Mare privilegiu să pășești pe culoarele Conservatorului singur, extenuat după zilnicele treburi mărunte și cu nevoie de scăpare din cotidian. Să asculți (și să tragi cu ochiul pe gemulețele sălilor de repetiții), la voia întâmplării, tineri dedicați muzicii. Acum însă că a început competiția pentru pian, vreau să vă vorbesc despre prima zi a acesteia.

În acea frumoasă seară de toamnă, grăbindu-mă să ajung la concertele tinerilor pianiști Tatiana Chernichka, Sang-Wook Jung și Dmitri Ablogin, mă așteptam să găsesc un public numeros, la fel de dornic ca și mine de a paria pe artiștii preferați. Nu a fost așa din păcate, spectatorii au fost prea puțini în raport cu șansa pe care o merită acești muzicieni veniți din toată lumea. Să fie oare din cauza locului ales? Ar fi păcat, căci sala de concerte a Conservatorului e un loc încăpător, dar intim, numai bun pentru a-ți concentra toată atenția și a te relaxa ascultând muzica atent aleasă de interpreți. Mai mult, te poți pierde pe holuri printre artiști, poți asculta o serie de limbi vorbite, care-ți vor trece oricum pe la ureche (probabil vorbitorii de rusă și coreeană vor fi cei mai fericiți) și, mai presus de toate, poți intra în atmosfera pe care o degajă Concursul George Enescu.

În acea zi, J. S. Bach a fost cel mai des ales de către concurenții pe care i-am ascultat. Cum Bach este unul dintre cei mai apreciați compozitori, este și foarte pretențios – iar atunci nu cred că am ascultat un Bach ideal –, însă au fost două interpretări (Debussy și Liszt) care m-au fermecat. Cred că un alt avantaj al Concursului este și de a găsi, printre multe încercări în interpretarea perfectă, pe acelea care reușesc să fie astfel, sau să se apropie de perfecțiune. Pianul, în acest context (și în opinia mea), ușurează drumul către escapada din cotidian pe care o căutăm adeseori; fără a atinge intensitatea unei emoții pe care o creează vioara (așadar și un strop mai puțin de patetism), muzica la pian te face să gravitezi în jurul unei trăiri, să acaparezi, printr-un traseu plin de emoție, armonie și patimă – toate la un loc – ideea compozițională. Cred că și atunci când nu e cântat exemplar, nu zgârâie urechea, însă atunci când o face, e savuros. Așa a fost și în acea seară.

Pe cine pariați anul acesta la secțiunea Pian?

sursa foto