Orice roman, chiar și unul din genul fantasy, are și elemente care țin de realitate. Pentru a da o mai mare credibilitate operei sale, autorul introduce repere geografice concrete sau chiar personaje istorice. Seria Harry Potter de J. K. Rowling are și ea, pe lângă repere precum Londra, România sau Transilvania, un personaj istoric care devine centrul atenției în prima carte, respectiv primul film – Harry Potter and the Sorcerer’s Stone (2001).

Nicolas Flamel is the only known maker of the Philosopherˈs Stone. […]

“The Philosopherˈs Stone is a legendary substance with astonishing powers. It will transform any metal into pure gold and produces the Elixir of Life which will make the drinker immortal […] The only Stone currently in existence belongs to Mr. Nicolas Flamel, the noted alchemist who last year celebrated his 665th birthday.”

Aceste cuvinte, citite de Hermione Granger, scot la lumină nu doar un personaj cheie al poveștii, ci și un personaj cât se poate de real, existența sa fiind atestată și de o stradă din Paris care îi poată numele.

Nicolas Flamel (1330-1418) este cunoscut în primul rând în calitatea sa de alchimist din perioada Franței medievale. Însă a devenit alchimist din întâmplare, după cum însuși el mărturisește, fiind, la origine, un om simplu, modest, care se ocupa de copierea unor manuscrise vechi.

Eu, Nicolas Flamel, copist, locuind în Paris în anul 1399, pe strada Notary, lângă St. Jacques de Boucherie, deși nu am învățat prea multă latină din cauza sărăciei părinților mei – care, totuși, erau socotiți oameni cinstiți și buni, chiar și de către cei care îi invidiau cel mai mult – am învățat, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, cărțile filosofilor și am dobândit o oarecere cunoaștere a lor[…] Din pricina aceasta, nu va trece nici un moment din viața mea în care, amintindu-mi de acest bine nemărginit, să nu aduc mulțumiri bunului și marelui Dumnezeu.[1]

Întâmplarea face ca, într-o bună zi, să îi cadă în mână o carte, diferită față de cele cu care era obișnuit, care conținea secretul creării Pietrei Filosofale. Astfel începe, de fapt, povestea alchimistului Nicolas Flamel:

După moartea părinților mei, eu, Nicolas Flamel, mi-am câstigat existența prin arta scrisului și a celor înrudite cu scrisul, iar într-o vreme a căzut în mâinile mele o carte aurită, foarte veche și mare, care a costat numai doi florini. […] Cel care mi-a vândut această carte trebuie să fi cunoscut valoarea la fel de puțin ca mine. […] Având în mâini această carte prețioasă nu am făcut altceva decât să o studiez zi și noapte până când am obținut o înțelegere corectă a tuturor acestor procese, neștiind însă ce însemnau toate astea. Așadar, nu am putut găsi nici un început și rezultatul a fost că am devenit foarte trist și deprimat.[2]

Într-adevăr, alchimia este o artă veche care, conform tradiției, nu poate fi învățată decât cu ajutorul unui maestru. Rădăcinile alchimiei provin, se pare, din China antică. Însă multe manuscrise ale egiptenilor care conțineau informații prețioase ar fi fost distruse în vremea lui Dioclețian[3].

[…] pentru că egiptenii îi creau probleme. I-a ucis fără milă și, căutând cărțile vechi despre alchimie, le-a distrus prin foc, pentru a-i împiedica pe egipteni ca, din acest talent, să aducă bogății și, bazându-se pe aceste resurse uriașe, să declare în viitor război romanilor.[4]

La început, singura în care Flamel avea încredere era soția sa, Peronelle: Nu găseam însă nici o consolare în faptul că vorbeam cu ea despre toate acestea și mă întrebam ce puteam face pentru a le descoperi înțelesul.[5] Din dorința de a descoperi mai multe despre carte și despre Piatra Filosofală, a decis să copieze desenele din volum pentru a le arăta multor erudiți din Paris, în speranța că cineva îl va putea ajuta, însă majoritatea au râs de el, cu excepția unui licențiat în medicină, Anselm, care mai mult l-a încurcat pe viitorul alchimist decât să-l ajute:

Excepție a făcut, însă, unul pe nume Anselm, licențiat în medicină și un student sârguincios într-ale Artei. […] El a spus că primele figuri reprezentau timpul care devorează toate lucrurile, iar cele șase pagini scrise arătau că era nevoie de șase ani pentru a perfecta Piatra, după care orice (proces de) fierbere trebuia să înceteze. Când am subliniat că, potrivit cărții, figurile erau menite să predea Materia Prima[6], el a răspuns că cei șase ani de fierbere erau un factor secundar, și că în ce privește prima figură, ea reprezenta o apă albă și grea, care era, cu siguranță, mercur (argint viu). Rădăcinile acestei substanțe nu puteau fi tăiate, însemnând că aceasta nu putea fi fixată și lipită, astfel, de volatilitate, excepție făcând fierberea îndelungată în sângele pur al copiilor. Mercurul, unindu-se cu aurul și argintul în acest sânge, se va schimba împreună cu ele, mai întâi într-o plantă, ca acea frumoasă floare de pe versetul paginii a patra, iar apoi, prin corupere, în șerpi; acești șerpi fiind urcați și mistuiți de foc, vor deveni Pulberea Aurului din care era formată Piatra.[7]

După ce își petrece 21 de ani într-un labirint de procese false, Flamel realizează că, de fapt, sângele despre care se vorbea în carte era spiritul mineral din metale, mai exact din aur, argint și mercur. Dezamăgit de tot acest timp pierdut, alchimistul decide să caute răspunsuri la un preot evreu de la o sinagogă spaniolă. Îl întâlnește pe Maestrul Candines care auzise de carte, dar o credea de mult pierdută. Din păcate, maestrul moare la cinci zile după ce ajung în Paris, iar Flamel rămâne să descopere rețeta Pietrei Filosofale de unul singur și chiar va reuși, după cum el însuși spune:

Prin voia lui Dumnezeu și cu ajutorul Sfintei și Binecuvântatei Fecioare pe care tocmai i-am pomenit, am obținut ceea ce doream, cunoaștem Materia Prima, dar, deocamdată, nu și pregătirea ei inițială […] În cele din urmă, am obținut și acest lucru, după nenumărate greșeli de-a lungul a trei ani în care nu am făcut altceva decât să studiez și să muncesc […] Adevărul (dovada) succesului meu mi-a fost dezvăluit prin mirosul puternic, iar după ce am realizat cu mare mare ușurință minunea, nu mai puteam da greș nici dacă vroiam […] Toate acestea s-au întâmplat într-o zi de luni, a șaptea zi în ianuarie, 1392, doar Peronelle fiind de față. […] în cea de-a douăzeci și cincea zi din Aprilie, am făcut operația de proiecție a pietrei Roșii […] Nu vă spun decât adevărul. Am făcut acest lucru de trei ori, cu ajutorul lui Peronelle. […] Dar marele Dumnezeu, în bunătatea Sa, nu numai că m-a binecuvântat cu Piatra, dar mi-a dăruit și o soție castă și supusă, înzestrată cu minte și decență în purtări, fiind capabilă să păstreze un secret mai mult decât majoritatea femeilor […] Înainte să scriu acest comentariu, spre sfârșitul anului 1413 […] Peronelle și cu mine înființasem deja și înzestrasem patruzeci de spitale, construisem trei capele, oferisem pentru șapte biserici daruri bogate și sume de bani și, de asemenea, refăcusem mai multe cimitire.[8]

nicolas flamel 2Nicolas Flamel a murit în 1418, la vârsta de 88 de ani. Chiar dacă existența Pietrei Filosofale este încă pusă sub semnul întrebării, faptul că alchimistului care susține că a creat-o a trăit în Franța medievală nu poate fi negat. Casa lui, datând din 1407, se află și astăzi pe strada Montmorency nr. 51.

De asemenea, în Muzeul Cluny este expusă placa inscripționată de pe mormântul său. Pierdută pentru mulți ani, după ce biserica St. Jacques de Boucherie fusese demolată în 1717, a fost descoperită la un botanist care o folosea ca suport pe care își tăia ierburile. Placa are o dimensiune de 58 x 45 cm și o grosime de 4 cm. În partea de sus există o reprezentare sculptată a lui Iisus, a Sfântului Petru și Pavel, iar inscripția atestă că Nicolas Flamel, fost scrib, a lăsat anumite sume de bani și proprietăți pentru scopuri religioase și caritabile, inclusiv danii pentru bisericii și spitale din Paris.

Articolele din seria Harry Potter pot fi găsite aici.


[1] Cockren, Archibald, Alchimia: Maestrul și Marea Operă, Editura Herald, București, p. 21.
[2] Ibidem, p. 22-23.
[3] Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311) a fost împărat al Imperiului Roman între 284-305.
[4] Laszlo, Pierre, Ce este alchimia?, Editura Corint, București, 2004, p. 11-12.
[5] Cockren, Archibald, Alchimia: Maestrul și Marea Operă, Editura Herald, București, p. 23.
[6] Deși indispensabilă Operei, natura sa exactă este o cunoștință ocultă. Suportă transformări successive, ce se finalizează, în principiu, cu obținerea Pietrei Filosofale.
[7] Cockren, Archibald, op. cit., p. 24.
[8] Cockren, Archibald, op. cit., p. 27-28.

surse foto: 1, 2, 3, 4