Brazilia, țara gazdă a Cupei Mondiale din acest an, a fost învinsă cu un neverosimil 1-7 de către Germania. Scor care a demonstrat nu doar superioritatea germană, arhicunoscută în lumea fotbalului, ci și presiunea enormă pusă pe o echipă poate prea puțin valoroasă pentru a fi campioană mondială pe propriul teren.
Însă acest scor șocant pe care l-a încasat cvintupla campioană mondială[1] și jocul extraordinar pe care l-a practicat Maanschaful mi-au adus aminte de o altă echipă legendară a fotbalului, o echipă pe care tot Germania a privat-o de a deveni campioană mondială.
În 1952, Ungaria devenea, la Helsinki, campioană olimpică la fotbal. Între 1952 și 1956, selecționata statului vecin a câștigat toate meciurile, mai puțin unul: finala Campionatului Mondial din 1954, deși era considerată la acea vreme cea mai bună echipă naționala creată din istorie. Nucleul naționalei Ungariei de atunci era format din jucătorii de la Honved Budapesta. Jucători formidali precum Sandor Kocsis, Jozsef Bozsik sau Nandor Hidegkuti erau conduși din teren de legendarul Ferenc Puskas. Aceștia au condus fotbalul mondial până când istoria le-a distrus echipa, precum povestea naționalei de baschet a Iugoslaviei de la începutul anilor ’90.
Am început totuși acest material cu o referință la acel 7-1 de acum câteva zile. Similitudinea dintre Germania de azi și Ungaria de atunci nu se oprește doar la faptul că au revoluționat fotbalul. Ci și chiar la acest scor, 7-1.
Mai întâi preambulul:
Se face că englezii, mândri de faptul că sunt inventatorii acestui sport, nu au putut accepta ca un stat mic, comunist, să fie numărul 1 mondial în clasamentul FIFA, campioana olimpică și considerată cea mai bună echipă din lume. Așa că i-au provocat pe maghiarii lui Puskas la un meci ce s-a ținut pe 25 noiembrie 1953 la celebrul Wembley din Londra. Meciul însă s-a terminat dezastruos pentru englezi, scorul final fiind 6-3[2] pentru oaspeți, prima înfrângere din istorie pe Wembley pentru naționala Albionului. O triplă a lui Hidegkuti, două boabe – Puskas – și un gol – Bozsik – au pecetluit soarta Angliei. Englezii, ranchinuoși, au spus că a fost un accident și au cerut o revanșă. Aceasta le-a fost acordată la 23 mai 1954, când, pe stadionul ce astăzi poarte numele lui Ferencz Puskas, meciul s-a terminat cu scorul de 7-1 pentru maghiari.
A urmat apoi Cupa Mondială de fotbal din Elveția, în 1954. Ungaria pornea ca mare favorită și și-a confirmat postura până în finala. A bătut în grupe Coreea de Sud cu 9-0, Germania de Vest cu 8-3 (atenție!), Brazilia, în sferturi, cu 4-2 și, tot cu 4-2, campioana en-titre, Uruguay. Finala însă, în compania aceleiași Germanii (de Vest, la acel moment, din considerente de Război Rece), a ajuns să fie unul dintre cele mai memorabile meciuri din istorie. Ungaria a început meciul în forță, conducând cu 2-0 după 8 minute – goluri Puskas si Czibor. Însă Germania a revenit, a egalat până la pauză și a dat golul decisiv prin primul atacant de legendă al Germaniei, Helmuth Rahn, în minutul 84. De atunci există dictonul conform căruia, în fotbal, pe nemți ești sigur că i-ai bătut abia atunci când îi vezi că au urcat în autobuz și au plecat acasă. Meciul aceasta avea să fie cunoscut drept Miracolul de la Berna.
Revoluția maghiară din 1956
Această magnifică echipă nu a avut însă ocazia să își ia revanșa față de Germania. Și aici intervine partea istorică. În 1956, la Budapesta are loc așa-numita revoluție maghiară. Atunci, pentru a înăbuși o posibilă răsturnare de guvern care ar fi putut conduce la democratizarea țării, sovieticii au intervenit cu tancurile în capitala Ungariei. Echipa-fanion a Ungariei, Honved Budapesta, unde evoluau toți acești mari jucători – Puskas, Kocsis, Boszik etc. –, era prinsă în deplasare când revoluția maghiară fusese înăbușită. Astfel că au decis să joace returul din Cupa Campionilor Europeni, împotriva celor de la Atletico Bilbao (după ce în tur pierduseră 3-2), la Bruxelles. Honved avea să piardă calificarea în prelungiri și au refuzat, sub formă de protest, să se întoarcă acasă.
La inițiativa antrenorului Bella Guttmann, aceștia au pornit într-un turneu mondial pentru a face rost de fonduri. Astfel, au disputat mai multe meciuri în Spania și Portugalia, dar și un turneu în Brazilia, în care au întâlnit pe parcurs echipe precum Real Madrid, Barcelona, Flamengo sau Botafogo. În acest timp, Honved fusese exclusă de FIFA și, întorși în Europa, o parte din echipă nu a mai dorit să revină în Ungaria. Astfel că jucători precum Jozsef Bozsik, Laszlo Budai sau Gyula Grosics au decis să se întoarcă acasă, dar alții au rămas în exil, precum Zoltan Czibor și Sandor Kocsis, care au semnat cu Barcelona, sau Ferenc Puskas,care s-a alăturat celor de la Real Madrid.
Ferenc Puskas
De altfel, Ferenc Puskas, care după doi ani de pauză pusese multe kilograme în plus, avea să își recucerească forma de altă dată și, împreună cu de acum regretatul Alfredo di Stefano[3], să scrie istorie pentru Real Madrid. Din păcate însă naționala Ungariei nu și-a mai atins niciodată forma de altă dată, istoria răpindu-le fereastra pentru glorie[4].
Revenind la zilele noastre, Germania va juca cu trofeul pe masă, pentru a opta oară, o finală de Cupă Mondială. De 4 ori au pierdut acest trofeu, de fiecare dată adversarii lor dedicându-le, poate, victoria lui Ferenc Puskas și Maghiarilor de Aur. Oare vor reuși Argentina și Messi să se impună în fața Germaniei, cum a făcut-o și ilustrul predecesor al acestuia, Diego Armando Maradona, în urmă cu 28 de ani, sau vor pierde în fața Panzerelor, cum a făcut-o același Maradona în 1990? Vom urmări și vom afla. Cert este că istoria se scrie zilnic, chiar și cea a fotbalului.
[1] Brazilia a fost campioană mondială de 5 ori: 1958, 1962, 1970 (Cu Pele și Garrincha în prim plan), 1994 (Romario, Bebeto), 2002 (Ronaldo – Rivaldo – Ronaldinho).
[2] Pat Ward-Thomas, Hungary`s Famous Victory, The Guardian, 26 November 1953
[3] Ionuț Preda, Alfredo Di Stefano, jucătorul emblematic al lui Real Madrid, s-a stins din viață ieri la vârsta de 88 de ani, crainicul.ro, 8 iulie 2014
[4] Poveste cunoscută din Traian Ungureanu, Eroi și jocuri populare, Editura Humanitas, București, 2007.