Libertatea de exprimare o face fiecare pe barba proprie.
Ion Iliescu

La începutul anilor ‘90, în presă putea scrie aproape oricine, neexistând profesionalism. Editorialele aveau autori care pur și simplu doreau să își exprime părerea, după mai bine de patru decenii de cenzură. În acest articol voi prezenta opiniile ziarelor Adevărul și România liberă privind manifestația.

După revoluția din decembrie 1989, la conducerea țării a venit Frontul Salvării Naționale (FSN), grupare ce se prezenta non-politică, având datoria de a conduce țara până în momentul alegerilor. Frontul era format din foști comuniști (Ion Iliescu, președintele, Petre Roman, Silviu Brucan ș.a.) și foști opozanți ai regimului (Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Doina Cornea etc.). Cu timpul, această grupare și-a dovedit caracterul politic, anunțând că va participa la viitoarele alegeri. Din această cauză, în Piața Universității s-a format, la 24 aprilie, baricada universitară, o mișcare de rezistență formată din inițiativa grupărilor studențești ale Universității București. Aceștia au declarat Piața Universității zonă liberă de neocomunism, iar mulți protestatari au intrat în greva foamei. Revendicările lor vizau respectarea Punctului 8 adoptat în Proclamația de la Timișoara pe 17 decembrie 1989, conform căruia niciun membru al Partidului Comunist Român nu are dreptul de ocupa o funcție înaltă în stat. Astfel, s-a declanșat o amplă mișcare de protest anti-FSN, considerat partidul exponențial al neocomunismului.

Manifestația din 1990 din Piața Universității în două dintre ziarele vremii (I)Presa a fost divizată în perioada preelectorală în ziare pro-FSN și ziare ce manifestau o poziție anti-FSN.

Adevărul a reprezentat una dintre cele mai puternice tribune mediatice în anul 1990. Acesta a preluat redacția și patrimoniul oficiosului Partidului Comunist Român, Scînteia[1], afișând o atitudine pro-FSN. Ziariștii de la Adevărul au criticat aspru manifestația din Piața Universității, prin editoriale. Nu au fost publicate poze din interiorul Pieței, ci mai degrabă poze de la înățime sau de la distanță, înfățișând mulțimea adunată.

Din luna mai, unii ziariști de la Adevărul și-au scris impresiile de la fața locului. Un editorial publicat pe data de 5 mai suna astfel:

Asemănarea cu Cenaclul Flacăra este un fapt izbitor și nu o găselniță a «partidelor-satelit». Atragerea prin show și nu prin argumente vorbitoare începe să devină tot mai mult subiect de confuzie. În sfîrșit vă amintesc de evocarea în Cenaclul Flacăra a lui Eminescu ca protector al dictatorului. Acum portretul poetului național se afla, vai, afișat. […] Am plecat acasă cu convingerea că „zona liberă de neocomunism” este o pălărie prea mare pentru o „masă” de manifestanți atât de mică[2].

În Adevărul predominau articolele care prezentau poziția puterii. Președintele Ion Iliescu îi numise „golani” pe manifestanți, spunând despre aceștia că își pierdeau timpul în Piața Universității. Pe 6 mai a fost publicată o luare de poziție a președintelui, intitulată în ziar Declarația domnului Iliescu, care făcea referire la probleme din țară. Referindu-se la manifestații, acesta a spus:

Contestația, dialogul pătimaș sunt firești și, probabil, inevitabile în zilele și săptămânile acestea, dar nimic nu justifică încercarea de a eroda cuceririle revoluționare și punerea în pericol a climatului democratic necesar manifestării și exercitării drepturilor și libertăților cetățenești. Din acest punct de vedere manifestația din Piața Universității nu este de natură să contribuie la stabilizarea vieții civile, perturbând cursul normal al zilelor și nopților centrului Capitalei și, prin reverberațiile sale, pe cele din alte 2-3 orașe, nemulțumesc (sic!) astfel un număr mare de cetățeni. Mai îngrijorător este însă faptul că se încearcă, pe această cale, substituirea nedemocratică a votului popular exprimat cu voința și interesele unor grupuri minoritare, utilizându-se ca instrument presiunea străzii, ceea ce contravine nu numai Legii electorale adoptate, ci și principiile (sic!) fundamentale ale statului de drept pentru care s-a luptat în revoluție[3].

Pe toată durata lunii mai, Adevărul a dedicat manifestației numeroase editoriale, aducându-le oamenilor care veneau în Piață critici din ce în ce mai dure, odată cu trecerea timpului. Ion Marin, un important om de presă al ziarului, spunea despre manifestanți că doresc, în calitate de grupare politică, înlăturarea FSN de la putere:

Ar fi fost de-a dreptul hazlie, de nu ar fi atât de iritantă pentru aproape întreaga populație, pretenția manifestanților din Piața Universității de a fi considerați apolitici. În fapt ei oferă elementele unei grupări politice, cu un scop politic foarte clar formulat: excluderea din viața politică a formațiunii cu cel mai mare număr de aderenți. Prin ce mijloc? Prin mijloacele utilizate întotdeauna de o minoritate care vrea să-și impună supremația asupra majorității: prin constrângere, prin amenințare, prin destabilizare[4].

În ziua alegerilor, Adevărul a prezentat un sondaj de opinie preelectoral al Oficiului pentru sondarea opiniei publice Dacia. Una dintre întrebări făcea referire și la protestele universitare:

Ce părere aveți dumneavoastră despre manifestația din Piața Universității din București? Răspunsuri: Trebuie să continue – 8,4%; este necesar dialogul – 17,5%; trebuie să înceteze – 61,9%; nu se pronunță – 12,2%[5].

Ion Iliescu, președintele ales și prim-ministrul Petre Roman

Ion Iliescu, președintele ales, și prim-ministrul Petre Roman

După alegeri, FSN a obținut o victorie zdrobitoare, dobândind peste 67% din voturile exprimate pentru legislativ, iar în alegerile prezidențiale Ion Iliescu a obținut un procentaj de aproximativ 85% din voturi. Începând cu acel moment, ziariștii de la Adevărul au publicat editoriale ironice la adresa manifestanților, care continuau să rămână în Piață, protestând inclusiv prin greva foamei. În acest sens, a fost prezentat un articol foarte dur intitulat Dictatura străzii:

Privesc încâlcita lume ce menține într-o stranie stare de asediu Piața Universității și după alegeri și încep să nu mai înțeleg nimic din legile scrise și nescrise ale democrației. […] Ceea ce se întâmplă în Piața Universității nu este un act politic, ar fi prea mult spus, ci un juvenil, ambițios și nociv asediu al furiei camping-cenaclu asupra unei mare oraș. București este victoria unei fantezii agresive care, luându-se în serios, s-a autointitulat mișcare revoluționară. […] De fapt, ce joc se practică în Piața Universității? Ei bine, dictatura străzii încearcă să se substituie în ritm de chitare unor organisme fragile ale democrației care abia se înfiripă, organisme inexperimentate, măcinate deja de pasiuni interesante, capabile (de ce nu?) și de reculuri. […] Încercarea de a schimba o condiție cu alta îi este fatală și compromițătoare, mai ales că este destul de transparentă tentativa de a se specula confuzia dintre ceea ce a fost Piața Universității și ceea ce este ea acum[6].

Redactorul-șef al ziarului, Darie Novăceanu, într-un editorial intitulat Piața Universității, a afirmat că și cotidianul Adevărul va milita în paginile sale împotriva neocomunismului:

Am recunoscut și am repetat în paginile ziarului nostru justețea acestor revendicări ale manifestanților din Piața Universității. Ele sunt și ale noastre și îi asigură pe manifestanții sinceri că vom supraveghea alături de ei pentru ca pericolul neocomunist să nu se abată din nou peste noi. Cu acest scop, ziarul „Adevărul” va redeschide în paginile sale o rubrică pe care o va intitula chiar „Piața Universității”, la care îi invită să participe pe toți cei care vor zări la țărmul orelor viitoare pericolul neocomunismului. Evident, fără înscenări și fără răfuiele personale[7].

Protestele studențești au continuat și în luna iunie, iar poziția ziarului Adevărul a rămas aceeași ca și înainte. Referitor la greva foamei, în data de 12 iunie, cotidianul a publicat o citație a agenției Rompres, în care era prezentată poziția manifestanților cu privire la ieșirea din grevă:

Noi, cei care facem greva foamei în Piața Universității, anunțăm opinia publică că, în urma protocolului încheiat astăzi cu secretarul general al guvernului, vom înceta greva foamei, așa cum ne-am angajat, dar la data când ni se va da în mod real o autorizație completă pentru un post de televiziune independent. Pînă în prezent, noi am obținut doar promisiuni că reprezentanții guvernului vor susține rezolvarea cererii noastre. Din păcate, nu s-a precizat în protocol nici la ce nivel se va susține cererea noastră, nici când știm mai ales, nu ni s-a dat asigurarea că cererea noastră va fi într-adevăr rezolvată, ci doar susținută. În consecință, invităm guvernul să aibă deplina încredere în promisiunile făcute de noi că vom înceta acțiunea de grevă la data precisă la care ne va fi eliberată aprobarea definitivă și pentru postul de televiziune independent și privat de către toate organismele competente[8].

Rămâne la latitudinea cititorului să decidă cât adevăr prezenta Adevărul în acea perioadă.

Continuarea, despre România liberă, aici.

Bibliografie:

Matei Gheboianu – Presa în România post-comunistă, 1989-1992, Universitatea București, 2012, teză de doctorat (biblioteca Facultății de Istorie)
Adevărul, anul I, nr. 103, 27 aprilie 1990
Adevărul, anul I, nr. 111, 5 mai 1990
Adevărul, anul I, nr. 112, 6 mai 1990
Adevărul, anul I, nr. 115, 9 mai 1990
Adevărul, anul I, nr. 126, 20 mai 1990
Adevărul, anul I, nr. 129, 23 mai 1990
Adevărul, anul I, nr. 137, 31 mai 1990
Adevărul, anul I, nr. 149, 12 iunie 1990


[1] Matei Gheboianu – Presa în România post-comunistă, 1989-1992, Universitatea București, 2012, teză de doctorat (biblioteca Facultății de Istorie), p. 107
[2] Mihai Popescu apud Adevărul, anul I, nr. 111, 5 mai 1990
[3] Ion Iliescu apud Adevărul, anul I, nr. 112, 6 mai 1990
[4]
Ion Marin apud Adevărul, anul I, nr. 115, 9 mai 1990
[5] Adevărul, anul I, nr. 126, 20 mai 1990
[6] Cristian Antonescu apud Adevărul, anul I, nr. 129, 23 mai 1990
[7] Darie Novăceanu apud Adevărul, anul I, nr. 137, 31 mai 1990
[8] Adevărul, anul I, nr. 149, 12 iunie 1990

surse foto: 1, 2, 3