Într-o vineri după-amiază, undeva la mijlocul lunii septembrie, am ales să dau frâu liber pasiunii mele pentru dezvoltare personală şi am fost la evenimentul organizat de Editura Herald, Alan Watts. Ce te împiedică să afli cine eşti?. Întâlnirea a fost prilejuită de celebrarea a 100 de ani de la naşterea autorului Alan Watts şi face parte din campania Te aşteptăm în librărie care susţine anul acesta cititul sănătos şi terapia prin lectură.
Aşteptările mele de la această întâlnire erau destul de simple. Eram curioasă să explorez tărâmul propus de gânditorul britanic despre care ştiam prea puţine lucruri, iar, în acelaşi timp, eram incitată de obiectivul stabilit de organizatori pentru acest eveniment. Ni se oferea şansa să descoperim puterea momentului şi să ne conectăm mai bine la sine şi la ceilalţi, pentru cultivarea armoniei şi a echilibrului în viaţă. Un demers seducător, fără îndoială. Se anunţa practic o întâlnire de descoperire a lui Alan Watts şi de explorare a spaţiului nostru interior, mediată de cei trei invitaţi: Mario Barangea, Mihai Popa Radu şi Daniela Andreescu.
Surpriza a fost destul de mare când, odată ajunsă la Librăria Eminescu, gazda evenimentului, am observat că şi alte persoane aleseseră să petreacă o după-amiază liniştită cu iz de explorare interioară, decizie care a transformat librăria din centrul Bucureştiului într-un spaţiu mult prea strâmt pentru dimensiunea evenimentului. Deşi aglomerat, organizatorii au depus toate eforturile să depăşească micile inconveniente ale spaţiului restrâns și au căutat să creeze o atmosferă cât mai plăcută pentru toţi cei prezenţi. Însă efortul lor trebuia dublat şi totodată susţinut de aportul celor trei invitaţi acolo să ne ofere perspective multiple asupra aceluiaşi subiect, Alan Watts. Și, într-adevăr eforturile depuse de cei trei s-au identificat cu așteptările mele. Chiar dacă abordarea fiecăruia în parte a fost diferită, au reușit să îmi stârnească curiozitatea și să mă determine să-l citesc pe Alan Watts.
Mario Barangea, doctorand al Facultăţii de Filosofie şi lector la Fundaţia Calea Victoriei, a ales să acorde subiectului o notă personală. După ce l-a prezentat pe Alan Watts ca pe un şaman cultural, un om care a făcut posibilă lectura viziunilor orientale în spaţiul european, a subliniat rolul terapeutic al scrierilor sale. Într-o notă amuzantă, lectorul ne-a dezvăluit cum una dintre cărţile lui Watts, Dao – Calea ca o curgere de apă, a devenit principalul său camarad într-un moment delicat al existenţei sale, perioada armatei. Mario Barangea a încercat să facă din intervenţia lui un moment relaxat, uşor de urmărit şi cu ceva informaţii despre Alan Watts. Şi i-a reuşit.
Cu o abordare uşor diferită s-a prezentat Mihai Popa-Radu, fondatorul centrului spiritual Centrul Seeds for Hapiness şi al Mindfulness Institute. Pasionat de viaţa şi de lucrările lui Watts, ajungând chiar să traducă două dintre ele, (publicată la Editura Herald în 2012 şi reeditată în 2015) şi (acelaşi 2015), Mihai Popa-Radu a adoptat o manieră mai serioasă de a-l prezenta pe Alan Watts şi a realizat o caracterizare pornind de la trei termeni-cheie: orator, tălmăcitor şi animator. În încercarea de a oferi un tablou cât mai complet al gânditorului britanic, traducătorul s-a întors şi el la ideea efectelor terapeutice ale creaţiilor lui Watts, susţinând aceeaşi părere ca Mario Barangea: că citindu-l pe Watts este ca o întâlnire cu un animator spiritual.
Ultima parte a evenimentului i-a aparţinut Danielei Andreescu, primul fondator în managementul comunicării şi relaţiilor interpersonale (Metoda ESPERE®) din România. Pornind de la concluziile lui Watts despre ce înseamnă viaţa şi a trăi, Daniela Andreescu a încercat prin joc (ne-a propus să încercăm jocul Regăsirea de sine), precum şi prin proiecţia de scurtmetraje inspirate din înregistrările discursurilor şi prelegerilor ţinute de Alan Watts să ne aducă mai aproape de înţelegerea momentului prezent atât de important în procesul de descoperire şi explorare de sine.
În sală a fost prezent şi Marian Stan, traducător al unor volume semnate de Alan Watts, care prin comentarii și întrebări a reușit să ofere o altă culoare tabloului construit de cei trei invitați gânditorului din Regatul Unit. Publicul nu a rămas nici el inert, și-a arătat curiozitatea față de filosofia lui Alan Watts și nu a ezitat să intervină cu întrebări. Cu toate acestea, interacţiunea a fost una timidă, acordându-se destul de mult timp expunerilor invitaţiilor, în detrimentul dialogului.
Întâlnirea poate fi considerată o veritabilă reuşită. Invitaţii au venit, librăria a fost plină ochi, cărţile lui Alan Watts s-au vândut, organizatorii au răsuflat uşuraţi. Şi totuşi, va avea acest eveniment un ecou cu bătaie lungă? Ne vor deschide îndemnurile lui Alan Watts „apetitul” pentru meditaţie şi explorare de sine, ne vor ajuta să înţelegem mai bine ce se întâmplă cu noi, dar şi cu cei din jur? Nu ne rămâne decât să citim şi să aflăm.