Magician al prozei franceze – acestea au fost cuvintele cu care l-a caracterizat Denisa Comănescu pe Eric-Emmanuel Schmitt, autorul romanului Elixirul dragostei, volum a cărui lansare a avut loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Un fin psiholog și filozof, un scriitor premiat cu premiul Pulitzer și un bun actor, Eric-Emmanuel Schmitt a dăruit publicului în vara anului trecut un nou volum în care arta scrisului și elementele de filozofie a vieții, mai ales a dragostei, se împletesc, dând naștere unei povești de iubire, al cărei final imprevizibil m-a determinat să mă întreb dacă replica viața bate filmul este adevarată. Și aș răspunde prompt da.
Marina Constantinescu, Mihaela Dedeoglu, Marius Constantinescu și Denisa Comănescu au fost invitații serii, cei care au oferit o cheie de lectură romanului și au încercat să expună publicului tainele din spatele scrierii simple, pentru ca la final actorii Eliza Păunu și Rareș Andrici să-i atragă pe cei prezenți spre esența elixirului dragostei, să-i conducă într-un Paris morocănos și în Québecul aglomerat, să-i abandoneze acolo, în vârtejul unei iubiri separate de un ocean, prin intermediul lecturii unor pagini din volumul în discuție.
În fața mea se ridică un soare ofilit, iar eu contemplu Parisul, căuia octombrie îi dă paloarea unui animal prost dispus, înnebunit de frunzele veștede, stingherit de circulația zgomotoasă, înfometat de o pace care întârzie. Iarna bate la ușă. Langoarea verii se risipește, iar capitala arde de nerăbdare să dea de frig, de uscat, de limpede. Unui oraș îi sunt îndeajuns două anotimpuri, cel sufocant și cel înghețat.
Nu am ales întâmplător să particip la lansarea volumului Elixirul dragostei, ci a fost mai degrabă o nevoie de a descoperi o nouă carte a lui Eric-Emmanuel Schmitt, autorul ale cărui volume îmi oferă întotdeauna viziuni diverse asupra lumii, asupra realității. În Oscar și Tanti Roz prezintă cu măiestrie întâmplări la care refuz să mă gândesc, cum ar fi moartea unui copil din cauza cancerului. În volumul Concert în memoria unui înger (cronica aici) s-a jucat limpede cu cele mai puternice convingeri ale mele. În romanul Cei doi domni din Bruxelles m-a intrigat viclenește și apoi nu m-a mai ajutat să ies din acest vârtej, a trebuit să mă descurc singură cu propria mea imaginație. Experiența mea cu autorul m-a făcut să accept această provocare culturală, un exercițiu de sensibilitate și comprehensiune.
Marina Constantinescu a numit romanul Elixirul dragostei – cartea unui seducător al limbajului, ceea ce am aprobat și eu. Aș spune că este un adevărat talent ca un scriitor să știe cum să își facă din cititori complici, folosind drept armă limbajul și propriile reflecții, timide pe alocuri, dar cu impact:
A ne petrece viața regretând un sentiment pierdut nu ne dezvoltă capacitatea de a iubi, ci ne închide în fața unor noi emoții, cultivându-ne amărăciunea. Înmugurește, oare, prietenia?
Pe aceeași idee a insistat și Marius Constantinescu, pe arta lui Eric-Emmanuel Schmitt, care reușește să ne aducă aproape de el. Subscriu și cred că cel mai bine o face cu ajutorul întrebărilor aparent retorice, dar la care parcă simți nevoia să îi găsești un răspuns în propriile experiențe, tristeți, fericiri, iubiri, neîmpliniri – până la urmă despre asta este dragostea.
Pentru a oferi serii un ton mai melodios, actorii Eliza Păunu și Rareș Andrici au ales să citească din roman anumite emailuri pe care cei doi iubiți despărțiți – Adam și Louise – și le trimiteau. Lectura lor avea să îmi trezească și mai mult interesul pentru carte. Însă acest moment a fost întrerupt de un bătrân venit să asculte discuția de la librărie. Acesta fiind foarte intrigat de anumite aspecte ale fragmetelor, a rostit cu patos:
Nu e frumos cu hormoni și din astea. Dragostea e unică.
Aceste cuvinte au mișcat câteva persoane din librărie, și pe mine una destul de mult, pentru că nu mă așteptam ca acel bătrânel căruia nu îi acorda nimeni atenție să reflecteze astfel asupra dragostei.
Datorită acelei seri și lecturii romanului Elixirul dragostei am mai învățat o lecție și am mai scris o concluzie în jurnalul meu de viață. Nu contează ce am fi sau cum am fi, cu toții ne îndrăgostim. Putem fi împliniți sau amăgiți, dar în urma acestei experiențe fiecare are propria sa viziune asupra iubirii sau poate chiar un elixir.
Frumusețea primei iubiri vine din faptul că nu este bântuită de propriul sfârșit, te crezi într-un prezent etern și-i ignori epuizarea. După care, cadavrul primei iubiri le infectează pe următoarele.