Un om care ține foarte mult la viața privată, a publicat până acum sub pseudonimul A. R. Deleanu. Un om și un scriitor cu multe obsesii, țese povești întunecate, înfricoșătoare, scârboase, bolnave, echilibrate însă cu stropi de lumină, dragoste, visare. Chiar dacă volumele sale se scufundă din ce în ce mai adânc în tenebrele literaturii dark (nu o numesc horror pentru că el însuși nu se consideră scriitor de horror), toate își păstrează acel ceva care le face mai degrabă zdruncinătoare decât înfricoșătoare. Poate datorită poeziei și muzicii. Flavius Ardelean simte poezia ca fiind ceva mai mult decât cuvinte, și, chiar dacă nu se încumetă să o scrie în versuri, își transformă proza într-o experiență poetică (așa cum a făcut-o și Sarah Kane în piesele sale de teatru), ritmică, exact ca o melodie unde tobele bat din ce în ce mai tare (de altfel, el este și toboșar, e cumva firesc ca scrierea sa să conțină și muzică) și vibrațiile se strâng în centrul pieptului și apasă sternul. Doar că aici nu sunt vibrațiile venite din boxe, ci emoțiile scăpate dintre coperte.

Un om care m-a învățat multe despre scris (puteți citi aici mai multe) și care, nu știu cum se face, a fost mereu acolo când am fost pe scenă[1], Flavius Ardelean este unul dintre scriitorii români care îmi sunt tare dragi. Am încredere că va avea succes nu doar în țară, ci oriunde ar ajunge cu poveștile sale. Până la urmă, a reușit să îmblânzească apele și să stăpânească frica de întuneric, iar acum s-a întors cu o serie de șocuri electrice și emoționale bizare.

Glumea într-un interviu la radio spunând că Mihail Vakulovski insistă să îi dea un premiu Tiuk! pentru fiecare carte publicată. Îmblânzitorul apelor l-a primit pe cel de debut, iar Acluofobia. Zece povestiri macabre (recenzia aici; despre lansare aici), un premiu nou, pentru BizaroProză. Cea mai recentă colecție de povestiri a lui Flavius Ardelean, primul volum publicat sub numele său real, tot la editura Herg Benet, tot în colecția Cărțile Arven, și-a primit numele de aici și a devenit astfel: bizaroproze.

Nouă ilustrații negre în cerneală și în semnificație pentru nouă povestiri scrise cu cerneală neagră în caiete Moleskine cu coperte negre. Unele deja înscrise cu litere negre în spațiul digital (Furcacaudină, Sânul), altele în antologii (Sute de inimi mici ca sute de sori prinși sub pământ în Zombii: cartea morților vii[2], Sânul în 10+[3]) sau chiar ca bonus în ediția a doua a volumului Acluofobia (Chelia lui Valeriu). Unele ascunse până atunci în sertare întunecate, altele lecturate (deși poate mai bine ar fi să spun jucate) în semiîntunericul din puburi (Sânul în Club A, Furcacaudină în Silencio). Toate citite într-un întuneric al camerei, chiar și în plină zi: pentru că umbrele ies dintre coperte și pătrund în ființe sau se reflectă în ele, iar bizaroproze este un volum despre întunericul din noi. Sunt nouă povestiri, e drept, dar în același timp sunt nouă realități.

bizaroproze conține povești apocaliptice – universale sau individuale –, ce coboară în mizeria realității, invocând frici esențiale și împingând simțurile dincolo de limitele tolerate.

Vegetal este povestea unui om care descoperă un ecosistem sub mochetă și, prin schimbarea sa, prin contopirea sa cu acele forme de viață, sau de moarte, se trezește: știam că sunt, chiar dacă încă nu știam ce sunt.[4] Furcacaudină este una dintre cele mai delicioase povestiri ale lui Flavius Ardelean, o parodie despre suferința transformată în poezie. || este cu adevărat porcoasă, iar Geamantanul – sinistră. Chelia lui Valeriu este o poveste despre neșansă, discriminare, nebunia care rezultă din abuz, dar și despre răzbunare. Iar Sânul este istoria singurătății: a femeii din perete, o Ană a lui Manole ce ține clădirea, sau omul, în picioare, a omului disperat ce o descoperă, a pruncilor din sertare – povești ce așteaptă să se transforme în praf, întrucât nu are cine să le crească – și a mamelor rămase fără ei.

Cea mai bună dintre lumile posibile este poate cea mai scârboasă dintre ele. Este și poate cea mai tristă. O lume peste care a venit sfârșitul prinde un tată în agonia de a-și găsi și salva fiul. Este pictura unui artist macabru, un tablou plin de mațe umane și urbane, o lecție despre pierdere și neputință. A noastră și a lumii. Cea mai bună dintre lumile posibile este, până la urmă, cea pe care o avem atunci.

Sute de inimi mici ca sute de sori prinşi sub pământ e povestirea de care mă temeam cel mai tare. Fobia mea se trage din coșmarurile mult prea dese cu creaturile care sunt subiectul antologiei pentru care a fost scrisă. E într-atât de mare încât simpla mențiune a cuvântului mă va face să mă scol paralizată de frică în toiul nopții. Mi-am făcut curaj însă și am citit-o, pentru că, știind scriitura autorului, eram sigură că nu va urmări întru totul stereotipurile. Și teama s-a transformat cumva în drag, pentru că este una dintre cele mai reușite povestiri adunate în volum. Un fost medic este bântuit de amintirea copiiilor pe care nu i-a lăsat să vină pe lume – iată, alte povești ce se vor prăfui într-un sertar, fără să fie spuse, fără să schimbe vieți, fără să salveze nimic.

Liniștea conține poate cea mai importantă lecție și este povestirea care încheie volumul. Un popor guraliv, îndrăgostit de limbile lumii, călătorește cu mic, cu mare pentru a sta de veghe la căpătâiul ultimului om dintr-un neam ce comunica în șoaptă. Un popor întreg așteaptă ultimele cuvinte ale omului, ultimele cuvinte ale limbii atâta vreme tăinuite. La final, un popor întreg aștepta în tăcerea în care rămăsesem eu.

Aflat în fața cărții, un cititor s-ar putea speria înainte să o deschidă, să o răsfoiască, să o ia acasă, să o citească din scoarță în scoarță și să o simtă din fior în fior. În povestea aceasta însă un alt cititor, tot numai o fugă și-un oftat[5], îi va aminti că orice zid e promisiunea lumii din spatele lui[6].

Titlu: Bizaroproze
Autor: Flavius Ardelean
Ilustrații: Ecaterina Boricean
Editură: Herg Benet
Colecție: Cărțile Arven
An: 2014
Pagini: 176


[1] Halloween 2013, lansarea alter.ego., ediția a IV-a a PoetikA & ProzA, aniversarea a trei ani și jumătate de la înființarea editurii Herg Benet.
[2] Editor: Mircea Pricăjan, editura Millennium Books, 2013
[3] A doua antologie de proză a revistei Tiuk!, alcătuită de către Mihail Vakulovschi, editura Tracus Arte, 2013
[4] Ce este subliniat în articol este scris cursiv în original.
[5] Din povestirea Liniștea
[6] Din povestirea | |

sursa foto