de Ștefan Marian Dumitru
Ca mulți studenți români care au decis să rămână în țară pentru a studia, am fost mereu curios să văd la ce am renunțat, să văd cum este să fii student într-o țară străină. Am avut oportunitatea de a călători în diferite țări, dar niciodată nu am fost plecat mai mult de zece zile din patria mamă. În urmă cu trei luni, toate acestea s-au schimbat. Prin intermediul programului Erasmus +, am primit o bursă de studii pe un semestru în Oslo, capitala Norvegiei. Și astfel aveam să încep o nouă aventură, ce avea să mă ducă la mii de kilometri depărtare de locurile natale, pentru cinci luni.
Am plecat entuziasmat și dornic să învăț lucruri noi, ce pot fi aplicate acasă, pentru a ajuta la îmbunătățirea lucrurilor din România. Cred că este gândul care trece prin mintea multora dintre cei care pleacă să studieze în alte țări. Ca student într-o țară străină, am fost întâmpinat de o societate diferită, cu reguli sociale noi și înconjurat de oameni noi, iar această schimbare de mediu a fost pentru mine ceva revigorant. Dar gândul meu, de când am sosit aici, a fost mereu la ceea ce am lăsat în urmă (familia, prietenii, facultatea, societatea), în esență întreaga mea viață.
Fiind la mii de kilometri distanță, ai impresia că pentru tine timpul cumva a încetinit, iar în țară evenimentele se petrec într-un ritm mai alert. A devenit un tabiet să îmi încep dimineața citind știri, iar seara să o închei cu emisiuni din România. Însă această senzație s-a amplificat odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerea președintelui. Deși vezi și citești tot ce se întâmplă, pentru că nu te afli acolo, senzația de depărtare se amplifică.
După săptămâni întregi de campanie (urmărită doar pe internet), dezbateri cu familia și prietenii de acasă, dar și dezbateri cu colegii străini, am ajuns la ziua votului. În Norvegia, pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale, din data de 2 noiembrie, autoritățile au organizat o singură secție de votare, cu trei cabine de vot, în cadrul Ambasadei României la Oslo. Aceste amenajări s-au dovedit a fi îndeajuns pentru numărul de oameni care s-au prezentat la vot. Votul s-a desfășurat ușor, și destul de rapid pentru mine și colegii cu care am mers la secția de votare la ora 10:00. Am aflat ulterior că după ora 12:00 numărul de cetățeni dornici să își exprime votul a crescut și că s-a format o coadă de două ore în fața Ambasadei, dar, din fericire, nu au existat incidente precum cele din Londra și Paris, unde nu s-au putut exprima voturi. Comparativ cu alegerile Europarlamentare din 2014, numărul de alegători a crescut de aproape cinci ori (ajungând la aproximativ 900), iar secția de votare, împreună cu membrii ei, a făcut față cu bine numărului crescut de votanți. Totuși, nu trebuie omis faptul că populația de români din Norvegia, deși semnificativă, nu se aproprie de cea a marilor orașe europene și a țărilor precum Germania, Franța și Marea Britanie, unde autoritățile au fost complet nepregătite.
Pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, observând trendul crescând al numărului de votanți, sunt de părere că va fi nevoie de creșterea numărului de membri în comisia de alegeri, precum și de creșterea numărului de cabine și de ștampile de vot, pentru a se putea face față fluxului de alegători, care va fi cu singuranță mai mare. În același timp, observând cele întâmplate în celelalte orașe europene, susțin să se permită completarea declarațiilor pentru votare de acasă, pentru a ușura munca celor de la biroul electoral, precum și pentru a accelera procesul de votare.
În urmă cu trei luni am plecat din România cu dorința de a descoperi o societate nouă, care să îmi deschidă mintea mai mult și care să îmi permită să mă dezvolt în moduri noi. Cu prilejul alegerilor prezidențiale, am observat o schimbare care începe să se formeze în societatea română. Generația celor născuți după 1989 începe să își facă vocea auzită. Își exprima opiniile mai puternic și nu are teamă să atragă atenția la iregularități. Nu sunt sigur dacă este o senzație pe care o am doar eu sau dacă sunt doar mai optimist, dar simt că schimbarea adevărată este pe cale să înceapă și va fi susținută puternic de cei plecați peste mări și țări care vor să se întoarcă acasă. Trăiesc cu această speranță și, deși știu ca nu se va întampla totul peste noapte, aștept cu nerăbdare momentul revenirii în România.
Seria de materiale primite din diasporă este coordonată de către Delia Tudor.