Muzica este un grai în care se oglindesc, fără putință de prefăcătorie, însușirile psihice ale omului și popoarelor.

Acestea sunt cuvintele mele preferate rostite de George Enescu, și nu doar că sunt preferatele mele, ci îmi pare că au surprins extrem de bine esența recitalului cameral al Filarmonicii George Enescu la care am luat parte la Ateneul Român.

Sala imensă, frumos decorată cu scene din istoria românilor, a fost animată de momentele artistice realizate cu ajutorul unui pian magic și al talentului lui Vassilis Varvaresos. Parcursul acestui artist este special și variat – a fost câștigător la Young Concert Artists, în New York și câștigătorul premiului III la Concursul Internațional George Enescu, ediția 2014. A debutat la 15 ani în Statele Unite ale Americii, fiind la un moment dat invitat de președintele Barack Obama pentru a cânta la Casa Albă. Ulterior, a susținut concerte și recitaluri pe mai multe scene importante ale lumii: Franța, Belgia, Olanda, Germania, Elveția, Italia, România, Grecia, având astfel o recunoaștere internațională a talentului său muzical.

La Ateneul Român, Vassilis Varvaresos a interpretat partituri din opere consacrate, cum ar fi: Frédéric Chopin – Grande Valse, Brillante, op. 18, 12 Studii, op. 10; Serghei Rahmoninov – Sonata nr. 2, în si bemol minor, op. 36; Claude Debussy – L’Isle Joyeuse; Richard Wagner/ Franz Liszt – Uvertura la Tannhaüser. Timp de două ceasuri, aceste momente au mișcat publicul prezent, trezind nostalgii și aprecieri, vizibile mai ales prin aplauzele care îl chemau pe artist din nou pe scenă.

Mi-au plăcut foarte mult interpretarea, sensibilitatea cu care a fost cântată fiecare notă, precum și faptul că sala a fost aproape plină de oameni. Trăim momente în care nu se mai pune accentul atât de mult pe cultură, există persoane care au alte valori, cred și își ocupă timpul cu alte lucruri. Cu greu mai apreciem, unii dintre noi, un astfel de recital, fără a-l considera o pierdere de timp. Însă acea seară mi-a hrănit o speranță, și anume că mai există simțuri pentru frumos, pentru artă și cultură, ceea ce nu poate fi decât un pas înainte pentru societatea în care trăim. Privind sala, îmi imaginam cum arăta publicul interbelic venit la un astfel de recital: diversitatea vârstelor, ținutele, atmosfera. Clar, lucrurile s-au schimbat simțitor în ceea ce privește vestimentația, aerul de epocă, dar au rămas aspectele importante: varietatea vârstelor și talentul artistic al celor care urcă pe scenă.

Pe de altă parte, foarte interesant ar fi să se cunoască motivația pentru care oamenii au ales acest concert: mă gândeam că poate unii l-au văzut pe interpret la Concursul Internațional George Enescu și au vrut să îl reasculte, alții poate au fost doar curioși să intre în Ateneul Român sau poate alții făceau parte din categoria oamenilor îndrăgostiți de muzica clasică. Mi-ar plăcea ca aceștia din urmă să fi fost cei mai numeroși.

Deși au fost două ore de magie, față de care nu pot avea niciun reproș, mi-aș fi dorit să ascult și mai mult Chopin, Wagner, Debussy, durata recitalului să fi fost și mai mare, cu toate că îmi dau seama că omul de pe scenă își obosise mâinile până la epuizare.

La final, se simțea o agitație, parcă un regret că se termina, însă acesta a fost exprimat într-o ploaie de aplauze, felicitări, zâmbete. Am realizat că un astfel de moment cum a fost reacția publicului la recitalul artistului Vassilis Varvaresos a fost ca o gură de aer, după ce pe alocuri uitasem să respir normal.

sursa foto