Protestele din urma tragediei de la Colectiv au reușit să dea jos un Guvern. Acum oamenii din stradă trebuie să construiască democrația dorită.

Tragedia de la Colectiv din seara de 30 octombrie, în urmă căreia la data la care scriu aceste rânduri au fost curmate viețile a 54 de tineri, a avut un efect de umplere a paharului îndeosebi pentru generația tânără din România. Abătuți de dezinteresul cu care au fost tratați de guvernanți și de corupția permanentă de la toate nivelurile de decizie din statul român, tinerii au luat cu asalt străzile după cele trei zile de doliu național pricinuite de incendiul din clubul bucureștean.

Zeci de mii de oameni au protestat în stradă, atât în Capitală, cât și în marile orașe ale României. Efectele acestor manifestări au fost devastatoare pentru actuala clasă politică și, pe alocuri, neașteptate pentru protestatari. Premierul acuzat de corupție, căruia i s-a cerut să părăsească postul de atât de multe ori până la acel moment, și-a prezentat într-un sfârșit demisia din funcția de șef al Executivului. Un alt greu al politicii din România, care era președintele partidului nevotat, dar aflat în permanență la Putere în ultimii cinci ani, și căruia în „interes național” i-a murit antemergătorul, polițistul Bogdan Gigină, a demisionat și el la presiunea publicului. În cele din urmă și primarul din sectorul 4 al Bucureștiului, unde a avut loc incendiul, a renunțat la post, deși se considera nevinovat în cazul tragediei din Colectiv, pentru că avea „toate hârtiile” în regulă.

Succesul străzii a venit într-un mod uluitor. În ciuda faptului că era o adunătură eterogenă, piața și-a primit cele trei doleanțe, demisiile celor menționați anterior, cu o rapiditate neprevăzută. Au urmat apoi câteva zile de confuzie, în care în mulțimea neuniformă fiecare scanda pentru ce îl durea: dizolvarea Parlamentului, anticipate, demisia Preafericitului, monarhie sau întoarcerea din morți a lui Vlad Țepeș. Din pricina acestui lucru, în mod natural, mulțimea s-a diminuat pe zi ce trecea.

Ultima seară în care au avut loc manifestări mai ample a fost și seara în care cel care și-a asumat să fie aliatul străzii, Președintele României, s-a dus între manifestanți pentru a le asculta noile dorințe. Astfel, acesta și-a ținut promisiunea pe care o făcuse cu două zile înainte, la o întâlnire cu așa-numita „societate civilă”, în realitate o adunătură de oameni bine intenționați, dar cu siguranță reprezentativi doar pentru o parte a protestatarilor. Însă gestul administrației prezidențiale nu avea un scop practic, ci mai degrabă simbolic.

Două vorbe și despre președinte. În opinia mea, acesta și-a jucat exemplar rolul din punct de vedere constituțional, din momentul în care a fost investit în funcție la 16 noiembrie 2014. Dorința românului de „om providențial” este, din păcate, vizibilă atât la oamenii mai limitați din punct de vedere al înțelegerii funcționării statului român, cât și la cei de la care te-ai aștepta să vezi un altfel de nivel de educație civică. Cei mai mulți dintre ei credeau că noul președinte va putea să taie și să spânzure, trecând peste barierele constituționale și peste separarea puterilor în stat, principiu pe care se bazează democrația. Din fericire, actualul președinte al țării nu a făcut acest lucru, fapt pentru care ar trebui să primească respectul tuturor celor care își doresc să trăiască într-o democrație.

Mai mult, după rundele de consultare cu partidele parlamentare, șeful statului ne-a propus un guvern condus de primul comisar european pe care l-a avut România, un personaj integru a cărui traiectorie în carieră a fost bazată în special pe meritocrație. Și acest lucru a fost posibil doar la presiunea străzii.

După toate aceste evenimente tulburi, presărate din când în când de câte un breaking news care anunță trecerea în neființă a unuia dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv, lumea a început să își reia cursul.

Mulți dintre cei care au ieșit în stradă sunt mulțumiți de demisiile celor trei funcționari pe care i-am menționat și consideră că și-au atins scopul. Alții ar fi dorit o reformă totală a clasei politice din România, cu oameni noi, veniți din rândurile lor. Mare parte dintre acești oameni sunt supărați acum pentru „o nouă revoluție furată”. Însă mulți dintre ei nu au curajul sau intenția să facă pasul următor și să se implice din punct de vedere politic. Dacă îl întrebi pe unul dintre acești nemulțumiți de ce nu se implică în politică, răspunsul va fi un dat din umeri și un „nu e de mine, nu am șanse, nu o să avem oportunitatea”. Nimic mai fals.

Dacă într-o operațiune internațională, după peacemaking și peacekeeping urmează procesul de peacebuilding, ceea ce trăim noi în România în ultimii 25 de ani ar fi Democracy building, un proces la care puțini oameni de calitate au luat parte în acest sfert de veac.

proteste colectiv politica democracy buildingAcum sunt condițiile ideale pentru ca tinerii aceștia care dau din umeri, care sunt revoltați și care cred că nu au șanse în politică să facă parte din acest mediu. Și o pot face prin două moduri: din interior, înregimentându-se în partidele deja existente și care vor fi avide de suflu nou și proaspăt după ultimele evenimente, și din exterior, prin construirea de partide noi, cu programe și idei noi, făcute de ei pentru alții ca ei.

România are în acest moment o ocazie incredibilă de a scăpa de corupția care a ținut-o într-un colț de umbră în ultimii 25 de ani. Însă acest lucru poate fi făcut doar dacă cei din stradă și de pe facebook se vor mobiliza cel puțin la fel de tare și vor participa la jocul democratic nu doar din rolul de spectatori și contestatari, ci și din cel de actori.

Pentru că am văzut în acest zile cum corupția ucide, dar ce uităm fiecare dintre noi este că nepăsarea e cea care îi permite corupției să supraviețuiască.

sursa foto: 1 – (c) Ciprian Mihai Photography; 2 – (c) Andreea Retinschi