interviu realizat de Marina Arsene
Elena Moroșanu este o artistă mult dăruită cu o voce caldă, inconfundabilă, ce debordeaza de talent si rafinament, iar acest lucru este perceput imediat de public.
M-a impresionat nu numai prin tehnica vocală, dar si prin substratul clar de onestitate. În concertele trupei Helen, unde cântă alături de alături de Johnny Bica (pian), Michael Acker (bass) și Marcel Moldovan (tobe), se ascultă în mare parte compozitii personale, cu sound original și unitar, într-o atmosfera unică, menită să aducă bucurie în sufletele pasionatilor de jazz. Elena este implicată și în primul sextet mix de jazz a cappella din România, Jazzappella, unic în țară prin stilul de muzică abordat, alături de Zoltan Andras, Ana Bancescu, Ana-Cristina Leonte, Mihail Grigore și Bogdan Tudor.
Care este cea mai dragă amintire cu iz muzical pe care o ai, din familie sau din comunitatea de muzicieni din care ai început să faci parte?
Îmi este greu să aleg o singură amintire. Fiind mai tot timpul înconjurată de muzică și de oameni creativi, am mereu parte de momente deosebite. Cred însă că cele mai multe s-au întâmplat chiar pe scenă, în timpul concertelor. Atunci când cânt alături de colegii mei, Johnny Bica, Michael Acker și Marcel Moldovan, se creează o conexiune aparte, o stare de fericire aș putea spune. Da, cred că despre asta este vorba, despre fericire.
Când a apărut fascinația ta pentru jazz? Ai avut mentori care sa te ghideze de-a lungul timpului?
Cred că am fost unul dintre copiii norocoși care au avut contact cu această muzică de la o vârstă foarte fragedă. Aveam 9 ani când am ascultat primul disc cu Ella Fitzgerald, iar de atunci cred că m-am îndrăgostit de jazz. Tatăl meu m-a susținut foarte mult în acest demers și a fost cel care m-a dus la primul festival de jazz de la Brașov, unde am întâlnit-o pe Anca Parghel, cea care mi-a devenit mentor în următorii ani. Aveam 10 ani atunci, iar Anca a avut o influență destul de mare asupra dezvoltării mele artistice. A urmat apoi în scurt timp întâlnirea cu Mircea Tiberian, cel care mi-a fost și profesor la Conservator și care mi-a încurajat talentul componistic la o vârstă destul de fragedă. El a fost primul care a observat abilitățile mele de a face linii melodice și de a scrie versuri cu ușurință și m-a îndrumat în această direcție, lucru pentru care îi mulțumesc.
În ce fel crezi că a contribuit arta improvizației, inerentă jazzului, la conturarea individualității tale artistice?
Capacitatea de a improviza cred că este una dintre calitățile cele mai importante pe care mi le-am dezvoltat în tot acest timp. Consider că această individualitate artistică pe care încerc să o construiesc nu ar putea exista fără libertatea improvizatorică. Aceasta îmi permite să mă exprim într-un mod cât mai personal, să caut culori și texturi ale vocii mele. Fiecare compoziție proprie pornește de la un fragment ritmico-melodic sau un motiv pe baza căruia improvizez, pe care îl dezvolt, alegând apoi ideile cele mai bune pe care le îmbin până obțin piesa finală.
Pe ce criterii îți alegi repertoriul?
În mare parte repertoriul este format din compoziții proprii sau realizate împreună cu Johnny Bica, Michael Acker și Marcel Moldovan, dar și din piese care consider că s-ar potrivi ca stare sau ar completa repertoriul. De obicei piesele care nu ne aparțin sunt interpretate în aranjamente proprii, încercând de fiecare dată să păstrăm o unitate a soundului trupei Helen.
Îți privești vocea ca pe o extensie sau ca pe un instrument?
Aș alege ambele variante. E firesc că vocea să fie o extensie a personalității mele muzicale și cred că așa ar trebui să fie la majoritatea artiștilor. Însă în același timp reprezintă și instrumentul prin intermediul căruia mă exprim și pe care îl dezvolt prin studiu, la fel cum face oricare alt instrumentist. Cel mai bine se poate observă acest dublu sens al vocii, atunci când cânt cu grupul vocal Jazzappella. Alături de colegii mei sunt și instrument acompaniator, și solist vocal, iar uneori chiar și percuționist. Jazzappella e un exemplu unic al nenumăratelor posibilități pe care le are vocea umană și al puterii de transformare a acesteia.
Cât de mult a contat pentru tine tehnica vocală?
Nu am crezut că va conta atât de mult, până când am întâlnit profesorii potriviți care mi-au oferit o altă perspectivă. Având ocazia de a lucra cu muzicieni de la New York și din Groningen prin intermediul bursei Erasmus, am învățat tehnici care m-au ajutat să îmi folosesc vocea cu ușurință, să îmi descopăr culorile timbrale și, nu în ultimul rând, faptul că pot face orice îmi propun, atâta timp cât stăpânesc o tehnică potrivită.
Te folosești de elemente artistice extramuzicale, precum pictura, teatrul sau arta parfumului?
Nu aș putea spune că mă folosesc în mod direct de anumite elemente extramuzicale, însă consider că tot ceea ce vine din interior are legătură și cu exteriorul, iar subiectele regăsite în piesele mele sau starea unei melodii au legătură de multe ori cu ceva care m-a inspirat sau m-a impresionat într-o oarecare măsură.
Cum ar defini un muzician de jazz libertatea de exprimare artistică?
Elementul esențial fără de care această artă nu ar mai fi existat. Cred că jazzul este sinonim cu libertatea de exprimare artistică care conferă totodată unicitate și diversitate stilului.
Care e opinia ta în legătură cu discrepanța dintre muzica comercială și jazz, care – spre deosebire de muzica pop – a devenit o muzică de nișă?
Cred în primul rând că muzica pop este diferită de muzica comercială și că jazzul își are locul și publicul său. Scopul muzicii comerciale este în principal de a vinde și nu neapărat de a face artă, iar prin asta se face o diferențiere din start între cele două genuri. Nu simt că una reprezintă un pericol pentru cealaltă. Ar fi un pericol poate dacă de mâine s-ar difuza numai jazz la radio, atunci chiar cred că s-ar crea o panică națională :). Din fericire această artă există prin intermediul festivalurilor jazz și muzică urbană, al revistelor de specialitate și al tuturor oamenilor frumoși care susțin arta.
Vorbește-mi despre câteva festivaluri sau concerte unde ai cântat și în urma cărora ai rămas cu o încărcătură puternică, care te-au marcat sau te-au ajutat să evoluezi ca muzician.
Îmi amintesc că am fost foarte emoționată acum doi ani când am cântat pe scena festivalului Bucharest Jazz Festival. Era pentru prima dată când eram invitată să cânt alături de nume mari precum Medeski Martin & Wood, Tomasz Stanko New York Quartet, Mircea Tiberian, James Carter Organ Trio, iar acest lucru mi-a dat și mai multă încredere în acest proiect și mi-a confirmat că muzica noastră se îndreaptă în direcția potrivită.
surse foto: Elena Moroșanu, arhiva personală