, slab populate, dar fascinant încadrate, ale Islandei de astăzi.

Regizat de Grímur Hákonarson, Despre oameni și oi este povestea a doi frați fermieri, Gummi (Sigurður Sigurjónsson) și Kiddi (Theodór Júlíusson), care nu și-au mai vorbit de 40 ani, deși locuiesc la 100 de metri distanță unul de celălalt. Lumea surprinsă în film este în ton cu penuria de replici – publicul nu află nici măcar de ce Gummi și Kiddi nu și-au mai vorbit 40 de ani; singura formă de comunicare între ei, în situații de mare nevoie, este asigurată de câinele fabulos al lui Kiddi, care pasează bilețele între cei doi.

În acea vale nordică rurală, cu densitate foarte mică, oile nu sunt numai principala sursă de venit, ci, cel puțin pentru Gummi și Kiddi, o resursă neprețuită de afecțiune. După ce Kiddi câștigă un concurs cu berbecul său, descendent al unei specii străvechi de oi, iar Gummi iese pe locul doi, acesta din urmă descoperă că oile lui Kiddi au fost infectate cu „scrapie”, o boală letală și incurabilă. Soluția finală și deznădăjduitoare este că oile trebuie sacrificate, până la ultima, pentru a anihila epidemia.

Echilibrul inițial al filmului se destabilizează în primul rând emoțional. Sacrificarea oilor, pentru creșterea cărora toți locuitorii din acea vale și-au dedicat viața, este o corvoadă atât pentru Gummi, cât și pentru Kiddi. Având în vedere că nu mai au voie să crească oi pentru următorii doi ani, Kiddi se adâncește într-o depresie care le pune viața în pericol de nenumărate ori atât lui, cât și fratelui său, pe care îl învinovățește profund pentru situația în care se află. Gummi, pe de altă parte, alege să își sacrifice singur oile. Ceea ce nu este dezvăluit decât puțin mai târziu este că păstrează ultimele exemplare din rasa Baldastur, printre care și berbecul său preferat, în pivnița din subsolul casei. Protejarea acestora este ceea ce îi aduce pe Gummi și Kiddi din nou împreună. Cum? Vă las să ghiciți. Și să vedeți.

Având numeroase premii și nominalizări la activ, printre care și premiul Un Certain Regard la Cannes 2015, Despre oameni și oi nu este un film pretențios, însă ridică pretenții legitime pentru „un mic clasic”, cum a fost numit. Cadrele ușor statice, menținute, culorile și solitudinea acelor peisaje nordice amintesc de un Tarkovski sau de un Bergman. Încordarea pe care filmul o creează încă de la început, când Gummi descoperă o oaie moartă pe câmp, devine foarte greu de suportat către final. Însă dozele minimale de umor negru, cumva britanic, detensionează, iar legătura dintre oameni și animalele lor, în special atașamentul lui Gummi față de oile sale, sensibilizează și imersează spectatorul în film.

Nimic nu anticipează sfârșitul brusc, întrucâtva revoltător, dar înduioșător al poveștii. Însă, după 20 de minute de șoc post-vizionare, este poate cel mai bun final posibil.

sursa foto