Cu Anne Frank v-am făcut cunoştinţă mai demult. Este mica evreică al cărei Jurnal a fost publicat de tatăl său, Otto, singurul supravieţuitor al familiei Frank, la doi ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Visul Annei era să devină nemuritoare, să rămână în memoria oamenilor prin gândurile, prin creaţiile ei. Personalitatea ei extrem de analitică, critică şi visătoare este transpusă în paginile jurnalului scris în cei doi ani în care a stat ascunsă într-o Anexă secretă, înainte să fie găsită de poliţia germană.

Cum am ajuns din nou la povestea ei? Printr-un anunţ care mi-a făcut ziua un pic mai frumoasă. Clubul de carte al prietenilor de la Smart Change a avut ca tematică, într-o seară friguroasă de toamnă, Jurnalul Annei Frank. Această mică scriitoare reprezintă nu numai pentru mine o adevărată inspiraţie, ci şi pentru sora mea, aşa că am mers împreună să o redescoperim, şi prin ea să ne descoperim pe noi înşine.

Printre oamenii care au participat la seara literară se număra şi Luca, un băieţel de 11 ani, care, împreună cu mama lui, venise să petreaca o seară „alfel”. Nu reuşise să termine de citit toată cartea, dar lecturase câteva pagini bune. Nu numai el m-a impresionat plăcut, ci şi mama sa, pentru că au ales să vină şi să cunoască împreună şi alte lucruri, să se dezvolte şi să discute despre un copil care, din cauza contextului istoric în care s-a născut, nu a avut oportunităţile pe care nouă viaţa ni le aşterne cu generozitate.

La început, discuţia s-a axat pe stilul în care Anne şi-a scris jurnalul, cu o maturitate şi o conştiinţă de sine impresionante pentru un adolescent de 13 ani. Mi se pare totuşi incredibil ca un copil să fie în stare să scrie în acest mod. Aceasta a fost una dintre problemele ridicate. Nu a fost contestată veridicitatea jurnalului, ci stilul extrem de profesionist în care a fost conceput. Am stabilit împreună că, în mod sigur, Otto Frank a editat la suprafaţă scrierile fiicei sale, fără însă a-i distruge autenticitatea.

S-a ajuns treptat la povestea războiului, la Auschwitz, la starea de teroare a victimelor din rândul evreilor, ajunse în cele din urmă în camerele de gazare şi mai apoi în crematorii, dar mereu ne reîntorceam la Anne. La poveştile ei, la Kitty – aşa cum îşi denumise ea jurnalul –, la dragostea ei copilărească pentru Peter, la dorul ei de cer, de aer curat, pe care şi-l mai potolea deschizând pe ascuns geamul podului Anexei, la zborul ei frânt de un război al altora.

A fost drept? A contat pentru un copil care învăţa zilnic la matematică, latină sau geografie şi care lua săptămânal lecţii de stenografie prin corespondenţă să se străduiască măcar? A fost drept ca războiul şi antisemitismul să îi răpească şansa să îşi folosească cunoştinţele? Cum a fost ea recompensată pentru sârguinţa ei?

Răspunsul e simplu. Am plecat de la Smart Change cu puteri noi, cu o senzaţie de bine, de posibilitate, de infinit. Astfel este şi va fi rasplătită Anne Frank…

Puteţi citi despre Jurnalul Annei Frank aici.

 Titlu: Jurnalul Annei Frank. 12 iunie 1942 – 1 august 1944
Autor: Anne Frank
Editură: Humanitas
Colectie: Jurnal Corespondență Memorii
An: 2011
Traducător: Gheorghe Nicolaescu

Pagini: 392