Sunt unele cărți care așteaptă cuminți să le vină rândul. Știi că trei sferturi din univers le-a citit deja, dar cumva rămân mult timp pe un etern short list to read. Sunt filme pe care le-a văzut aproape toată lumea – la cinema, la TV, pe DVD-uri cumpărate sau piratate. Ai rămas tu, acolo, undeva în spate, fără să fi văzut acel film care te încântă, dar care, cumva, a rămas pe un etern short list to watch. Sunt cărți care nu pot fi făcute filme. Și filme care nu caută să fie cărți. Dar mai sunt filme care scriu povești diferite de cele din paginile cărților. Nu e un război carte versus film, sunt doar două povești despre un personaj – Benjamin Button.
Sunt cărți care așteaptă cuminți să le vină rândul – să crești, să treci prin niște experiențe, dar mai ales să ai nevoie de ele. Sunt cărți care te caută. Nu am citit The Curious Case of Benjamin Button, ci am ascultat-o. După o vizită la oftalmolog, îngrijorată că petrec mult prea mult timp obosindu-mi ochii, am găsit cea mai bună variantă să iau o pauză – un audiobook. Îmi doream de ceva vreme să văd filmul, foarte lăudat de prietenii mei, și să încep cu originalul părea logic. Am ascultat povestea cu o curiozitate copilărească. Gândul că ne-am putea naște bătrâni, că procesul ar putea fi inversat, mi-a stârnit tot timpul curiozitatea, dar mai ales după ce am citit N-am mai visat de mult că zbor (Taichi Yamada).
Cartea însă nu are de-a face cu filmul. Este o poveste scrisă în 1921 de F. Scott Fitzgerald, scriitor american cunoscut mai ales pentru The Great Gatsby (Elena a scris despre ecranizarea sa aici). Nu este nici măcar o povestire, ci mai degrabă un articol pentru Collier’s Magazine, poveste pe care a numit-o, de altfel, the funniest story ever written. Acțiunea are loc în Baltimore, în 1860. Filmul este, de fapt, o altă poveste cu Benjamin Button. Plasată între primul război mondial și uraganul Katrina (2005), în New Orleans, este o poveste în ramă despre viață și moarte, cu toate ciudățeniile și minunile lor.
Cu Brad Pitt și Cate Blanchett prinși într-o chimie incredibilă, cu un David Fincher (r.) de excepție și un Eric Roth (s.) de-o sensibilitate ieșită din comun, The Curious Case of Benjamin Button este panaceu pentru suflet.
De multe ori îmi trebuie luni întregi, sau chiar mai bine de un an, să pot scrie despre filme care mi-au zguduit sufletul. Sunt filme pe care le cauți și filme care te caută, filme de care ai nevoie și filme care îți creează nevoi, filme care te pun pe gânduri și filme la care te gândești mult timp după ce le vezi (prima dată, căci vei reveni constant la ele). Sunt îndrăgostită de ceea ce eu numesc film revelator. Another Earth a fost transpunerea unor vise pe care le-am avut constant din copilărie, iar Benjamin Button este personajul în care m-am regăsit cumva tot timpul, fără să știu, însă.
Și când porți pe umeri greutatea trăirilor tale și când vrei cu atâta ardoare să dai mai departe mesajul unei povești, te trezești, dintr-odată, fără cuvinte, fără măiestrie, fără culoare. Și aștepți să treacă timpul crezând că timpul ți ele poate aduce înapoi. Și trece exact un an și te împiedici virtual de un discurs de la TED care îți dă peste cap povestea pe care o ascunseseși într-un colț de suflet, într-un Word. Și când afli câtă muncă și pasiune există dincolo de poveste, simți dintr-odată, pe fast forward, tot ce ai simțit când ai văzut prima oară filmul. Și îl mai vezi o dată. Și atunci știi că povestea nu trebuie spusă, ci descoperită.
Și cum Benjamin Button este povestea noastră spusă invers, iau cadre și le inversez, ca într-un joc de copii care amestecă piesele de puzzle. Și fiecare istorisire din povestea mare este o lecție despre noi, cu început și sfârșit, fără vreun spoiler. Și dacă eșuez în a vă convinge să căutați filmul, mi-e sufletul tihnit la gândul că măcar o poveste va potopi în voi. Până când voi găsi curajul, cuvintele și măiestria să spun povestea acestei minuni de film.
Some People Story
Letter to his daughter Story
The Clock Story