de Andreea Neagu
Apărut la editura Univers, volumul Ciudata mea căutare pe urmele lui Mensonge de Malcolm Bradbury elogiază geniul lui Henri Mensonge și contribuția sa la curentul structuralist[1], el fiind cel care l-a trans-barthesat pe Barthes[2], l-a trans-foucaultat pe Foucault[3], l-a trans-derridat pe Derrida[4], i-a trans-deleuzat-și-guattariat pe Deleuze[5] și Guattari.
Sir Malcolm Stanley Bradbury (1932-2000) şi‑a terminat primul roman, Eating People is Wrong, în 1959. Este cunoscut ca romancier, autor de povestiri și expert în romanul modern; a publicat cărţi despre Saul Bellow, E. M. Forster, F. Scott Fitzgerald. Bradbury a întemeiat în 1970, împreună cu Angus Wilson, primul curs de creative writing din Marea Britanie, la University of East Anglia.[6]
Malcolm Bradbury începe căutarea eroului său pornind de la teoria morții autorului, introdusă de Roland Barthes, al cărui principiu este faptul că, lingvistic, autorul nu este nimic mai mult decât instanța care scrie. Autorul dovedește în acest mod pertinența acestei teorii făcându-l pe eroul său să dispară, dând astfel impresia că acesta nici măcar nu a existat.
Din puținele dovezi existente, rezultă că Henri Mensonge este originar din Bulgaria, ajungând la Paris în urma unei confuzii a trenurilor. Acolo a urmat un liceu franțuzesc, după care și-a continuat studiile la prestigioasa École des Gens Supérieurs, locul unde s-au format numeroși oameni de cultură francezi. Se presupune că progresul în problema structuralismului, precum și decizia de a duce o existență intelectuală marginală au fost rezultatul influenței lui Roland Barthes asupra sa. Tot cu sprijinul lui Barthes a reușit să obțină un post de jurnalist la cea mai faimoasă revistă franceză, Quel Tel, scriind însă sub diferite pseudonime.
Pentru o vreme, Mensonge a predat la diferite școli și universități, printre care și la Universitatea Paris XIV, unde a candidat la postul de conducere a Catedrei de Gândire Complicată a Departamentului de Filozofie, post pe care nu l-a obținut însă.
Creația fundamentală a lui Mensonge, Le fornication comme act culturel, a fost tipărită în puține exemplare și a fost distribuită într-un număr mic în librăriile pariziene. În ciuda acestor dezavantaje, lucrarea sa a câștigat o reputație printre cunoscătorii de filozofie, astfel încât la toate cafenelele de pe Montparnasse se puteau auzi numeroase discuții despre La fornication. Opera sa completează raftul gândirii moderne, precum afirmă și Bradbury:
[…] cartea lui Mensonge este suprema carte a deconstructivismului, cea mai plină și mai completă.
Deși devenise cunoscut, viața sa nu s-a schimbat aproape deloc, ci, din contră, Mensonge era mai puțin prezent decât înainte. El le dădea adrese greșite celor care doreau să îl întâlnească și nu răspundea nici la apelurile jurnaliștilor francezi. De asemenea, nu există nicio autobiografie a sa, niciun interviu și niciun studiu publicat al operei sale. Bradbury afirmă despre Le fornication că, inițial, nu a fost de acord cu mesajul ei radical, nu era gata să recunoască faptul că această carte era vestitoarea unei noi epoci, centrul unei mari schimbări. Totuși, aici sunt prezente premisele fundamentale ale deconstructivismului[7], mult mai temeinice decât cele ale lui Derrida:
Este o condiție a felului de a trăi acum – sau chiar în orice alt moment, dacă ne-am dovedi capabili de un astfel de lucru – că nu putem spera să înțelegem ceea ce vrem să spunem mai mult decât putem spera să spunem ceea ce înțelegem.
Ceea ce spun trebuie definit nu drept ceea ce este, ci drept ceea ce nu este.
Pentru a demonstra importanța acestei cărți, ar trebui stabilită semnificația sa, însă, după moda deconstructivistă, Mensonge afirmă că nu ne putem referi la vreun scop, la vreo intenție auctorială, la vreo cauză istorică, semnificație în argumentare sau efect pe care aceasta l-ar putea avea asupra altora sau asupra sa.
La fornication se încheie cu un îndemn din partea lui Mensonge:
Aveți aici concluzia mea, în care am terminat. Să n
u fiți satisfăcuți cu aceasta, căci pe mine nimic nu m-a satisfăcut.
După ce a terminat, Mensonge a dispărut din publicații și din atenția publicului, însă contribuția sa la mișcarea deconstructivistă cu siguranță nu a dispărut.
Recunoașterea geniului său a continuat să crească, astfel încât a fost numit posibil candidat prentru câștigarea Premiului Nobel, iar Universitatea Yale a încercat să îl recruteze și să îi ofere catedra Dunlop de Litere Franceze, însă toate acestea nu l-au determinat pe Mensonge să iasă din anonimat.
Mensonge a avut cu siguranță un impact asupra mișcărilor culturale din secolul XX, și, deși opera lui este plină de goluri, rupturi, fisuri, lacune și aperturi, o putem considera cartea de bază a structuralismului.
Filozofia a fost destul de diferită după Mensonge, mai asertivă și totuși mai evazivă, mai potențială și totuși mai cumpătată, mai presantă și totuși mai nesigură, mai ușuratică și totuși mai nedisponibilă, mai prezentă și totuși mai absentă.
Titlu: Ciudata mea căutare pe urmele lui Mensonge
Autor: Malcolm Bradbury
Editură: Univers
An: 2014
Traducător: Andreia Irina Suciu
Pagini: 115
[1] Structuralismul este o orientare teoretică și metodologică interdisciplinară care studiază structura, funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele în științele contemporane, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul și sincronicitatea faptelor în raport cu evoluția.
[2] Roland Barthes (n. 12 noiembrie 1915, Franța – d. 26 martie 1980, Paris, Franța) a fost un eseist, critic, filosof și teoretician al literaturii, semiotician francez. A fost unul dintre principalii animatori ai mișcării structuraliste și ai semioticii franceze.
[3] Michel Foucault (15 octombrie 1926 – 26 iunie 1984), filosof și istoric francez a cărui operă, catalogată drept postmodernistă sau poststructuralistă, a avut puternice ecouri în filosofia și istoria științei, psihanaliză, sociologie.
[4] Jacques Derrida (15 iulie 1930 – 8 octombrie 2004) a fost un filosof francez născut în Algeria într-o familie de evrei. Este părintele deconstrucției.
[5] Gilles Deleuze (18 ianuarie, 1925 – 4 noiembrie, 1995) a fost unul dintre cei mai importanți și influenți filosofi francezi din a doua jumătate a secolului XX, cele mai semnificative lucrări ale sale fiind Capitalism and Schizophrenia: Anti-Oedipus (1972) și A Thousand Plateaus (1980), ambele scrise împreună cu Félix Guattari. Opera sa include studii de filosofie, politică, artă, cinematografie și literatură.
[6] Site-ul Editurii Univers, accesat pe 10.11.2014
[7] Deconstructivismul este un concept introdus de filozoful Jacques Derrida, care suține că observarea unui fragment oarecare dintr-un context este lipsită de sens. Acest concept urmărește importanța întregului în sensul desființării opozițiilor pe baza cărora este fundamentat, precum și demonstrarea complexității ireductibile, instabile a părților sale.