În ziua de azi suntem încurajați să ne cerem drepturile. Suntem consternați atunci când vedem sau auzim că unui om îi sunt încălcate drepturile și imediat facem trimitere la Constituție sau la Declarația Universală a Drepturilor Omului pentru că sunt doar la un click distanță. Totul pare atât de simplu, dar nu a fost dintotdeauna așa. Conceptul de drept al omului își are rădăcinile, din punct de vedere istoric, în epoca modernă, mai precis în secolul al XVIII-lea. Conform periodizării tradiționale, această epocă istorică cuprinde evenimentele ce au avut loc între 1640-1918. Desigur, nu putem stabili cu exactitate când se încheie o epocă istorică și când începe alta pentru că tranziția nu este una bruscă și trebuie să avem în vedere factorii politici, economici, sociali și de ordin religios.[1]
Secolul al XVIII-lea mai este cunoscut şi ca Secolul Luminilor, datorită iluminismului[2]. Bazele acestei mișcări culturale se pot găsi în teoria dreptului natural[3], menţionată în lucrările filosofilor din Olanda (Grotius) şi Anglia (Hobbes şi Locke). Iluminismul are meritul de a oferi o altă concepţie asupra societăţii, dominată până în secolul al XVII-lea de teoria naturii şi ordinii divine, de conceptul medieval de „cetatea a lui Dumnezeu”.
Epoca modernă propune o schimbare în ceea ce privește atitudinea faţă de om. El nu mai este un simplu element într-un sistem pe care nu-l poate schimba, controla sau părăsi, ci o individualitate capabilă de cunoaştere şi de acţiune politico-socială. În plan filosofic apar teoriile contractualiste şi cele referitoare la drepturile naturale, iar în plan politic apar mişcări revoluţionare, precum cele din America şi Franţa, ce au avut un rol important la nivel internaţional. Astfel, din punct de vedere social-politic, se ajunge la concluzia că organizarea societăţii nu are la bază o entitate divină, aşa cum afirma în trecut Sfântul Augustin[4], şi nu este dată pentru eternitate, ci este rezultatul unui contract prin care oamenii renunţă la unele drepturi în favoarea altora.
Putem distinge două categorii atunci când vorbim despre drepturile omului: drepturi negative şi drepturi pozitive. Cele negative (inalienabile) sunt acelea la care nu se poate renunţa în nicio situaţie şi pe care nicio formă de guvernământ nu le poate încălca. Ne referim aici la dreptul la viaţă, la libertate, la proprietate, la fericire. Drepturile negative sunt acelea de care beneficiem cu atât mai mult cu cât acțiunea, intervenția statului este redusă. Ele sunt fundamentale, sunt ale individului, în timp ce drepturile pozitive sunt măsuri sau iniţiative ale statului. Drepturile inalienabile sunt pentru prima dată menţionare în Declaraţia de Independenţă Americană[5] (1776), considerată actul de naştere a SUA:
We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness[6].
Declarația de Independență Americană este documentul prin care cele 13 colonii s-au declarat independente de Marea Britanie şi care apare într-un context destul de complex. La începutul lui iunie 1776, Richard Henry Lee a depus spre dezbatere o rezoluţie prin care Coloniile Unite trebuiau să se separe definitiv (politic, comercial, economic) şi Statele să se proclame libere şi suverane. În data de 2 iulie s-a ajuns la votarea acestei rezoluţii, aici intră în scenă textul lui Thomas Jefferson[7], cu o parte introductivă de filosofie politică inspirată din lucrarea lui John Locke, Tratat asupra guvernului civil (1690), unde acesta vorbește despre un contract între guvernare şi guvernaţi; un guvern care e împuternicit de guvernaţi. Dacă acest contract nu este respectat, guvernaţii au dreptul să denunţe acest contract, să se ridice contra unei puteri opresive, inclusiv pe calea insurecţiei.
În timpul Revoluţiei Americane, americanii pro-independenţă din cele 13 colonii s-au confruntat cu americanii pro-coloniali. Războiul extins, care i-a atras în cele din urmă pe francezi, olandezi şi spanioli, s-a încheiat cu întemeiarea Statelor Unite ale Americii şi cu o primă mărturie a apariţiei democraţiei moderne: Declarația de Independență Americană. Aceasta a fost adoptată pe 4 iulie 1776 de reprezentanţii coloniilor[8] şi a fost proclamată solemn în Congresul din 8 iulie.
După puţină vreme, datorită acestui precedent, în 1789 are loc Revoluţia Franceză. Nou-apăruta clasă de negustori sau „burgezia” franceză era deranjată de excluderea ei din poziţiile de influenţă, ţărănimea, reprimată de clasele superioare, se confrunta cu sărăcia din cauza unei recolte nu prea bogate şi implicarea Franţei în Revoluţia Americană adusese ţara în pragul falimentului.
După ce populaţia a luat cu asalt Bastilia, o veche fortăreață medievală a cărei cădere, la 14 iulie 1789, a reprezentat, din punct de vedere simbolistic, dispariția Vechiului Regim, în august, într-o încercare de a restabili ordinea, nou-formata Adunare Naţională Constituantă a abolit sistemul feudal şi a introdus Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului.[9] Şi în acest document putem regăsi menţionate drepturile negative ale omului, dar mult mai detaliate faţă de prezentarea lor din Declarația de Independență Americană. Primul articol şi cel de-al doilea aduc în discuţie dreptul la libertate:
Les hommes naissent et demeurent libres et égaux en droits. Les distinctions sociales ne peuvent être fondées que sur l’utilité commune.[10]
Le but de toute association politique est la conservation des droits naturels et imprescriptibles de l’homme. Ces droits sont la liberté, la propriété, la sûreté et la résistance à l’oppression.[11]
De asemenea, un alt drept negativ important este cel referitor la proprietate, pe care îl găsim în articolul XVII:
La propriété étant un droit inviolable et sacré, nul ne peut en être privé, si ce n’est lorsque la nécessité publique, légalement constatée, l’exige évidemment, et sous la condition d’une juste et préalable indemnité.[12]
Astfel, conceptul de drepturi ale omului apare la un interval destul de mic, atât în Europa, cât și în America. Acest lucru a deschis drumul apariției unor noi idei filosofice asupra omului, locului și rolului său în societate.
Bibliografie
Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen, accesat la data de 5.12.2013.
United States Declaration of Independence, accesat la data de 5.12.2013.
Kennedy, Paul, , Editura Polirom, Bucureşti, 2011, pp. 122-142.
Lascu, Cristian (redactor), Cartea de istorie: o aventură interactivă, volumul II, Editura Marcus Cowper, Bucureşti, 2012, pp. 124-127.
[1] Pentru mai multe informații legate de problema periodizării puteți consulta articolul lui Bogdan Murgescu: O alternativă la periodizarea tradiţională: epoca modernă timpurie, în „Studii şi articole de istorie”, LXVI, 2001, pp. 5-18.
[2] Mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor”. – Din fr. illuminisme.
[3] Dreptul natural este un drept care nu se datorează nici unei autorităţi umane, superior drepturilor (pozitive) stabilite de oameni şi care le legitimează pe acestea. Dreptul natural este obligatoriu pentru toate instanţele statului şi pentru toţi oamenii.
[4] Sfântul Augustin sau Augustin de Hipona (354-430) este considerat unul din Cei Patru Părinți ai Bisericii Occidentale. Lucrarea sa de referinţă este De Civitate Dei.
[5] Titlu original: United States Declaration of Independence.
[6] Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. (trad.)
[7] Thomas Jefferson a fost autorul lucrării pentru libertatea religioasă a Statului Virginia (1779-1786), care a fost baza scrierii Primului Amendament al Constituției SUA.
[8] Cele 13 colonii erau: New Hampshire, Massachusetts, Rhode Island, Connecticut, New Jersey, Pennsylvania, Delaware, Maryland, Virginia, North Carolina, South Carolina, Georgia, New York.
[9] Titlu original: Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen.
[10] Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitate publică. (trad.)
[11] Scopul fiecărei asociații politice este conservarea drepturilor naturale și inalienabile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, dreptul la siguranță și la rezistență la opresiune. (trad.)
[12] Proprietatea fiind un drept inviolabil și sacru, nimeni nu poate fi privat de ea, cu excepția cazurilor în care necesitatea publică, legal constatată, pretinde în mod evident acest lucru, și cu condiția unei juste despăgubiri prealabile. (trad.)
