Încep pledoaria prin a acorda respectul cuvenit celor care au dorit să își ducă la capăt datoria civică de cetățeni, chiar dacă departe de teritoriul patriei. Mă dezic de persoanele ce spun că cei care sunt „afară” nu trebuie să decidă soarta celorlalți și consideră că ar trebui să li se retragă dreptul de a vota. Într-adevăr, sunt unii oameni care au emigrat și nici nu vor să mai audă de România. Da, aceștia nu ar trebui să aibă un cuvânt de spus despre soarta patriei. Dar, surpriză!, chiar nu vor să aibă. Dintre cele 4-5 milioane de cetățeni români (rețineți această inexactitate pentru ce va urma mai târziu), duminică au votat numai 160.000 de români. Ceea ce arată că românilor cărora nu le mai pasă de România oricum nu votează.

Trebuie apreciați cei ce au mers la urnele de vot. A fost bătut recordul din urmă cu cinci ani, când în turul al doilea al alegerilor prezidențiale au votat peste 150.000 de români din străinătate[1]. Anul acesta, doar în primul tur au votat nu mai puțin de 161.261 de membri ai comunităților de români din diaspora. Dacă adăugam și cele alte câteva mii de români care nu au apucat să voteze, putem trage două concluzii: fie că românii plecați din țară au devenit mai responsabili din punct de vedere civic sau, pur și simplu, sunt mai mulți cetățeni în diasporă.

Totuși, acuzațiile de fraudare a votului celor din diasporă de către cei care se află acum la putere sunt, într-o opinie obiectivă, la rece, nefondate. Într-adevăr, stânga acuză în continuare că a pierdut alegerile din 2009 pentru că au fost fraudați în diasporă. Dar, cu toate acestea, MAE a anunțat că a mărit numărul de secții de votare, numărul de ștampile etc. Au cifrele care să demonstreze acest lucru. În plus, cei 10-20 de mii de oameni care nu au putut să voteze înseamnă fix cât două-trei cimitire din Teleorman. Fanii politicii dâmbovițene prind aluzia. De fapt problema nu este aceea că nu se vrea ca diaspora să voteze. Dar haideți, mai întâi, să urmărim care sunt soluțiile peste care am dat în mediul online.

Un candidat a venit cu ideea votului electronic. Acesta ar scuti statul de birocrație, exagerată în acest an de obsesia puterii de a nu mai fi „furată”. Deși un asemenea sistem ar face mai ușoară votarea din diasporă, consider că ar fi nepractic, deoarece un vot electronic ar putea duce la încălcarea unora dintre principiile votării, acela de a fi direct și secret. De unde știi tu că acest sistem electronic nu ar putea fi spart de hackerii ultratalentați români și nu vei fi pontat pe o listă care să arate cu cine ai votat ca să fii taxat, sau mai mult, ca votul tău să nu mai conteze?

O altă soluție este aceea a votului prin corespondență. Practicat în cea mai mare democrație a lumii, Statele Unite ale Americii, votul prin corespondență este în dezbatere politică de mai mult de un deceniu[2]. Însă în continuare acesta nu a fost adoptat, din motive mai mult sau mai puțin obiective. Se vorbește despre securitatea documentelor și despre fraudarea votului. Temeri care în România sunt mai mult decât plauzibile.

Deci ce soluție avem pentru ca românii din diasporă să beneficieze de dreptul lor democratic de a vota?

Cum spuneam mai sus, nu există un număr exact al românilor din afara granițelor. Mulți conaționali, sărăciți de viața de zi cu zi pe meleagurile noastre, au decis să emigreze pentru a munci „la negru”, în țări precum Spania, Italia, Germania sau Marea Britanie. Dacă cifrele oficiale indică doar câteva sute de mii, spre un milion, cifra reală se situează foarte probabil undeva la 3-4 milioane, luând în calcul și copiii celor care s-au stabilit în străinătate, precum și pe cei care la ultimele alegeri erau adolescenți și acum au împlinit vârsta eligibilă pentru vot.

Acestea fiind spuse, acuzațiile conform cărora mulțimea nu a fost lăsată să voteze este falsă… sau adevărată. Depinde cu ce ochi privești incompetența. Vina cea mai mare aparține autorităților, întrucât nu au o listă cu românii din străinătate care vor să voteze. Ar fi trebuit, cu 3-4 luni înainte de alegeri, ca autoritățile să-i cheme pe românii care vor să voteze pentru a se înregistra în vederea practicării acestui drept. Pentru că cele 7 ștampile în plus la Paris cu care se laudă d-l ministru de externe nu ajută cu nimic dacă în Franța, în ultimii cinci ani, au emigrat peste 500.000 de români în plus. E o diferență mare între „preemptive” și „preventive”, diferență pe care autoritățile românești nu o înțeleg. Dar poate pentru următoarele alegeri din 2019 vor învăța ceva din acestea. Și atunci efortul dvs. nu va  fi fost în van.

Acestea fiind spuse, dragi români care nu ați putut vota sau care ați stat ore în șir să puneți o ștampilă, dezamăgirea voastră nu trebuie să se contorizeze într-un absenteism electoral. Mai ales acum, când se pare că autoritățile și-au asumat o parte din vină, dat fiind faptul că au făcut anumiți pași pentru a renunța la această suprabirocratizare caraghioasă[3]. Așa că urmăriți, vă rog, următorii pași:

  1. descărcați-vă formularul pentru vot de AICI
  2. aflați care este cea mai apropiată secție de dvs de AICI
  3. așteptați-vă liniștiți rândul
  4. puneți ștampila unde vrea sufletul vostru.

[1] Prezența-record la vot în străinătate, ziare.com
[2] Eliza Frâncu, Votul prin corespondență: promis, dezbătut și uitat de 11 ani, Radio France International România, 5 noiembrie 2014
[3] Camelia Badea, Alegeri prezidențiale 2014: Unde și cum pot vota românii din diaspora pe 16 noiembrie, ziare.com, 7 noiembrie 2014,

sursa foto