Victoria este mai dulce după ce ai cunoscut înfrângerea.
Malcolm Forbes

Lăudat și iubit de milioane de oameni, supranumit the beautiful game (jocul frumos), fotbalul are un farmec aparte datorită surprizelor pe care le poate produce, cele mai mari șanse fiind la nivelul disputelor între cluburi pentru un trofeu, şi mai puțin la nivel de echipe naționale. Însă cum în istorie s-a întâmplat ca uneori, în bătălii, balanța de forțe să nu fie un factor decisiv, în istoria fotbalului s-a văzut că victoria într-o competiție la nivel de dispute între echipe naționale nu ține întotdeauna cont de valoarea jucătorilor. Naționala Greciei, în preliminariile Campionatului European (Euro) 2016, după disputarea a patru meciuri, a terminat anul 2014 cu doar un punct, după înfrângerea în fața modestei selecționate a Insulelor Feroe, scor 0-1[1]. Această înfrângere, precum și faptul că ocupă ultima poziție în grupă, marchează cea mai mare rușine din istoria fotbalului grecesc. Următorul meci, din 29 martie, împotriva Ungariei, pare unul de palmares având în vedere situația în care se află echipa în grupă. Însă factorul surprizelor în fotbal are ca reprezentantă de seamă însăși selecționata grecească după ce aceasta a câștigat Euro 2004.

Sportul grecesc, inclusiv fotbalul, a fost pentru mult timp caracterizat prin amatorism. O ligă națională a luat startul în anii `60 și de atunci a fost dominată de trei echipe: Olympiakos Pireu, Panathinaikos și AEK Atena. Precedenta ligă greacă, fondată în 1928, s-a mărginit la cluburi doar din Atena și Salonic și a fost una a acelorași trei mari cluburi care au tronat în liga actuală, cu excepția a două sezoane. Pe lângă amatorismul atotcuprinzător, în prima jumătate a secolului al XX-lea dezvoltarea fotbalului grec s-a împotmolit în fața marilor încercări ale istoriei: războiul civil, conflictul balcanic, instabilitatea politică și Al Doilea Război Mondial, care au avut un rol decisiv în stoparea dezvoltării sportului. Prima performanță majoră a fotbalului grecesc s-a înregistrat în 1971, când clubul Panathinaikos a disputat finala Cupei Campionilor împotriva echipei olandeze Ajax Amsterdam, pierdută cu scorul de 0-2. După ce profesionalismul a fost atins în 1979, huliganismul a păgubit fotbalul grec în anii `80, dar jocul a supraviețuit și această problemă s-a diminuat de-a lungul anilor, deși nu a dispărut în totalitate. Înainte de Euro 2004, Grecia a fost o dezamăgire, reușind o singură apariție la un Campionat European în 1980 și una la un Campionat Mondial, în 1994 (3 înfrângeri, golaveraj 0-10)[2].

În următoarele patru campanii preliminare, Grecia nu a reușit să se califice la niciun turneu final. În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2002, Grecia a terminat pe poziția a patra din cinci posibile în grupa sa. În 8 meciuri disputate, a adunat doar 7 puncte, la 5 puncte în urma poziției a treia și la 10 în urma Germaniei, echipa care a ocupat poziția a doua, care permitea calificarea[3].

În campania preliminară pentru Euro 2004, naționala Greciei pornea în grupa sa cu șansa a treia, favorite fiind Spania și Ucraina. După două înfrângeri consecutive în primele două meciuri, scor 0-2, împotriva favoritelor la calificare, în anul următor jocul grecilor s-a îmbunătățit, aceștia reușind să își ia revanșa în fața favoritelor, prin victorii limită, scor 1-0. Cu celelalte echipe au obținut numai rezultate pozitive. Grecia a terminat pe primul loc în grupă, cu 18 puncte, unul mai mult decât a doua clasată, Spania. Întreaga Eladă considera calificarea un miracol. Astfel, pentru mica selecționată elenă urma o mare provocare: Euro 2004, disputat în Portugalia.

Otto Rehhagel, selecționerul Greciei la Euro 2004

Otto Rehhagel, selecționerul Greciei la Euro 2004

La turneul final portughez, echipele au fost repartizate în funcție de locul pe care îl dețineau în ierarhia UEFA. Naționala elenă ocupa ierarhic penultimul loc, în urna a patra valorică[4]. Echipa a fost repartizată în grupa A, împreună cu Portugalia, Spania și Rusia. Primele două erau considerate echipele favorite la calificare, pe când Rusia nu era văzută drept o echipă care să pună probleme, iar Grecia cu atât mai puțin. Naționala elenă pornea cu jucători necunoscuți în raport cu fotbaliștii renumiți prezenți la turneu: majoritatea jucătorilor proveneau din campionatul intern, mai cunoscuți fiind Antonios Nikopolidis, Teodoros Zagorakis (care va fi declarat ulterior jucătorul turneului) sau Kostas Katsouranis. Stranieri precum Traianos Dellas, Giorgios Karagounis sau Angelos Charisteas erau printre cei mai buni jucători din lot. Însă echipa era antrenată de către Otto Rehhagel, un german în vârstă de 65 de ani, fără performanțe notabile în cariera sa, despre care suporterii greci considerau că era interesat doar de salariu. Dar acesta avea alte idei. În timp ce forța echipei sale alimenta discuții despre meritele succesului grecesc, sistemul lui de lucru meșteșugit s-a dovedit o formulă câștigătoare. Stilul său de joc, care presupunea ca echipa să se afle într-o defensivă permanentă, s-a potrivit perfect naționalei elene la acel turneu final.

Grecia a debutat împotriva țării gazdă, Portugalia, printr-o victorie surprinzătoare cu scorul de 2-1[5], urmată de un egal cu Spania 1-1[6] și o înfrângere împotriva Rusiei 1-2[7]. Astfel, cu un număr de 4 puncte strânse, avantajată de golaverajul superior Spaniei cu care se afla la egalitate de puncte, echipa elenă s-a calificat în sferturile de finală. În faza următoare, a întâlnit naționala Franței (câștigătoarea precedentului campionat european), neînfrântă în grupa ei. Grecii au produs surpriza, obținând victoria cu scorul de 1-0, după un joc entuziast[8]. În semifinale, echipa elenă a întâlnit Cehia, neînfrântă la Euro 2004, considerată una dintre cele mai puternice naționale din Europa. Deși echipa cehă s-a dovedit superioară, partida a avut nevoie de prelungiri după 90 de minute fără gol marcat, pentru ca fundașul Traianos Dellas să aducă victoria naționalei elene, marcând „golul de argint”[9] în minutul 105[10]. Cu scorul de 1-0 s-a realizat ceva impredictibil: Grecia s-a calificat în finala Euro 2004.

Învingând asemenea naționale puternice ale fotbalului, Grecia devenise de temut. Elenii se puteau mulțumi cu gândul că, după ani de umilință, simplul fapt că ajunseseră să dispute finala era cea mai mare performanță din istoria fotbalului grecesc. Dar au preferat să își joace șansa până la capăt și să ducă o luptă acerbă pentru trofeul suprem.

În finala disputată pe 4 iulie, grecii au întâlnit prima lor adversară din grupă, țara gazdă, Portugalia. Aceasta din urmă a dominat copios partida, însă prestând jocul defensiv consacrat, după câteva ocazii, grecii au reușit să înscrie, prin Charisteas, câștigând cu scorul de 1-0. Astfel, s-a întâmplat o minune, ce va rămâne întipărită în istoria fotbalului: o națională mică, fără experiență, a reușit să câștige trofeul suprem, învingând cele mai puternice echipe de pe continent.

Performanța elenilor poate fi comparată cu episodul mitologic grecesc, în care Prometeu (Euro 2004) a furat focul (trofeul) de la zei (naționalele puternice) și l-a dat oamenilor (naționala Greciei). Miracolul s-a dovedit, în cele din urmă, a fi o simplă întâmplare, echipa nereușind să se califice la Campionatul Mondial din 2006, însă a deschis drumul spre calificarea la toate turneele ce au urmat până în 2014, inclusiv. Această supriză poate fi luată ca precedent pentru naționalele fără performanțe din Europa, care se vor califica la viitorul Euro, ce se va disputa în 2016, în Franța.

Pentru cei pasionați de statistici, palmaresul disputelor dintre România și Grecia (până în anul 2015) este următorul: 18 victorii pentru România, 9 egaluri, 6 înfrângeri[11].

Bibliografie:

Chris Hunt (editor) – Totul despre fotbal, Editura Aquila `93, Oradea, 2008
Lista meciurilor Greciei contând pentru Euro 2004: uefa.com, accesat la 8.II.2015


[1] Greece. Playing: Qualifying Round, uefa.com, accesat la 8.02.2015
[2] Chris Hunt (editor) – Totul despre fotbal, Ed. Aquila `93, Oradea, 2008, pp. 152-153
[3] World Cup 2002 Qualifying, rsssf.com, accesat la 9.02.2015
[4] Lisbon draw looms large, uefa.com, accesat la 9.02.2015
[5] Greece -Portugal 2-1 Euro 2004 group phase, 31.03.2012, youtube.com
[6] Euro 2004 GREECE SPAIN 1-1, 5.01.2012, youtube.com
[7] EURO 2004: Russia – Greece 2-1 (Goals) 20-6-2004, 15.06.2012, dailymotion.com
[8] France – Greece 0-1 (25.06.2004), 24.12.2011, youtube.com
[9] Termenul desemnează o regulă a fotbalului care consta în faptul că victoria este atribută echipei care marchează la sfârșitul primei reprize de prelungiri, după expirarea celor 90 de minute ale meciului. Astăzi, această regulă nu mai există.
[10] Griechenland 1-0 Tschechien, 19.12.2009, youtube.com
[11] Statistică. Grecia-România. 7 Septembrie, ziua norocoasă, frf.ro  (nu este inclus ultimul meci disputat, din 2014: Grecia-România 0-1, ceea ce înseamnă 18 victorii pentru naționala României), accesat la 9.02.2015

surse foto: 1, 2