Regele Arthur este unul dintre cele mai cunoscute personaje întâlnite în istoria și literatura britanică și este, deopotrivă, fascinant și controversat. Nici nu contează dacă Arthur chiar a existat sau nu, el a fost o sursă de inspirație pentru mulți scriitori de-a lungul secolelor și a pătruns, în ultimii ani, și în cinematografie.
Regele Arthur apare în doar două lucrări care pot fi considerate surse primare: Historia Brittonum și Annales Cambriae. Prima dintre acestea este Historia Brittonum[1]:
În acea vreme, saxonii deveniseră mai puternici în Britania datorită numărului lor mare. […] În acele zile, Arthur, care era căpetenia oștilor, a luptat împotriva lor, împreună cu regii Britaniei.[2]
Apoi, la sfârșitul secolului al X-lea, Arthur este menționat în Annales Cambriae[3]:
72 (c. 516) Lupta de la Badon în care Arthur a purtat crucea Domnului nostru Isus Hristos pe umeri timp de 3 zile și 3 nopți și britonii au fost victorioși.
93 (c. 537) Lupta de la Camlann în care Arthur și Medraut au murit. Și au murit mulți în Britania și Irlanda.[4]
În literatură, Arthur este destul de des întâlnit, primul care scrie despre el fiind Geoffrey din Monmouth, care îl prezintă, în 1138, în Historia Regum Britanniae[5]. Lista poate continua cu poemele lui Chrétien de Troyes[6], operele semnate de Sir Thomas Malory[7], Lord Tennyson[8], Sidney Lanier[9] sau cunoscutul roman a lui Mark Twain, A Connecticut Yankee in King Arthur’s Court, din 1889, care a apărut și în română, la Editura Corint, în anul 2003, cu titlul .
De asemenea, Arthur devine și un instrument cu ajutorul căruia anumiți autori încearcă să își construiască un prestigiu pentru ei înșiși sau pentru autoritatea în slujba căreia se află. Un exemplu grăitor în acest sens este De Instructione Principis, o lucrare scrisă de Gerald de Wales[10], în jurul anului 1223. În fragmentul Descoperirea mormântului lui Arthur, care datează din 1191, autorul își construiește prestigiul folosindu-se de renumele regelui Arthur și de legendele care circulau în epocă. Mai mult de atât, încearcă să demostreze faptul că Arthur a murit într-adevăr, pentru a oferi actualului rege al Angliei, Henric al II-lea, o mai mare legitimitate:
Nu trebuie dată uitării amintirea faimosului Arthur, rege al britonilor, preaslăvită în povestirile glorioasei mânăstiri din Glastonbury, al cărui distins și darnic cititor a fost […]
Cu toate acestea, trupul lui Arthur, despre care povestile pretind că era asemenea unui lucru fantastic care nu a fost supus morții ci ar fi fost purtat spre locuri îndepărtate, a fost descoperit în zilele noastre […] Cu siguranță regele Henric al II-lea al Anglei este cel care a dezvăluit călugărilor câteva semne din cărțile sale asupra locului în care trupul ar trebui să fie găsit […] Cu toate acestea, pe craniu apăreau zece sau mai multe răni cicatrizate, și doar una, care lăsase o gaură mai mare decât celelalte părea să-i fi fost fatală.[11]
Odată cu trecerea timpului, Arthur își face simțită prezența și în cinematografie. Legendarul rege și povestea cavalerilor săi ajung pe marele ecran în 1953, odată cu lansarea filmului Knights of the Round Table, în regia lui Richard Thorpe, care se inspiră din cartea lui Sir Thomas Malory, Le Morte d’Arthur. Filmul prezintă pe scurt legenda sabiei Exacalibur, a Cavalerilor Mesei Rotunde și povestea de iubire dintre Sir Lancelot (Robert Taylor) și Queen Guinevere (Ava Gardner).
De fapt, povestea din urmă va sta la baza următoarelor producții cinematografice, fără a apărea modificări notabile asupra personajului Arthur: Camelot, având la bază teatrul muzical cu același nume (r. Joshua Logan, 1967), Excalibur, inspirat de cartea lui Malory (r. John Boorman, 1981), First Knight (r. Jerry Zucker, 1995), cu Sean Connery în rolul regelui Arthur, Richard Gere în rolul lui Lancelot și Julia Ormond în cel al lui Guinevere. De asemenea, în 1963, Arthur și magicianul Merlin apar și într-o animație Disney: The Sword in the Stone (r. Wolfgang Reitherman), iar în 1975, Arthur devine personajul principal într-un film de comedie din seria Monty Python: Monty Python and the Holy Grail, în regia lui Terry Gilliam și Terry Jones.
Dacă filmele din trecut nu au avut un succes răsunător, lucrurile se vor schimba odată cu intrarea în secolul XXI. În 2004, este lansat în S.U.A. filmul King Arthur, în regia lui Antoine Fuqua, cu un buget de 120 millioane $ și o distribuție din care fac parte Clive Owen (Arthur), Ioan Gruffudd (Lancelot) și Keira Knightley (Guinevere) .
Filmul, care se dorește a fi unul istoric, îl prezintă pe Arthur ca pe un ofițer roman, nu ca pe un cavaler medieval, și, pentru ca totul să fie cât mai aproape de „adevărul istoric”, secvențele de război au fost filmate în Anglia, Irlanda și Țara Galilor. Chiar dacă a creat multe controverse în rândul istoricilor, un lucru este clar: a avut succes la public, încasările ajungând la 203 milioane $. După acest film, mulți au înțeles un lucru: Regele Arthur este un personaj care (încă) vinde, ori pe ei asta îi interesează. Ei nu urmăresc nici o clipă restaurarea Britaniei din vremea lui Arthur.
În 2007, Chris Miller decide să îl introducă ca personaj principal în a III-a parte din seria Shrek, dar figura sa suferă modificări însemnate. Arthur, sau mai bine zic Artie (Justin Timberlake), este doar un puști de liceu, nu tocmai cel mai popular copil din școală, care află într-o zi că este viitorul rege din Far Far Away. Chiar dacă la început nu pare a avea caracterul unui viitor rege, reușeste să evolueze destul de mult, ajungând un exemplu demn de urmat și fiind în cele din urmă respectat de supușii săi datorită discursului susținut la finalul filmului:
If there’s something you want to do, or someone you really want to be, then the only one standing in your way… is you.
Chiar dacă în acest film figura regelui Arthur suferă modificări, remarcăm faptul că regizorul păstreaza elementele care ne reamintesc că originile legendelor arthuriene datează din perioada medievală.
În 2010, Stuart Gillard regizează un nou film Disney, Avalon High, având la bază romanul pentru tineri cu același nume scris de Meg Cabot. Filmul prezintă legenda reîntoarcerii regelui Arthur și a dușmanului său de moarte, care va încerca să îl distrugă[12]. Producția o are în centru pe Allie Pennington (Britt Robertson), care este fata nouă din liceu, și care ajunge, datorită influenței părinților săi, profesori universitari de literatură medievală, să descopere și să creadă legenda reîncarnării regelui Arthur. Pe parcursul peliculei ai impresia că totul e cât se poate de previzibil. La fel ca Allie, vei crede că reîncarnarea regelui este Will Wagner (Gregg Sulkin), cel puțin până în ultimele minute ale filmului, când Mr. Moore (Steve Valentine), dușmanul lui Arthur, va spune exact ce gândești și tu, ca simplu spectator:
Impossible! I thought maybe you could be the Lady of the Lake. Maybe. But King Arthur? King Arthur can’t be a girl!
Chiar așa! Reîncarcarea regelui Arthur era Allie, o tânără blondă cu ochii albaștri. Și uite așa, tot ce știam despre regele Arthur se schimbă radical.
Astfel, se naște o întrebare: De ce imaginea regelui Arthur suferă atât de multe transformări de-a lungul anilor? Aici intervine nevoia regizorilor de a-și construi o reputație. Pentru a-și dovedi talentul, trebuie să vină mereu cu ceva nou, inovator. Astfel, Arthur ajunge să devină chiar și un puști de liceu sau o fată cu păr blond. Din acest punct de vedere poate nu suntem atât de diferiți față de Gerald de Wales. Aceste filme nu ne spun nimic despre Britania lui Arthur sau despre Evul Mediu, dar ne pot spune multe despre mentalitatea omului modern.
Acest articol a fost redactat în cadrul atelierului „Cum Scriem Cultura?”, susținut de Ana Mănescu.
[1] Historia Brittonum a fost scrisă în prima jumătate a secolului al IX-lea și este atribuită unui istoric galez, Nennius.
[2] Coman, Marian, Dominium și Ecclesia în occidentul medieval, Editura Universității din București, București, 2006, p.86.
[3] Annales Cambriae sau Analele Galeze au fost scrise în limba latină la sfârșitul secolului al X-lea și consemnează evenimentele din anii 447- 954.
[4] Coman, Marian, op. cit., p.87.
[5] Historia Regum Britanniae (Istoria regilor din Britania) a fost scrisă în 1138 şi a fost acceptată ca o istorie reală a regilor britanici până în secolul al XVI-lea. Geoffrey susţine că regele Arthur ar fi fost menţionat într-o istorie galeză mai veche, dar nu a fost descoperită nicio referinţă anterioară concretă a existenței acestui personaj.
[6] Chrétien de Troyes a fost un poet francez care s-a remarcat la sfârșitul secolului al XII-lea datorită legendei lui Lancelot şi descrierii relaţiei acestuia cu regina Guinevere în poemul Lancelot, le Chevalier de la Charrett.
[7] Sir Thomas Malory (c. 1405 – 1471) a fost un autor englez, principala sa lucrare fiind Le Morte d’Arthur. Cartea a apărut și în limba română în cinci volume, cu titlu Moartea regelui Arthur, la editura Minerva, în anul 1979.
[8] Alfred Tennyson (1808 – 1892) a fost unul dintre cei mai importanți poeți britanici din epoca victoriană. În 1859 scrie despre regele Arthur în poemul său The Idylls of the King.
[9] Sidney Lanier (1842 – 1881) a fost un autor american care a scris despre regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde în opera sa din anul 1880, The Boy’s King Arthur.
[10] Gerald de Wales a fost un cleric din secolul al XII-lea (c. 1146 – 1223), capelan al lui Henric al II-lea.
[11] Coman, Marian, op. cit., p.87.
[12] În film se menționează o organizație secretă care datează de secole, numită Ordinul Ursului, care credea că, o dată la o mie de ani, regele Arthur se va reîntoarce. Legenda spune că acest lucru se va întâmpla într-o noapte cu eclipsă de lună și ploaie de meteorizi și că în mâna adevăratului Arthur orice sabie va deveni Excalibur.