În lumea magică a lui J. K. Rowling este interesant de văzut că atunci când forța fizică iese din ecuație, femeia și bărbatul sunt pur egali. Femeia poate face exact aceleași vrăji, poate lupta la fel de bine și poate chiar câștiga. Ea poate influența, intimida, vătăma, ucide. Lucru care ar trebui să fie transpus și în viața de zi cu zi. Forța fizică nu este un factor decisiv într-o confruntare (magică sau non-magică) pentru că – după cum prea bine știm – buturuga mică răstoarnă carul mare. Așa ajungem la concluzia că femeia este la fel de capabilă ca bărbatul, de aici pornind ideea de egalitate între sexe sau baza feminismului. Acest cuvânt a produs destul de multă agitație în jurul lui, foarte multă lume săturându-se deja de el, rezultat al faptului că este aruncat orbește în stânga și în dreapta și că i se atribuie caracteristici de cele mai multe ori nepotrivite. Și în toată furtuna aceasta de explicații – de certuri și de insulte, de lupte și de arătat cu degetul – uităm ce este cu adevărat important, acest lucru fiind egalitatea și recunoașterea abilităților și virtuților femeii.
J. K. Rowling, feministă fiind, aduce pe scenă personaje care construiesc și atestă anumite tipuri de putere și tărie ce nu se referă la forța fizică și care sunt deseori ignorate de societate. Cel mai relevant caz este Molly Weasley, mama întregii serii și a tuturor personajelor. Molly întruchipeaza exemplul perfect de iubire necondiționată pe care îl întâlnești doar la mame. Nu doar pentru copii ei, ci și pentru celelalte personaje, în special Harry.
‘He’s not your son,’ said Sirius quietly.
‘He’s as good as,’ said Mrs Weasley fiercely. ‘Who else has he got?'[1]
Pentru Harry, care a fost smuls de lângă mama lui la o vârstă atât de fragedă încât tot ce i-a mai rămas din ea este o amintire, un regret și niste poze, Molly Weasley este cea care joacă rolul de personaj matern, care nu îl lasă pe tânărul vrăjitor să cadă într-o spirală a lipsei iubirii de mamă. Acest sentiment este foarte important pentru dezvoltarea seriei, întrucât îl diferențiază atât de mult pe Harry de Voldemort, care și-a pierdut și el mama bebeluș fiind, dar a fost plasat într-o instituție de stat fără a putea compensa pierderea suferită.
” […] Merope refused to raise her wand even to save her own life.”
“She wouldn’t even stay alive for her son?”
Dumbledore raised his eyebrows. “Could you possibly be feeling sorry for Lord Voldemort?”
“No,” said Harry quickly, “but she had a choice, didn’t she, not like my mother —”
“Your mother had a choice too,” said Dumbledore gently. “Yes, Merope Riddle chose death in spite of a son who needed her, but do not judge her too harshly, Harry. She was greatly weakened by long suffering and she never had your mother’s courage.[2]
Iubirea lui Molly îi alimentează acțiunile. Ea nu este doar o casnică, este și o luptătoare. Puterea și determinarea ei vin din lăuntrul ființei, din instinctul ei de a-și proteja familia și pe ceilalți cu orice preț.
“You—will—never—touch—our—children—again!”[3]
După ce l-a pierdut pe Fred în bătălia de la Hogwarts, supermama Weasley o ucide pe Bellatrix Lestrange, unul dintre cei mai puternici soldați ai lui Voldemort, când aceasta încercă să îi omoare fiica. Atât în carte, cât și în film, se vede clar cum forța doamnei Weasley își are originile în instinctele ei feminine, de mamă, lucru care îi oferă un avantaj.
Un avantaj marginalizat însă – pentru că în zilele noastre mamele nu sunt atât de apreciate pe cât ar trebui să fie și nu li se acordă destul merit pentru ceea ce fac. Fie că au ales viața casnică sau viața de carieră, ele vor avea întotdeauna acea forță lăuntrică incomparabilă și inegalabilă – și anume dragostea pentru copiii lor și lucrurile de care sunt capabile pentru ocrotirea acestora. Ca Narcissa, o mama este în stare să îl minta pe cel mai puternic și cel mai întunecat vrăjitor al tuturor timpurilor ca să îl poată regăsi pe Draco sau, ca Lily, este în stare să se arunce în fața morții pentru a-l salva pe Harry.
Și nu doar atât. Seria Harry Potter conține nenumărate personaje feminine puternice și inteligente, care servesc drept un model pentru cititoare, fie ele tinere sau bătrâne. (Andreea-Valentina Moraru)
Fleur Delacour participă în The Triwizard Tournament, cot la cot cu trei băieți, la fel de tare și de ambițioasă ca ei, luptând cu demnitate şi cu siguranţă în ciuda prototipului fetei frumoase şi delicate din neamul ielelor, pe care celelalte personaje îl construiesc în jurul persoanei sale.
She’s as much a fairy princess as I am. (Barty Crouch Jr. deghizat ca Alastor Moody) [4]
După căsătoria sa cu Bill Weasley, Fleur va fi un membru activ al Ordinului Pheonix și va lua parte la bătălia împotriva lui Voldemort, fiind o femeie dispusă să facă orice pentru a-şi apăra familia.
Personajele feminine conturate de J. K. Rowling sunt caractere puternice, dornice să deţină controlul asupra situaţiilor cu care se confruntă. În ciuda luminii negative în care este plasată, Dolores Umbridge este una dintre aceste femei. Conduce cu o mână de fier şcoala Hogwarts şi introduce un regim de teroare în numele Ministerului. Reuşeste să urce în ierarhia funcţiilor din cadrul Ministerului Magiei şi să îşi păstreze statutul şi în timpul dominaţiei lui Voldemort, să se remarce ca o luptătoare pentru implementarea crezurilor noului regim.
În vâltoarea acestei lupte pentru putere, pentru influenţă şi, nu în ultimul rând, pentru supravieţuire, există şi pace lăuntrică. Există şi bunătate, mărinimie şi o voce care te face să te simţi în siguranţă. Pentru mine, Luna Lovegood este unul dintre personajele seriei Harry Potter care au un efect minunat asupra mea. Reprezintă o parte din mine pe care trebuie să o creionez, să o definesc mult mai bine. Acea linişte şi seninătate cu care întâmpini viaţa. Glasul care spune adevărul oricât de inconfortabil ar fi, o frumuseţe ciudată, bunătate şi perseverenţă. Dar în lumea în care trăim, bunătatea nu este apreciată la adevărata valoare. Luna este un exemplu în acest sens. O Melanie Hamilton din povestea Pe aripile vântului pe care o regăsim construită cu delicateţe în această bucăţică magică a literaturii contemporane. (Mădălina Haiducu)
J. K. Rowling a creat personaje pe care mi-aș dori să le cunosc, cu sau fără magia lor. Tonks, neîndemânatică, rebelă și independentă. Bellatrix, rea, crudă, puțin nebună, dar de o loialitate de nezdruncinat. Profesoara McGonagall, imaginea dascălului ideal, capabil să te învețe nu doar lecții din programa școlară, ci și de viață, profesorul sever, dar corect, grijuliu, dar nu îngăduitor, și una dintre prezențele cele mai delicioase din carte, cu replicile sale mereu surprinzătoare:
‘Well?’ said Professor McGonagall, rounding on him. ‘Is this true?’
‘Is what true?’ Harry asked, rather more aggressively than he had intended. ‘Professor?’ he added, in an attempt to sound more polite.
‘Is it true that you shouted at Professor Umbridge?’
‘Yes,’ said Harry.
‘You called her a liar?’
‘Yes.’
‘You told her He Who Must Not Be Named is back?’
‘Yes.’
Professor McGonagall sat down behind her desk, watching Harry closely. Then she said, ‘Have a biscuit, Potter.'[5]
Le-am lăsat la urmă pe Ginny și pe Hermione, cele mai importante femei din viața lui Harry și simboluri ale celor mai însemnate lucruri pentru mine: a simți și a ști. Ginny, care a fost îndrăgostită dintotdeauna de Harry, care a așteptat ca el să o observe, fără să-și pună însă viața pe pauză, fără să se umilească, fără să renunțe. Ginny care a luptat neînfricată pentru el și alături de el. Și Hermione, alter egoul lui J. K. Rowling, cea mai bună vrăjitoare din generația lor, pentru care istoria de mii de pagini a școlii Hogwarts e „lectură ușoară”, care pare să aibă toate răspunsurile și toate soluțiile. Hermione care luptă pentru drepturile spiridușilor de casă, chiar dacă ei înșiși consideră sclavia lor o onoare, sau care îi ține întotdeauna pe Harry și pe Ron pe drumul corect. Hermione, care nu alege eroul poveștii, ci băiatul care o face să râdă…
Da, Jo, ne-ai dat modele puternice. Mame prin excelență, mame dispuse să facă orice, fete visătoare, eleve strălucite, femei de carieră, romantice incurabile, prietene loiale, profesoare dedicate, femei care știu, care simt, care luptă, care surprind. Dar, Jo, ai fost nedreaptă. Nu le-ai făcut egale. Le-ai făcut pasionate și bune la sporturi, educate și curajoase, înzestrate într-ale luptei, ambițioase, tari, demne, fără să le iei sau diminuezi emoția, grija, empatia. Nu le-ai făcut egale. Le-ai făcut magnifice. (Ana Mănescu)
Articolele din seria Harry Potter pot fi găsite aici.
[1] J. K. Rowling – Harry Potter and the Order of Phoenix, capitolul 5: The Order of Phoenix
[2] Idem – Harry Potter and the Half-Blood Prince, capitolul 13: The Secret Riddle
[3] Idem – Harry Potter and the Deathly Hallows, capitolul 36: The Flaw in the Plan
[4] Harry Potter and the Goblet of Fire (r. Mike Newell, 2005)
[5] J. K. Rowling – Harry Potter and the Order of Phoenix, capitolul 12: Professor Umbridge