Când îți este dat să fii scriitor, cred că totul din tine o cere. Începi să cauți și să creezi povești înainte să știi literele. Toate simțurile tale înregistrează și preschimbă realitatea. Nuanțele, miresmele, emoțiile sunt mai intense. Când ești și o copilă educată și prea inteligentă cultural înainte să fii și emoțional, scrierea și viața vor fi chiar mai deformate. Pentru că încă nu ai trăit îndeajuns, încă nu ai simțit destul ca să înțelegi, ca să ai acel instinct care să îți spună când imaginația pune stăpânire pe tine.

She was the sort of girl who lived in her thoughts.

În zona oarbă dintre inocență și maturizare, în momentul în care încerci să te impui, să te definești, e cu atât mai greu să fii (atât de) atent la detalii. Simți presiunea mai tare decât alții, simți cum te sufocă vocile și dorințele din jurul tău.

[…] the world, the social world, was unbearably complicated, with two billion voices, and everyone’s thoughts striving in equal importance and everyone’s claim on life as intense, and everyone thinking they were unique, when no one was. One could drown in irrelevance.

Dincolo de cum te pot limita ceilalți e și teama că opțiunile în sine sunt reduse, că viața se rezumă la câteva lucruri și atât. Cu toată deschiderea ta către nuanțe, începi să nu le mai percepi corect. Nu mai înțelegi.

Was that really all there was in life, indoors or out? Wasn’t there somewhere else for people to go?

Și când nu înțelegi, orice se poate transforma în ceva monstruos, chiar și o poveste de dragoste la care ești martor. Ce se întâmplă însă când umbra propriei imaginații acoperă adevăratul monstru? Când tu ești cea care aruncă vina asupra inocentului? Când tu ești cea care îl transformă în ceva odios? Ce se întâmplă când o copilărie a ta strică nenumărate vieți? Și când una dintre ele este a propriei tale surori? Cum poți fi iertată? Cum te poți ierta?

Ispășire (titlu original: Atonement) tocmai despre asta vorbește. Romanul scris de Ian McEwan a fost publicat în 2001 și tradus în română în 2008, la editura Polirom. A fost nominalizat la Booker Prize în 2001 și numit de către revista TIME unul dintre cele mai mari romane scrise în limba engleză din 1923 încoace. Ecranizarea sa (r. Joe Wright, 2007) îi are ca protagoniști pe James McAvoy, Keira Knightley și Romola Garai și este una dintre cele mai fidele din câte am văzut, fiind nominalizată și la BAFTA, și la Oscar. Filmul m-a pus în dificultate. În genere îmi este ușor să aleg cartea ca fiind mai satisfăcătoare, dar actorii și regizorul au creat ceva minunat în cazul acesta. În mintea mea, povestea scrisă s-a unit cu cea filmată.

Atonement – îmi rezerv dreptul de a folosi mult mai frumosul titlu original – este o poveste de familie și de dragoste, un roman istoric și o introspecție a scriitorului în devenire, în continuă devenire.

Acțiunea este plasată în Anglia interbelică, în Anglia și Franța din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în Anglia contemporană. Nu am trăit atunci sau acolo, însă nu mă pot lupta cu impulsul de a afirma cu tărie că Ian McEwan recreează desăvârșit acele perioade, locuri, mentalități, sentimente. Într-atât de tare m-a prins în paginile sale, încât am simțit personajele ca fiind cât se poate de reale. Briony, Cecilia și Robbie au existat, îmi este clar.

Nu am cuvinte pentru a scrie despre ce se întâmplă în Atonement. Nu îmi pot face acest lucru. Nu pot retrăi acele stări, e prea devreme. Mi-a luat câțiva ani să pot vedea filmul din nou, să îmi fac curaj să citesc cartea. Trebuia să scriu însă ceva despre ea, orice. Trebuia să o recomand. Atonement este una dintre acele foarte puține povești care m-au zdruncinat din temelii, care mi-au tăiat respirația, care m-au lăsat cu un nod atât de strâns în gât și un ghem atât de greu în stomac încât credeam – știam – că nu o să-mi mai revin. Atonement e genul de poveste la care știu că mă voi întoarce o dată la câțiva ani – am făcut-o deja doar. Și ea mă va aștepta de fiecare dată, așa cum l-a așteptat și Cecilia pe Robbie.

atonement 2

”I’ll wait for you. Come back.” The words were not meaningless, but they didn’t touch him now. It was clear enough – one person waiting for another was like an arithmetical sum, and just as empty of emotion. Waiting. Simply one person doing nothing, over time, while another approached. Waiting was a heavy word. He felt it pressing down, heavy as a greatcoat. Everyone in the cellar was waiting, everyone on the beach. She was waiting, yes, but then what?

Mă va aștepta, da, lipsită de emoție. Va aștepta să vin să îmi torn eu toată emoția în ea. Numai poezia mă face să îmi pierd cuvintele, numai poezia transcende limba și îmi ajunge atât de adânc în suflet. Și Atonement – fără să aibă legătură cu stilul scrierii – este, astfel, o poezie, una de citit în patru sute de pagini, de văzut în două ore, de simțit o viață întreagă.

O poveste despre cum acțiunile noastre pun în mișcare o serie de reacții. Zborul aceluiași fluture năbădăios pe care se pare că îl caut în toate poveștile, cel care bate din aripi și creează haos. Desfacerea, pas cu pas, a unui evantai care începe cu o greșeală și continuă cu ispășirea.

Dar dacă nu ai cum să-ți îndrepți greșelile, Briony? Dacă nu poți fi iertată? Dacă nu te poți ierta? Dacă tot ce ai este o foaie albă, o nouă șansă, fie ea și prefăcută? Eu nu sunt sigură că te-am iertat, chiar dacă te-am înțeles. Într-un final, ceea ce contează nu este ispășirea însă, ci încercarea de a-ți îndrepta greșeala. Încercarea continuă, până la sfârșit.

[…] how can a novelist achieve atonement when, with her absolute power of deciding outcomes, she is also God? There is no one, no entity or higher form that she can appeal to, or be reconciled with, or that can forgive her. There is nothing outside her. In her imagination she has set the limits and the terms.
No atonement for God, or for novelists […]

Titlu: Ispășire
Titlu original: Atonement
Autor: Ian McEwan
Editură: Polirom
Colecție: Top 10+
An: 2014
Traducător: Virgil Stanciu
Pagini: 432

sursa foto: 1, 2