Apogeul cultural al Epocii Moderne din România, atins în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a coincis cu perioada de domnie a lui Carol I. Venirea sa la conducerea țării a favorizat, în primul rând, modernizarea Bucureștiului. De la pavarea străzilor la construirea Palatelor Băncii Naționale, Poștei și al celui de Justiție, acesta a încurajat manifestarea stilurilor arhitectonice, dar mai ales viața socială și culturală a boemei Bucureștiului, care va cunoaște o perioadă de înflorire, numită și Belle Epoque. Îi vor fi contemporane Epoca Marilor Clasici și noua denumire de Micul Paris.
Ca o analogie între Bucureștiul sub domnia lui Carol I și Berlin, în fotografia de mai jos (stânga) se poate observa preluarea stilurilor arhitectonice occidentale. Frontonul și colonada în stil corintic a Palatului Universității, precum și statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, plasată de asemenea într-o zonă centrală, cum este Piața Universității, se regăsesc și în fotografia realizată în Berlin la sfârșitul secolului al XIX-lea (dreapta). În partea dreaptă se află, pe lângă Stadtschloss (Palatul orașului) – construit în stil baroc, și fațada unui edificiu cu frontonul sprijinit de coloane în stil corintic, precum și statuia ecvestră al lui Frederick Cel Mare, plasată pe bulevardul Unter den Linden (Sub tei).
În secolul al XIX-lea, o zi din viața unei burgheze putea începe fie la halele pieței Amzei, fie în actualul Centru Vechi, între străzile Lipscani și Blănari, unde identifica după șorțul verde breasla băcanilor albanezi, de la care cumpăra ceai, scorțișoară și fructe exotice, împreună cu alte specialități de import, precum și franzelă, pe atunci un nou sortiment de pâine de inspirație grecească. Servirea acestora avea loc, de regulă, în cadrul sindrofiilor. Proprietarul livezii de pe actualul parc Ion Voicu (Grădina Ioanid) aproviziona cu fructe, legume și flori numeroase piețe din București.
Bucureștenii înstăriți își petreceau după-amiezele în grădinile de loisir (divertisment). De pildă, în locul pe care este amplasată astăzi Facultatea de Litere se afla Grădina Rașca, unde cânta orchestra operei, respectiv cea militară. Lângă, la Grădina de vară Stavri, aveau loc reprezentații ale trupelor de comedie. În imediata vecinătate, o altă orchestră concerta în Grădina Blanduziei.
Printre grădinile cu vii, devenite un simbol al Bucureștiului, se remarca cea a lui Ion Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei Române. Scriitorul deținea o vie și o grădină cu copaci plantați în formă de liră (simbol al creației poetice), situate pe actuala stradă Heliade între Vii.
În trecut, ceremoniile religioase erau asociate cu ideea de festivitate, la care se consuma cu precădere vin. Acesta se găsea din belșug, la un preț foarte mic, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când numeroasele plantații de viță-de-vie din București au fost distruse de filoxeră.
Dacă în prima sâmbătă din Postul Paștelui, de Sfântul Toader, în Grădina Tei aveau loc curse de cai, ultima duminică dinaintea Paștelui, Floriile, era sărbătorită pe Șoseaua Kiseleff printr-o paradă a prosperității, numită Bătaia cu flori de la Șosea. Astfel, un covor parfumat se întindea în urma combatanților care aruncau unii în alții cu flori. Fiind o modalitate prin care elita își putea etala statutul social, domnițele urcau în trăsuri împodobite cu ghirlande, îmbrăcate în rochii din dantelă, după moda nemțească și pariziană.
Plimbările la Șosea reprezentau unul dintre obiceiurile zilnice ale burgheziei. Inspirat de Misterele Parisului de Eugène Sue, scriitorul Ioan M. Bujoreanu satirizează moravurile societății în romanul citadin Mistere din București (1862), socotind promenada la Șosea drept izvorul depravațiunilor ambelor sexe, locul tuturor întâlnirilor amoroase, tuturor infidelităților, corupțiilor și crimei.
La 50 de zile după Înviere, de Rusalii, se ținea Târgul Moșilor, un bâlci organizat în zona Obor, cu instalații de călușei de lemn, trupe de păpușari și reprezentații de estradă. Se vindeau turtă dulce sau oale, ulcele și străchini pentru îmbunarea „Moșilor de vară” – spirite ale morților. Partea pamfletară a dramaturgului I.L.Caragiale, care a ridiculizat vicisitudinile unei epoci într-o manieră general valabilă și astăzi, intitula Târgul Moșilor: Muzici – artifiții – fotografii la minut.
Târgul din Mai, cum mai era numit acesta, a fost un prilej de socializare și comerț timp de aproape două veacuri pentru bucureșteni. La Roata Norocului, preferata acestora, se strângeau oameni din toate păturile sociale, așadar, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, negustorii și circarii se străduiau să surprindă anual prin noi produse și spectacole.
Pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, în Grădina Bordei se organizau grătare. Tot aici, de 1 mai era sărbătorită abundența vegetației, sub denumirea de Armindeni. Bucureștenii petreceau cu mâncare de-acasă și oale de vin de 1 litru, care erau sparte la sfârșitul ospățului. Armindenii se celebrau inclusiv în Grădina Cișmigiu unde, cu faldurile fluide ale rochiilor în culori primăvăratice, domnițele alunecau prin mulțime, prinzându-și flori de liliac la cordon. În topul activităților erau plimbările cu barca, pe ritmurile orchestrei din proximitate.
Vizavi de Cișmigiu, bâlciul de pe maidanul lui Duca expunea publicului animale sălbatice ținute în menajerii, lângă dughene și aparatele cu trepied ale fotografilor ambulanți.
Printre mijloacele de transport de la vremea respectivă, se numărau velocipedele, cupeurile (trăsuri acoperite), iar din 1871, tramvaiele trase de cai. În 1896 a apărut prima linie de tramvai electrică, într-un oraș în care nu existau străzi cu două sensuri. În lipsa acestora, se întâmpla adesea ca birjarii sau chiar burghezii să coboare din cupeuri și să se certe cu cei ce le tăiau calea.
Strada Batiștei reprezenta oaza plimbărilor liniștite, cu iz occidental, în vreme ce pe Calea Moșilor (fostă Podul de Afară), pavată cu pietre de râu, vitrinele magazinelor, frizeriilor și simigeriilor purtau trecătorii prin istoricul culturii orientale, ale cărei influențe au persistat timp de secole în Țara Românească, pe atunci numindu-se, alături de Moldova, principat.
În locul Lupoaicei, la întretăierea străzilor Colței, Bărăția și Lipscani, era expusă o fântână cu bazin, precum și statuia Dianei (Artemis), cea din urmă fiind adusă din Franța. Adoptarea simbolisticii mitologice se remarca și pe frontonul Palatului Universității, unde subiectul basoreliefului distrus în 1944 de bombardamentele anglo-americane era Minerva (Pallas Athena). Edificiul Universității, construit în stil neoclasic pe primul bulevard din București, Bulevardul Elisabeta (cuprins pe atunci între Piața Universității și Cercul Militar), funcționează ca instituție din 1869. În fața acestuia, în 1874, a fost amplasată statuia ecvestră din bronz a lui Mihai Viteazul.
Bulevardul a devenit teatrul tuturor întâlnirilor. Samsarii întâlnesc aici pe cei ce vor să se lase ruinați; madamesele, care abia au ieșit de la pension, vin aici să-și arate toaleta, să vorbească franțuzește și să întâlnească pe musiu cutare. (Ziarul Telegraful în 1873, despre Bd. Elisabeta)
O așezare de case țărănești, cu prispă și cerdac, reprezenta spațiul de astăzi al intersecției Universității. Lângă, la Palatul Șuțu, viitorul Muzeu de Istorie al Bucureștiului, construit în stil neogotic cu influențe romantice, Grigore Șuțu (descendent al familiilor fanariote Șuțu și Mavrogheni) și soția sa, Irina, organizau baluri mascate și petreceri ale elitei, la care lua parte însuși regele Carol I.
Un număr mare al familiilor invitate la astfel de evenimente locuia pe Calea Victoriei (fosta Podul Mogoșoaiei). Tot acolo începuse în 1886 construcția în stil neoclasic a Ateneului, prin „cheta” inițiată de doctorul Constantin Esarcu – Dați un leu pentru Ateneu –, căruia acesta îi va dona prin testament întreaga avere.
Hotel Bulevard, construit în stil neoclasic german, găzduia din 1873 cele mai importante personalități ale vremii. Directorul Muzeului Municipiului București, Adrian Majuru, descrie Grand Hotel du Bulevard drept un adevărat Babilon, unde se vorbeau toate limbile din lume.
Un alt punct de atracție pe Calea Victoriei îl reprezenta Pasajul Villacrosse-Macca, care a fost construit în 1891 în stil eclectic și acoperit cu vitralii și stucaturi. Pentru realizarea acestuia s-a cerut demolarea hanului Villacrosse, al cărui atmosferă descrisă de autorul satiric N.T. Orășanu dezvăluia balurile, spectacolele și muzica de cabaret din preferințele tinerilor:
Aici se îngrămădesc junele modiste, venite să uite întristata viaţă de toate zilele, aici negustorii înstăriţi de pe Podul Mogoşoaiei, aici junii care, după moda pariziană, preferă amorurile cusătoreselor de tot felul şi pierd ziua trecând în birje pe la magazinele unde micile grizete cu părul bălai cos la bonete, pălării, rochii sau fac flori, vând panglici, mănuşi etc. Ici vezi o damicelă simţibilă care primeşte amorul propus de un june, cu condiţia de a nu o vedea decât o oră pe zi şi de a nu o controla de întrebuinţarea celuilalt timp.
Luând pulsul Capitalei de altădată, descoperim că, indiferent de vârstă sau statut social, preocupările și modul în care orășenii alegeau să-și petreacă timpul liber nu diferă prea mult față de cel actual. Zonele de agrement, edificiile noi și numeroasele evenimente din Belle Epoque arată condiționarea dezvoltării culturale de către cea economică, dezvoltare vizibilă în timpul domniei lui Carol I.
Bibliografie:
Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, București, editura Humanitas
Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, București, 1939
Ioan M. Bujoreanu, Mistere din București, București, 1862
*În lucrarea „Bal Mascat” (1885), Theodor Aman [prima imagine], impresionist al epocii, ilustrează atmosfera seratelor și a balurilor organizate de cele mai înstărite familii ale vechiului București.