Se consideră și se afirmă adesea, într-o formă sau alta, că Primul Război Mondial a avut un efect transformator ireversibil asupra umanității, sub toate aspectele sale. Iar cinematografia nu i s-a putut sustrage, ci dimpotrivă: aflată încă la începuturile sale, producția de film a cunoscut în acea perioadă o modificare majoră care, în viziunea unora, și-a păstrat amprentele până în ziua de azi. Marea conflagrație a modificat condițiile producției de film în Germania, Franța, Rusia și Statele Unite ale Americii, iar până la un anumit punct industria actuală de film menține forma pe care și-a conturat-o atunci.

În timpul Primului Război Mondial asistăm la o creștere spectaculoasă a industriei cinematografice germane. Începând cu 1917, Germania s-a concentrat mai mult pe industria filmului, înțelegându-i potențialul de mobilizare socială și urmărind sincronizarea acestui domeniu cu prioritățile naționale sau, mai bine zis, naționaliste. UFA (Universum Film AG) a fost o companie de film a cărei intenție era să constituie, în bună măsură, o reacție la propaganda pe care Antanta o făcea prin intermediul cinematografiei, și care totuși până în 1918 nu a reușit să atingă scopul propus – deși au existat încercări notabile precum Ana Makes Artillery Shells.

După 1918 însă UFA a devenit cel mai mare și mai avansat din punct de vedere tehnic studio de film, iar în anii ’20 a produs filme aparținând unor genuri foarte diferite, Marele Război fiind însă o temă omisă din aceste producții. În 1927, când conducerea companiei a fost preluată de marele adept al lui Hitler, Alfred Hugenberg, UFA a suprins cu filmul în două părți al lui Leo Lasco, The World War, în care apar reprezentări ale conceptului de organizație paramilitară.

În acest context, marele film german despre Primul Război Mondial, Westfront 1918, al lui GW Pabst, a fost produs de Nero-Film, un studio mic și independent. Pelicula a apărut în 1930, același an în care a avut loc premiera faimosului film hollywoodian All Quiet on the Western Front al lui Lewis Milestone, inspirat din romanul Nimic nou de pe frontul de vest, de Erich Maria Remarque, iar comparația celor două, care a preocupat dezbaterile critice ulterioare, este inevitabilă.

Franța fiind locul în care a apărut cinematografia, înainte de 1914 companiile de producție Pathe și Gaumont erau recunoscute în întreaga lume. După război, Europa fiind devastată, producția de film a scăzut din cauza lipsei de capital, iar în perioada următoare producțiile franceze au fost semnate în general de întreprinderi mici.

Există totuși producții franceze notabile în acea perioadă, precum pelicula J’accuse, realizată în anul 1919. Filmul suprinde deziluzia unui poet care ajunge pe front în plin entuziasm naționalist și se întoarce acasă, într-un sat plin de văduve și mame îndoliate, în stare de șoc. Trei ani mai târziu însă regizorul, Abel Gance, a lansat o nouă variantă a filmului, de data aceasta mult mai scurtă și cu un conținut semnificativ modificat. Dacă originalul era înțeles în cheia condamnării vehemente a războiului, versiunea din 1922 aducea în prim-plan fervoarea naționalistă.

În ceea ce privește cinematografia rusească, efectele anilor 1914-1918 asupra cinematografiei au fost decisive, dată fiind conexiunea inerentă între filmul sovietic, URSS și Primul Război Mondial. Cinematografia sovietică a anilor ’20 se caracterizează, în primul rând, prin evenimentele sociale și politice la care face referire, iar cea mai importantă contribuție în acest sens este The Battleship Potemkim, în regia lui Sergei Eisenstein, care evocă evenimentele ce au condus la Revoluția din 1905.

Totuși, The End of St. Petersburg (1927) al lui Vsevolod Pudovkin, un film realizat pentru a sărbători un deceniu de la Revoluția Bolșevică, ilustrează cel mai bine viziunea rusească asupra Primului Război Mondial. Pentru a sugera cauzele conflagrației în logica ideologică sovietică, Pudovkin contrastează experiența soldatului pe front – experiența dezorientării, în termenii lui Paul Virilio – cu frenezia capitalistă.

Marea revoluție cinematografică însă a avut loc în Statele Unite ale Americii. SUA a fost singurul stat implicat în conflict a cărui societate și economie au rămas intacte. Acest lucru a însemnat dobândirea monopolului asupra producției de film la nivel mondial de către Hollywood.

Filme de război americane au apărut încă dinainte ca SUA să intre în război – se consideră chiar că producția The Birth of a Nation (1915), a lui D.W. Griffith, a pus bazele stilului cinematografic așa cum îl cunoaștem astăzi –, însă modul în care a evoluat mesajul acestora în perioada imediat următoare sugerează modificările ce au avut loc în cadrul politicii americane cu privire la starea de război de pe continentul european.

După ce SUA a declarat război Germaniei, la Universal au apărut Uncle Sam at Work, The War Waif, The Birth of Patriotism, Uncle Sam’s Gun Shops și filme profund antigermane precum The Kaiser, the Beast of Berlin și satira The Geezer of Berlin.

În 1917, Griffith a mers pe front, fiind încurajat de David Lloyd George să facă un film despre ce înseamnă războiul în fapt. Regizorul s-a retras în taberele militare din zonele rurale engleze pentru a filma Hearts of the World, un film pro-război. Curios este că, numai cu un an înainte, același regizor lansase pelicula cu mesaj pacifist Intolerance – această întorsătură sugerează foarte clar presiunea la care toate mecanismele unei societăți precum cea americană erau supuse în contextul dinamic și accelerat al evenimentelor din perioada 1914-1918. Hearts of the World nu a fost considerat, cu toate acestea, cel mai bun film al lui Griffith. Mult mai apreciat a fost Shoulder Arms (1918), în care pășim în lumea onirică a lui Little Tramp, așa cum a fost supranumit bine cunoscutul personaj al lui Charlie Chaplin. Marele actor a fost, de altfel, producătorul și protagonistul mai multor filme propagandistice, printre care Zepped și The Bond.

Anul 1925, când Irving Thalberg a produs The Big Parade, regizat de King Vidor, este considerat apogeul filmelor hollywoodiene ce tratau Primul Război Mondial. Povestea unui tânăr idealist, prins în fervoarea patriotică și întors acasă ciung, deziluzionat și maturizat ne amintește de franțuzescul Jaccuse. Pelicula i-a adus celebritatea lui John Gilbert și a consacrat studioul MGM. The Big Parade transmite semnificații profunde, secvențele panoramice evocând puterea extraordinară a războiului, iar protagonistul devine reprezentarea emblematică a întregii generații a Marelui Război. Odată cu apariția sunetului în film, acest succes a fost eclipsat de cel al filmului All Quiet on the Western Front.

Prima mare conflagrație mondială nu a avut efecte transformatoare numai în apariția și devenirea studiourilor cinematografice, impactul său a fost vizibil, în primul rând, în mentalul colectiv, manifestat în viziunea cinematografică asupra conceptului de războiul. Evoluția imaginii și a percepției asupra acestui eveniment istoric de-a lungul timpului poate fi observată și analizată prin studiul cronologic al filmelor realizate în materie.

Bibliografie:

Alvarez, Max (5.10.2010). Cinema as an imperialist weapon: Hollywood and World War I.
Klawans, Stuart (19.11.2000). FILM; How the First World War Changed Movies Forever.
Thrift, Matthew (1.07.2004). 10 great First World War films.

Despre Primul Război Mondial în cinematografie puteți citi aici.

sursa foto