Nu era prima dată când auzeam de Țara lui Andrei și mărturisesc că îi atribuisem o aură de mister în lipsa unor informații concrete. Astfel, mă întrebam ce reprezintă această țară, de unde îi vine numele și care îi este scopul. Vara aceasta, s-a întâmplat să văd un anunț care căuta voluntari pentru Tabăra din Țara lui Andrei și mi-am spus că aceasta este șansa mea să o descopăr prin experiență directă.

Am aflat că Țara lui Andrei este un proiect de responsabilitate socială cu tradiție, inițiat de Petrom, ce are drept scop dezvoltarea diverselor comunități din România. În cadrul Școlii lui Andrei, profesorii, alături de elevii lor, își înscriu ideile menite să aducă soluții pentru rezolvarea problemelor din comunitățile în care trăiesc. În urma jurizării acestora, câștigătorii beneficiază de finanțare în vederea implementării propriilor idei și sunt invitați în Tabăra din Țara lui Andrei. Aici, prin intermediul educației non-formale și a jocurilor de rol, copiii își îmbogățesc cunoștințele din domeniul antreprenoriatului. Anul acesta, ei au învățat ce este un buget și cum se realizează acesta, ce sunt un logo, un slogan, precum și ce înseamnă și cum se face promovarea unui produs. Odată acumulate aceste informații, Andreii s-au întrecut în creativitate pentru a construi și organiza un parc de distracții format din Parcul Insula Misterioasă și Cirque dAndrei.

Experiența mea în Țara lui Andrei a fost a unui voluntar dornic de a fi alături de copii și de a fi el însuși un copil.

Călătoria cu trenul a fost una grăitoare. Am rămas surprinsă când am realizat că majoritatea voluntarilor se cunoșteau între ei, iar felul în care depănau amintiri din taberele anterioare a trezit în mine dorința de ajunge cât mai repede în locul care le oferise, generos, clipe de neuitat și prieteni apropiați. Dinamica dintre ei era un spectacol magnific, iar mie mi se oferise un loc în primul rând. Mai mult decât atât, am sosit în tabără cunoscând oameni, comportamente și situații din dezvăluirile făcute de voluntari, pe care le-am identificat ulterior, le-am confirmat sau le-am îmbogățit cu noi observații proprii. Aceste informații mi-au înlesnit adaptarea și integrarea în noua lume. Poate că am trișat puțin, însă fără voia mea. Aș putea spune că am fost omul potrivit, la locul potrivit.

Tabăra a început oferindu-ne o învălmășeală de trăiri și tot așa s-a și încheiat. Astfel, un prim moment pe care l-am resimțit ca fiind încărcat de emoții a fost cel în care copiii fiecărei echipe (albastră, galbenă, roșie și verde) au început să sosească. Nu ne mai găseam locul. Agitație. Încercam să ghicim ce echipă va sosi și ne uitam după autocare și microbuze. Nerăbdare.

Într-un final, au sosit și copiii echipei mele, uniți sub culoarea roșie, veniți din Motoșeni, Bacău. Oboseala și entuziasmul se observau pe fețele lor. I-am ajutat cu bagajele, apoi am făcut cunoștință. Îi urmăream cu privirea, pe măsura ce Tatiana, coechipiera mea, le striga numele, pentru a-i reține cât mai repede.

Fiecare zi ne-a oferit o nouă provocare (deși parcă era mereu aceeași). Știrea zilei se afla în top. Am adoptat diverse strategii, organizând întâlniri cu copiii în momente diferite, însă de fiecare dată sfârșeam alergând cu camera către sala de editare. Seara ni se oferea produsul alergăturii, al emoțiilor și al ideilor încâlcite pe care le debitam cu toții pentru a realiza o știre fie amuzantă, fie motivațională, fie undeva între.

Prin activitățile desfășurate i-am cunoscut mai bine pe copii. Astfel, am descoperit cât de minunați sunt cu toții și câte au de oferit. Am încercat să îi ajutăm să își învingă temerile, să își depășească emoțiile și să aibă încredere în ei înșiși. Serile tematice ne asaltau cu un alt rând de emoții, trăiam alături de ei și doream ca fiecare activitate să fie una reușită. Au fost.

Tabăra din Țara lui Andrei le-a oferit copiilor nu doar posibilitatea de a închega noi prietenii și de a le consolida pe cele vechi, ci și o experiență de învățare solidă. În cadrul atelierele s-au adus în discuție concepte dificile, care au devenit însă facile prin joc și tehnici de asociere. Am învățat cot la cot cu ei, am învățat de la ei și prin felul în care trăiau fiecare clipă. Ba mai mult, nu de puține ori am simțit impulsul de a intra în joc. Acestea erau momentele în care îmi uitam vârsta. Și era bine.

Întreaga experiență m-a făcut să înțeleg consecvența voluntarilor cu tradiție. Odată ajuns în Tabăra din Țara lui Andrei, vrei să te întorci de fiecare dată.

sursa foto