Am dezvoltat în timp o aversiune puternică față de etică. Atitudinea mea: „nu înțeleg” și „refuz”. Consider că este contraintuitiv, și nu folosesc întâmplător acest cuvânt, să descriu atitudini, comportamente și acțiuni umane în termeni etici. Cu atât mai mult mă deranjează prescripțiile morale. Însă nu e atât de simplu să trăiești într-o lume care se identifică prin etichete etice, în care acțiunile sunt gândite și în sens etic, o lume care comportă și o dimensiune etică. Soluția mea fost să renunț la orice fel de considerații etice și morale, să renunț la un limbaj etic. Însă am înțeles peste ceva timp că alegerea mea ar putea fi tot una de ordin etic. Opțiunea scepticului etic nu este privată de judecăți ce pot avea la bază un conținut etic.
Cine este scepticul etic? Încă de la Platon, moralitatea a fost asociată cu „a fi rațional”. Dar, dacă urmăm această linie, a asocierii dintre „a fi moral” și „a fi rațional”, ajungem la grave contradicții în ceea ce privește scepticul. Bernard Williams aduce în discuție o nouă perspectivă asupra scepticului, arătând că scepticismul etic este diferit de scepticismul tradițional și, prin urmare, nu poate fi tratat cu aceleași metode. Scepticismul etic nu respinge etica și teoriile etice ca fiind nefondate, dar îi lasă agentului această alternativă, de a nu utiliza un limbaj bazat pe considerații etice – opțiunea sa se rezumă în cele din urmă la „o viață care nu este etică.”[1] Scepticismul etic nu este, așadar, o contestare a cunoașterii etice, ci mai degrabă o interogație asupra „forței” considerațiilor etice, pe care nici nu le acceptă, nici nu le neagă.[2] Scepticul, în această accepțiune, consideră că utilizarea unui limbaj etic poate ridica probleme privind consistența și consecvența opiniilor și a poziției sale.
Din punctul meu de vedere, scepticul etic nu se poate sustrage sistemului etic din care face parte din simplul motiv că trăiește într-o comunitate care împărtășește un anume sistem etic și că la tot pasul se confruntă cu alegeri ce implică, mai mult sau mai puțin, și o asemenea dimensiune. Însă scepticul etic poate alege să facă abstracție de dispozițiile și considerațiile etice, să nu emită judecăți de valoare pentru a clasa anumite acțiuni, și poate face acest lucru ignorând un anume tip de discurs – discursul etic.
O asemenea atitudine însă se plasează, aparent paradoxal, în câmpul eticii. A face abstracție de discursul etic este o alegere pe care o fac în urma unei reflecții cu privire la modul în care eu, subiectul etic, mă raportez la anumite sisteme etice și de valori. Așadar, există anumite justificări pentru alegerea mea, fie de natură rațională, fie axiologică, sau care privesc chiar utilitatea unei asemenea opțiuni.
Mai întâi, trebuie adus în discuție faptul că scepticul etic ia decizia de a renunța la limbajul etic în anumite condiții și într-un anumit context. Face parte dintr-o comunitate care împărtășește un cod moral bine stabilit și în spiritul căruia a fost educat. Astfel, el deține deja anumite pre-dispoziții etice, își formează în timp unele considerații etice, precum și reacții care se pot automatiza în situații similare; prin urmare, este dificil de estimat dacă, în aceste condiții, li se poate sustrage în mod autentic. Efortul său de a se sustrage limbajului său etic este unul conștient și voluntar în orice moment.
În al doilea rând, este vorba despre justificările pe care scepticul etic le dă alegerii sale. El poate considera că este mai bine pentru el să renunțe la discursul etic și la implicațiile acestuia. Se poate gândi, de pildă, că a judeca acțiunile sale și ale celorlalți în baza unui sistem etic dat îi limitează perspectivele și, prin urmare, și judecățile și acțiunile. Ori că o persoană care face parte dintr-un alt sistem etic, care se opune întru totul celui din care face el parte, este îndreptățită să aibă anumite convingeri etice, chiar dacă el nu le consideră corecte. Una dintre motivațiile sale ar putea fi chiar îngrijorarea că opiniile sale etice sunt incorecte. Cert este că, în momentul în care avansează asemenea justificări pentru alegerea sa de a nu utiliza un discurs etic, scepticul apelează totuși la unele valori care pot constitui obiectul considerațiilor etice.
Această opțiune ar putea avea și justificări ce țin mai degrabă de efectele, benefice pentru sceptic, care ar decurge din absența discursului etic. Agentul se eliberează astfel de autoritatea unor noțiuni precum „bine/rău” sau „corect/incorect”. Aceste concepte au anumite valențe care, deși pot fi diferite de la un sistem etic la altul, de la o comunitate la alta și de la o persoană la alta, au un nucleu comun. Definirea lor presupune restrângerea semnificațiilor, iar judecățile etice construite prin instrumentarul oferit de acești termeni impun încadrarea unor acțiuni și situații în categorii destul de bine stabilite. Din punct de vedere al utilității renunțării la discursul etic, opțiunea scepticului ar atrage după sine și renunțarea la un travaliu reflectiv pe care l-ar presupune folosirea unui limbaj etic.
A nu îți pune întrebări cu substrat etic înseamnă a nu te angaja față de anumite judecăți etice. Totuși, absența discursului etic în viața de zi cu zi nu înseamnă și o lipsă de responsabilitate față de propria persoană sau față de ceilalți. Absența discursului etic nu implică privarea de sentimente și trăiri care ar putea constitui obiectul unor considerații etice ori de atitudini și comportamente manifestate față de ceea ce ne este exterior. Este numai un refuz de a verbaliza, de a suprapune noțiuni peste acestea. Un refuz prudent care îl pune pe scepticul etic la adăpost de a separa realități și a le aduce în planul conștient, de a formula judecăți pripite și, în același timp, constrângătoare, de a-și actualiza sau forma prejudecăți.
Am stabilit că scepticul etic, în ciuda opțiunii sale de a nu utiliza un limbaj etic, adoptă totuși o poziție etică. Rămâne de văzut însă măsura în care scepticul rămâne în zona eticului, dat fiind că, în absența discursului etic, el nu se poate construi pe sine ca un subiect etic. Este posibil ca în acest punct să aibă loc o mutație din sfera eticii în cea a esteticii.
[1] Williams, Bernard 2006. Ethics and the Limits of Philosophy. Londra, New York: Routledge, p. 24.
[2] Ibidem, p. 25.