În anul doi de facultate, la Istorie, Universitatea Bucureşti, căutam un domeniu mai puţin studiat la noi pentru a-mi face lucrarea de licenţă. Iniţial doream să aibă legătură cu egiptologia, dar pe parcurs mi-am dat seama că aş vrea să fac ceva care să includă interacțiunea cu oamenii. Mi-aș fi dorit sa scriu despre experiența de a fi voluntar la Organizaţia Naţiunilor Unite, însă nu era o opțiune, întrucât trebuia să ai minimum 25 de ani, dintre care doi să fi fost investiți într-un domeniu relevant. Cum atunci nu îndeplineam condiţiile minime am început să citesc cu ce se ocupă ei. Aşa am descoperit cu ce se confruntă Africa, cât de dinamică este istoria ei prezentă pe acel continent şi că fiecare zi este o aventură în acea zonă. Tema aleasă pentru licenţă a fost societatea sud-africană după apartheid. Am preferat acest subiect, pentru că mi s-a părut destul de interesant ca la începutul anilor ‘90 încă să mai existe un sistem de oprimare pe baza rasei, acesta încetând abia în 1994, cu toate că în același an a avut loc genocidul din Rwanda. Dar ca să scurtez întâlnirea mea cu Africa şi să trec la literatură, mi-aduc aminte că dorința mea de a vedea continentul negru prin ochii scriitorilor a început cu Nadine Gordimer şi de aici am pornit pe lungul drum al literaturii africane.

Pe Chimamanda Ngozi Adichie am „cunoscut-o” în urmă cu trei ani. Eram în biblioteca de la Consiliul Britanic şi căutam literatură africană. Pe atunci, ca şi acum, experimentam şi doream să citesc cărţi scrise de autorii africani şi să aflu alte păreri decât cele ale autorilor britanici sau americani, încercam să descoper dacă se observă o percepţie diferită a lumii de pe continentul negru.

Chimamanda Ngozi Adichie, născută în 1977 în Nigeria, a crescut într-un campus universitar, unde tatăl ei era profesor. Încă de mică i-a plăcut să citească şi să scrie şi, aşa cum povesteşte chiar scriitoarea însăşi, de la o vârstă fragedă scria poveşti pe care le citea mamei sale. Având posibilitatea să citească lucrările scriitorilor europeni şi americani, poveştile ei erau pline de zăpadă şi alte elemente ce nu se găsesc în Africa. Toate acestea i se păreau normale până a luat contact cu opera lui Chinua Achebe şi a realizat că este normal ca fete cu pielea neagră şi tot ce ţine de continentul african să fie prezente în textele sale.

Deşi iniţial a dat la facultatea de medicină, pentru că este într-un fel de așteptat să te faci medic în Africa, pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, şi-a urmat, totuşi, visul şi, când a plecat în America, a studiat scrierea creativă şi studii africane la Universitatea Yale, iar în prezent este o scriitoare foarte apreciată la nivel mondial. A fost nominalizată la Booker și Orange Prize şi, începând din 2002, a câştigat distincții precum Caine Prize for African Writing, Commonwealth Writer’s Prize, Orange Prize, O. Henry Prize, National Book Critics Circle Award.

Jumătate de soare galbenAl doilea roman al său, Jumătate de soare galben, a câștigat în 2007 premiul Orange, care este oferit anual pentru cel mai original roman redactat în engleză de către o femeie, Chimamanda devenind astfel primul scriitor african care a primit această recunoaștere. Romanul a fost receptat cu entuziasm şi de public, şi de critici, având recenzii foarte bune în ziare precum New York Times, The Seattle Times, The Observer, The Guardian, Financial Times şi altele. Romanul a fost ecranizat, iar premiera filmului a avut loc în septembrie 2013 la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, avându-i în rolurile principale pe actorii Chiwetel Eijiofor (nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur de anul acesta – pentru rolul său din pelicula 12 Years a Slave), Thandie Newton (în 2006 a câștigat un premiu BAFTA), Anika Noni Rose (nominalizată la premiile Grammy).

Jumătate de soare galben, tradus şi de editura RAO în 2008, a fost una dintre cărțile pe care nu am reuşit să le las din mână. M-a captivat acţiunea şi mi-a plăcut faptul că la finalul unor capitole erau inserate fragmente care expuneau evenimentele aşa cum s-au petrecut în Nigeria în timpul războiului biafran dintre anii 1967-1970, astfel obținându-se o atmosferă mult mai bună în care să se desfășoare romanul. Acţiunea cărţii este plasată în timpul războiului civil şi este povestită din perspectiva celor trei personaje centrale: primul, Ugwu, este un tânăr de cincisprezece ani care ajunge în oraşul universitar Nsukka pentru a fi băiat în casă pentru Odenigbo, profesor de matematică la universitatea din oraş. A doua perspectivă este aceea a Olannei, o tânără bogată şi educată care devine soţia lui Odenigbo, iar cea de-a treia îi apaține lui Richard, un britanic alb, ce face legătura între lumea de care fuge Olanna şi cea a profesorului de matematică, adept al revoluţionarilor ce doresc statul Biafra. Acesta se îndrăgosteşte de sora geamănă a lui Olannei, Kainene, ce dispare în timpul conflictului și nu este de găsit în ciuda căutărilor surorii sale.

Romanul este structurat în patru secțiuni. Primele două, care prezintă acţiunea de la începutul anilor ’60, se intercalează cu cele ce prezintă sfârşitul acestei perioade. Pentru a ajuta la crearea unei mai bune perspective sunt incluse opt fragmente ce au același titlu, The Book: The World Was Silent When We Died, ce se presupun a fi cartea scrisă de Ugwu, unde sunt redate date reale, cum ar fi faptul că înfometarea a fost folosită pentru a-i înfrânge pe cei care doreau ca statul Biafra să existe, ce ţări europene au susţinut sau nu Biafra, faptul că ţări africane au ezitat în a oferi sprijin pentru formarea noului stat de teamă că ar reprezenta un model pentru viitoare secesiuni pe continent.

This was love: a string of coincidences that gathered significance and became miracles.

Deși evenimentele cu care se confruntă societatea sunt evidențiate foarte clar, complicațiile romantice ale personajelor, trădarea dintre surori, evenimentele din viața lor personală, dragostea dintre Olanna și Odenigbo se conturează mult mai mult decât situația politică.

Jumătate de soare galben ridică întrebări asupra problemelor legate de gen, politică, clase sociale şi, nu în ultimul rând, arată cititorului că oamenii se pot iubi, pot visa şi trăi şi în timp de război. Toate acestea fiind meritul Chimamandei Ngozi Adichie de a introduce cititorul în atmosfera societăţii nigeriene şi de a-i da senzaţia că este martor la ceea ce s-a întâmplat atunci, să se întrebe şi cum ar fi fost viaţa lor după războiul civil.

Titlu: Jumătate de soare galben
Autor: Chimamanda Ngozi Adichie
Editură: RAO
Colecție: RAO Contemporan
An: 2008
Traducător: Iustina Bandol
Pagini: 508

surse foto: 1, 2