Egalitatea nu înseamnă uniformizare. Nu înseamnă exploatarea bolnavului după standardul atletului. Nici răsplătirea leneșului pentru a-l pune pe aceeași treaptă cu sârguinciosul. Nu înseamnă a lua de la bogați ca să dai la săraci, a strânge terenurile țăranilor în cooperative, a renunța la cine ești pentru cine trebuie să fii. Egalitatea înseamnă respectarea dreptului de a fi tratat la fel ca semenii tăi, indiferent de tot ceea ce vă deosebește. Oamenii sunt etichetați, ca într-un insectar: credincios, ateu, caucazian, afro-american, britanic, american, evreu, prost, frumos, gras, anorexic, drogat, incult, snob, cinic, sensibil ș.a.m.d. Montesquieu spunea că înainte de a fi francez e o ființă umană. Rar mi-a fost dat să văd eticheta de om înaintea celorlalte trăsături, înnăscute sau dobândite, care ne definesc. Nevoia de a cataloga face parte din procesul omului de a identifica obiectul sau persoana cu care interacționează. Dar nu ne limităm la a stabili cu cine avem de-a face, mergem mai departe, începem să judecăm, să criticăm, să devalorizăm, să dezumanizăm. Astfel apar discriminarea, sclavia, abuzurile, crimele motivate doar de ură. E una dintre cele mai vechi răni ale umanității. Nu e de mirare că problema inegalității se strecoară în literatură, culmea, în mod egal, indiferent de gen.
În seria Harry Potter, J. K. Rowling abordează chestiuni precum sclavia și obsesia pentru sânge, fie ea legată de ascendență sau de boli. Remus Lupin, profesorul de Apărare Contra Magiei Negre în anul al treilea de studiu al lui Harry, este unul dintre cele mai nobile personaje ale seriei, un profesor excelent și un prieten loial. A fost însă transformat în copilărie în vârcolac și a trăit o viață marcată de singurătate și sărăcie, umilință și respingere. A avut doar scurte momente de fericire: anii de școală, regăsirea lui Sirius, crearea unei familii, deși s-a împotrivit multă vreme acestei bucurii din urmă, din cauza statutului său. Lupin este omul extraordinar care stârnește frică sau repulsie din cauza unei singure etichete din cămara sa. Atitudinea celor din jurul său îl mișcorează, îi reduce potențialul, îl limitează. Soarta sa este o metaforă pentru cei discriminați pe caz de boală.
Lupin’s condition of lycanthropy (being a werewolf) was a metaphor for those illnesses that carry a stigma, like HIV and AIDS. All kinds of superstitions seem to surround blood-borne conditions, probably due to the taboos surrounding blood itself. The wizarding community is as prone to hysteria and prejudice as the muggle one, and the character of Lupin gave me a chance to examine those attitudes. (J. K. Rowling)[1]
Sângele moștenit este însă un pretext și mai puternic pentru ură. Vorbind despre regimul de teroare al lui Voldemort, asemănător cu al lui Hitler, nu putem să nu facem o paralelă între antisemitism și persecutarea celor din familii non-magice.
The expressions “pure-blood,” “half-blood,” and “Muggle-born” have been coined by people to whom these distinctions matter, and express their originators’ prejudices. … If you think this is far-fetched, look at some of the real charts the Nazis used to show what constituted “Aryan” or “Jewish” blood. I saw one in the Holocaust Museum in Washington when I had already devised the “pure-blood,” “half-blood,” and “Muggle-born” definitions and was chilled to see that the Nazi used precisely the same warped logic as the Death Eaters. A single Jewish grandparent “polluted” the blood, according to their propaganda. (Rowling)[2]
Slytherin, unul dintre fondatorii școlii Hogwarts, este și promotorul ideii de superioritate a vrăjitorilor, idee care se va răspândi în toată comunitatea magică, nu doar între antieroi. Sigur, aceștia din urmă o duc la extrem și o transformă în teroare. Slytherin construiește o cameră secretă sub școală, în care ascunde un monstru menit să ucidă la comandă elevii născuți în familii de Muggles, întrucât dorește să păstreze educația în artele magiei în familiile „pure”. Cum acest lucru nu se întâmplă, sute de ani mai târziu, urmașul său, Voldemort, este nevoit să apeleze la mijloace drastice pentru a curața lumea vrăjitorilor de „impostori”. Începe astfel o campanie de epurare și persecutare, mai întâi în ilegalitate, apoi prin intermediul Ministerului Magiei.
It was rather frightening, this was a sculpture of a witch and a wizard sitting on ornately carved thrones […] Engraved in foot-high letters at the base of the statue were the words MAGIC IS MIGHT. […] Harry looked more closely and realized that what he had though were decoratively carved thrones were actually mounds of carved human: hundreds and hundreds of naked bodies, men, women, and children, all with rather stupid, ugly faces, twisted and pressed together to support the weight of the handsomely robed wizards.
“Muggles,” whispered Hermione. “In their rightful place. […][3]
Grindelwald, contemporan cu Dumbledore, crede în supremația vrăjitorilor asupra „Încuiaților” (Muggles). Umbridge duce o luptă aprigă împotriva „hibrizilor” magici precum centaurii, cei cu sânge de uriaș sau vârcolacii.
Rowling nu se rezumă însă la extremele pe care le naște idea de superioritate sau la personajele negative. În ultimul volum aflăm că Grindelwald, învins de către Dumbledore într-un duel legendar, nu fusese dintotdeauna dușmanul directorului îndrăgit al școlii Hogwarts. Din contră, în tinerețe, cei doi fuseseră prieteni și avuseseră idei asemănătoare despre statutul vrăjitorilor. Chiar și în căutarea sa oarbă pentru putere, Dumbledore se ascundea sub deviza For the Greater Good, parcă dorind să caute o scuză pentru ambiția sa, și îl sfătuia pe Grindelwald să folosească forța doar unde este strict necesar. Chiar și în momentele sale slabe, Dumbledore avusese un caracter nobil, iar actele sale din tinerețe sunt o dovadă a faptului că până și cei mai buni dintre noi fac greșeli, dar și că nu tot ceea ce facem la început de drum trebuie să ne definească pentru totdeauna calea.
Dovada cea mai clară a inegalității acceptate social stă însă în raportul dintre vrăjitori și creaturile magice. Încă dinaintea ascensiunii la putere a lui Voldemort, în holul de marmură al Ministerului Magiei exista deja o fântână care punea vrăjitorii pe o treaptă superioară:
Halfway down the hall was a fountain. A group of golden statues, larger than life-size, stood in the middle of a circular pool. Tallest of them all was a noble-looking wizard with his wand pointing straight up in the air. Grouped around him were a beautiful witch, a centaur, a goblin and a house-elf. The last three were all looking adoringly up at the witch and wizard.[4]
(Ana Mănescu)
Așa cum minoritățile au parte de un statut special într-un stat, Ministerul Magiei are un departament dedicat reglementării și controlului creaturilor magice. Goblinii nu au dreptul la baghete, dragonii trăiesc mai mult în colonii, uriașii s-au refugiat în mulți, iar centaurii sunt adesea jigniți de către oameni, fie voit, fie neintenționat:
‘I would remind you that you live here only because the Ministry of Magic permits you certain areas of land -‘ […] Filthy half-breeds!’ she screamed, her hands still tight over her head. ‘Beasts! Uncontrolled animals!’ [5]
‘Did Hagrid breed you, like the Thestrals?’ asked Dean eagerly.
Firenze turned his head very slowly to face Dean, who seemed to realise at once that he hadsaid something very offensive.
‘I didn’t – I meant – sorry’ he finished in a hushed voice.
‘Centaurs are not the servants or playthings of humans,’ said Firenze quietly.[6]
Dar soarta cea mai tristă o au, poate, spiridușii de casă. Sclavia acestora se întinde pe multe pagini de istorie magică, aşa cum a fost prezentă în lumea noastră încă din Antichitate.
“Slave labor,” said Hermione, breathing hard through her nose. “That’s what made this dinner. Slave labor.”[7]
Hermione este revoltată la gândul că tot confortul oferit de şcoala Hogwarts elevilor săi este obţinut în urma exploatării muncii unor spiriduşi de casă. Fără plată. Fără concedii. Fără nimic. Muncă şi iar muncă. Dar ei sunt încântaţi. Ceva nu pare a fi în regulă…
Prima interacţiune a lui Harry Potter cu un spiriduş de casă are loc la începutul celui de-al doilea an de studiu. Dobby îl privește cu uimire şi admiraţie, iar pentru simplul fapt că vine să îl avertizeze pe Harry că va fi în pericol dacă se va întoarce la Hogwarts anul acela, spiriduşul se pedepseşte straşnic. Încalcă ordinele stăpânilor săi şi este foarte aproape de a divulga secretele familiei pe care este condamnat să o servească până la moarte sau până la eliberarea sa.
Spiriduşii de casă păstrează secrete. Sunt loiali şi muncitori şi, deşi în unele cazuri îi detestă pe stăpânii lor, sunt nevoiţi să le asculte ordinele întocmai. Nu au voie să îi trădeze pentru că riscă „haine”, ameninţarea supremă pentru un spiriduş devotat, pentru că înseamnă eliberarea, ceva considerat o ruşine.
Însă, aşa cum în fiecare specie există „ciudaţi”, Dobby este mându că este un spiriduş liber. Totuşi, chiar şi după ani de la acest eveniment, Dobby încă are tendinţa de a se autopedepsi când îşi vorbeşte de rău vechii stăpâni. Îndoctrinarea şi sclavia spiriduşilor trec dincolo de orice imaginaţie. Este în fiinţa lor să simtă vină, să fie supuşi. Nu cunosc drepturi sau egalitate.
The Fountain of Magical Brethren, expusă în holul de marmură al Ministerului Magiei, întruchipează o minciună. Vrăjitorul, vrăjitoarea, centaurul, goblinul şi spiriduşul de casă sunt ,,prieteni”. Dar abuzurile venite din partea oamenilor cu puteri magice ce se răsfrâng asupra celorlalte fiinţe nu fac decât să destrame legături şi să lase ura să se inflitreze.
The fountain we destroyed tonight told a lie. We wizards have mistreated and abused our fellows for too long, and we are now reaping our reward.[8]
Însă există și vrăjitori dispuși să lupte pentru drepturile spiriduşilor de casă. Cruzimea cu care spiriduşul Winky este tratat la finala Quidditch International World Cup, trezeşte revoltă în Hermione. Stăpânul lui Winky, domnul Bartemius Crouch Sr., o concediază pentru că nu i-a respectat ordinele, în ciuda rugăminţilor şi a lacrimilor micuţei fiinţe.
Winky vine la Hogwarts, cel mai mare loc din Marea Britanie care adăposteşte spiriduşi de casă, unde lucrează alături de Dobby, al cărui statut de spiriduş liber nu se schimbă. Profesorul Dumbledore îi oferă salariu şi concediu. Hermione este extrem de mulţumită când află această poveste şi încearcă să îi convingă şi pe ceilalţi spiriduşi să procedeze la fel. Ei se uită scârbiţi la fată. O asemenea ruşine este dincolo de imaginaţie.
Dar Hermione nu este descurajată. Înființează Society for the Promotion of Elfish Walfare ce are ca scop lupta pentru spiriduşi de a fi egali cu vrăjitorii, de a fi trataţi cu bunătate, de a avea libertaţi şi drepturi. Spiriduşii nu pot avea baghetă pentru că legile magiei interzic acest lucru. Dar au suflet, la fel ca vrăjitorii. Şi trebuie trataţi ca atare.
Hermione se luptă împotriva tuturor celor care consideră munca ei în zadar. Se informează şi încearcă să atragă cât mai mulţi simpatizanţi pentru cauza ei. Cutia cu insigne circulă în fiecare zi prin şcoală, însă majoritatea oamenilor le cumpără doar pentru a scăpa de insistenţele ei. Hagrid o previne şi o roagă să renunţe la această acţiune, deoarece spiriduşilor le place să muncească, le place să servească şi sunt mândri când cineva le laudă serviciul.
În ciuda tuturor acestor lucruri viaţa spiriduşilor nu este una corectă. Oamenii nu au dreptul de a crea sclavi. Nu au dreptul de a taia capetele spiriduşilor de casă morţi şi de a le păstra ca suveniruri, aşa cum se întâmplă în casa familiei Black. Spiriduşul Kreacher îşi aşteaptă supus rândul…
Kreatcher lives to serve the Noble House of Black.[9]
…dar complotează împotriva stăpânului său, Sirius, care nu l-a tratat niciodată ca pe un egal, ca pe o fiinţă capabilă de sentimente.
Kreacher is what he has been made by wizards, Harry. Yes, he is to be pitied. His existance has been as miserable as zour friend Dobby‘s. He was forced to do Sirius’s bidding, because Sirius was the last of the family to which he was enslaved, but he felt no true loyalty to him. And whatever Kreacher’s faults, it must be admitted that Sirius did nothing to make Kreacher’s lot easier.[10]
Etichetele. Le căutăm pretutindeni. Conform lor oamenii sunt mai valoroşi sau mai puţin valoroşi? Desigur că nu. Însă umanitatea este caracterizată de mândrie. Nu putem fi prieteni cu cei diferiţi. Nu îi putem iubi pe cei cu un ,,defect”. De ce nu? Cu toţii suntem oameni, fie că avem sânge albastru, fie că suntem bolnavi, fie că soarta ne-a defavorizat într-un fel sau altul.
It is our choices, Harry, that show what we truly are… [11]
Dincolo de etichetele pe care societatea ni le pune, suntem egali. Fară niciun fel de îndoială. Dar în ziua de azi, din nefericire, unii oameni sunt mai egali decât alţii… Ţine de noi să demonstrăm că disciminarea de orice natură nu ar trebui să îşi aibă locul pe această lume.
(Mădălina Haiducu)
Articolele din seria Harry Potter pot fi găsite aici.
[1] http://www.pottermore.com/en/book3/chapter5/moment1/remus-lupin, accesat pe 21. 07. 2014
[2] http://prospect.org/article/harry-potter-and-complicated-identity-politics, accesat pe 20. 07. 2014
[3] J. K. Rowling, Harry Potter and the Deathly Hallows, capitolul 12: Magic is Might
[4] J. K. Rowling, Harry Potter and the Order of Phoenix, capitolul 7: The Ministry of Magic
[5] Ibidem, capitolul 33: Fight and Flight
[6] Ibidem, capitolul 27: The Centaur and the Sneak
[7] Idem, Harry Potter and the Goblet of Fire, capitolul 12: The Triwizard Tournament
[8] Idem, Harry Potter and the Order of Phoenix, capitolul 37: The Lost Prophecy
[9] Ibidem, capitolul 6: The Noble and Most Ancient House of Black
[10] Ibidem, capitolul 37: The Lost Prophecy
[11] Idem – Harry Potter and the Chamber of Secrets, capitolul 18: Dobby’s Reward