Ori de câte ori întâlnesc oameni care își urmează visurile nu pot decât să mă bucur. Diana Rotaru, Sabina Ulubeanu și Cătălin Crețu sunt trei dintre aceștia: pasionați de muzică și artă, deschiși, luptând pentru același vis – ei sunt oamenii din spatele Festivalului Internațional de Arte Noi Inner Sound.

Mâine, 1 iulie 2014, este ultima zi în care vă puteți înscrie la competiția de scurtmetraje mute și de animație a Festivalului InnerSound. Detalii aici.

Ce este Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound și care este povestea sa?

Sabina: InnerSound este un loc ușor fantastic unde timpul și spațiul se transformă de la un eveniment la altul, pornind de la imagini fotografice și trecând pe la muzică din toate timpurile, filme și animații de scurtmetraj, producții multimedia care cuprind tehnologia de ultimă generație și performance-uri unde compozitorii sunt și interpreți și actori totodată. Toți trei facem parte din școala de compoziție românească și suntem privilegiați, față de generațiile trecute, să putem avea acces liber la arta prezentului. Așa că de aici până la a dori să creăm un cadru în care muzica clasică și contemporană să se întâlnească în mod fericit cu celelalte arte a fost un pas foarte mic.

Diana: Astfel că InnerSound este o alternativă. Summum-ul unor idei disparate, venite de-a lungul ultimilor ani din dorinţa de a se întâmpla şi altceva în spaţiul românesc cu muzica „clasică-contemporană”. Am primit aceste idei, le-am cercetat, le-am tratat riguros cu cafea şi alte licori magice şi la un moment dat s-au conturat toate în proiectul unui festival condensat, care să alăture muzica nouă altor arte noi, creând posibilitatea unor îngemănări în proiecte multimedia sau, pur şi simplu, unor comunicări mai profunde, atât între arte, cât mai ales între artişti. Un festival care, iată, a crescut în trei ani precum Făt-Frumos din poveşti. Din câte ştiu eu, este singura manifestare din România, în momentul de faţă, care reuneşte, bunăoară, făptuitorii-de-sunete independenţi cu cei proveniţi din academiile de muzică, fără să mai vorbim de fotografi sau regizori. Iar această recontextualizare a muzicii noi academice am observat că dă roade, şi încă unele foarte frumoase. O mare bucurie pentru noi, cei trei compozitori „academici” aflaţi la cârma InnerSound, obişnuiţi cu manifestări destul de restrictive, atât din punct de vedere creativ, cât şi din punct de vedere al publicului.

Cătălin: Este un festival care reface punți demult fărâmate: între breslele artistice și între scenele muzicale, entități ce se cer readuse la dialog. Sămânța unei idei artistice curajoase plantată într-un mediu benefic, prietenos. Un joc devenit serios, aproape indispensabil.

Care au fost surprizele edițiilor trecute?

Cătălin: Aerul proaspăt al publicului din seara de film mut.

Sabina: În 2012, concertul compozitorului Henry Vega, Worm Songs – o combinație de muzică contemporană și multimedia, a fost bisat. Nu mai asistasem niciodată până atunci la o producție de muzică contemporană întâmpinată cu cereri de bis. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama ce public minunat avem în București, câtă deschidere pentru noutate există în rândul tinerilor și că este necesar să aducem aici tot ce e mai interesant în muzica clasică contemporană actuală.

Diana: Aş povesti-o pe prima, pentru mine. A doua zi după ce s-a terminat prima ediţie a festivalului, în 2012, mergeam cu metroul, moartă de oboseală (echipa de lucru era foarte mică pe atunci). S-a apropiat un puşti de mine şi m-a întrebat: Sunteţi de la InnerSound cumva? V-am zărit aseară. I-am zis uluită că da. Foarte fain a fost, abia aştept ediţia de anul viitor. Mi-a zâmbit şi a plecat. Probabil că nu pare mare lucru, dar pe mine m-a umflat plânsul, spre consternarea celor jur. Noi porniserăm cu ideea de a face un festival improvizat, cu prietenii noştri, la Sabina în beci la Buşteni, şi iată că bulgărele de zăpadă crescuse, deja primeam propuneri de proiecte de la artişti la care nici nu visam că ar fi interesaţi de noi şi eram recunoscuţi prin metrouri. În momentul acela am realizat, de fapt, că am demarat ceva foarte important.

Ce noutăți aduce de ediția de anul acesta?

Cătălin: Ne mutăm: înspre toamnă (17 – 20 septembrie), înspre locații moderne, prietenoase (ArCuB, Inspayer). Punem un mai mare accent pe promovarea noilor tehnologii în artă, prin workshopuri.

Sabina: În 2014, tema festivalului este Vortex. Vortexul la InnerSound înseamnă procesul învolburat prin care se pornește de la starea comună, a rutinei de zi cu zi și se ajunge la o zonă liberă, dincolo de orizontul aparent cunoscut, spre un tărâm unde primează emoția și sentimentele.

Toți compozitorii și ansamblurile participante ne-au propus programe care să ilustreze această trecere prin spirala Vortexului. De exemplu, cvartetul ConTempo va cânta în deschidere o capodoperă a muzicii contemporane, Different Trains de Steve Reich, la care se vor adăuga visuals de Mihai Cucu, dar și o lucrare etalon pentru muzica de cameră clasică, Marea Fugă de Beethoven.

Compozitoarea Irinel Anghel și dansatorul Paul Dunca vor realiza un performance pornind de la binomul Materie-Antimaterie. Austriecii Barbara Lueneburg și Martin Mallaun aduc în premieră în România un instrument inedit, zitherul, într-un recital cameral de creații baroce și prime audiții de muzică clasică contemporană.

În premieră la InnerSound va fi performance-ul stradal al artistului Daniel Stancu, cu un echipament care simbolizează Vortexul, un ansamblu vestimentar și sonor ce va fi purtat pe străzile bucureștene și va fi expus ulterior în foaierul ArCuB. Evenimentele care propun publicului contactul cu noile tehnologii aduse în context artistic vor fi secondate de întâlniri ulterioare cu protagoniștii, în sesiuni nonconformiste de prezentări și discuții libere cu publicul.

innersound

Festivalul este organizat de Asociația Opus. Cine sunt oamenii care o însuflețesc și care este visul lor?

Cătălin: Asociația OPUS s-a născut în 1999 dintr-o revistă de artă și acum organizează 3 festivaluri internaționale, cu tematici diferite: InnerSound (Arte noi), Zilele Lipatti (muzică clasică) și Țintea muzicală (muzică nouă, la sat). Grupul activ e alcătuit din compozitori și muzicologi formați la Universitatea Națională de Muzică București.

Performance-ul realizat la metrou de Institutul de Arte pentru a promova Festivalul mi-a amintit de experimentul lui Joshua Bell la metroul din Washington D.C. Cum reacționează bucureștenii când sunt puși față în față cu muzica?

Cătălin: Bucureștenii reacționează în funcție de curiozitate, deschidere înspre fenomenul artistic contemporan, modul în care se raportează – în general – la artă și joc. Orașul a devenit un mediu dinamic, în care e prezentă cel puțin o scenă pe potriva fiecăruia. Găsirea ei necesită doar efortul căutării.

Diana: Experienţa de la metrou a fost una riscantă, mai ales că bucureştenii nu prea sunt atenţi la ce se întâmplă în jurul lor, trăiesc fiecare în mica lor bulă izola(n)tă, fie că este un iPhone sau propriile griji. Câteodată însă unii mai ridică şi ochii şi ciulesc şi urechile. Aceia cred că s-au bucurat de noi – şi noi de ei. Cumva asta şi vrem să facem cu InnerSound, să plantăm o oază de bucurie şi creativitate fix în vortexul aglomeraţiei bucureştene. Şi avem parte de oameni foarte faini, cum este minunata Irinel Anghel, care ne-a oferit conceptul performance-ului de la metrou, sau de prieteni dragi care ne susţin, precum Mădălina Paşol, cea care ne-a invitat să ne jucăm prin cadrul Institutului de Arte pe care îl coordonează.

Sabina: Bucureștenii au fost un pic mai entuziasmați decât new-yorkezii, mulți s-au oprit și au încercat să producă la rândul lor câteva sunete, mulți ne-au fotografiat sau filmat, unii ne-au întrebat amănunte despre pianina de la metrou și despre performance-ul nostru și festival, alții însă desigur că au trecut grăbiți sau indiferenți. Este exact pulsul societății în care trăim.

Una dintre serile Festivalului va fi dedicată filmelor mute contemporane. Cu ce poate fi asemănată România actuală: e un film mut sau mai degrabă unul de animație? Ce titlu i-ați da?

Diana: Oho, numai film mut nu este România, la ce debit verbal au românii şi la ce clocoteşte aici lunile astea în politică… Aş zice aşa: „Tărâmul lui nu-se-poate, unde se poate”. Personajul principal este un vis frumos care încearcă să facă oamenii să zâmbească, dar pentru fiecare mică victorie trece prin nişte aventuri teribile. O animaţie foarte colorată şi agitată.

Sabina: Da, un film de animație, pentru că acolo totul este posibil și, mai ales, verosimil :). Cred că suntem o țară cu resurse creative nelimitate și că putem folosi asta în avantajul nostru. Eu iubesc acest spațiu imprevizibil, cu bunele și relele sale, și cred cu tărie că datoria noastră, a artiștilor, este să punem ceva bun în locul nefericirii și negativismului. Iar în România se poate, chiar dacă mă aștept din clipă în clipă ca interlocutorul să se transforme într-un obiect zburător, să pășesc pe trotuar și să văd cum cresc flori în urma mea sau să alerg în gol vreo 20 de minute ca Bugs Bunny :). Așa că filmul meu s-ar numi „Frumusețea posibilă”.

Cătălin: Trăim vremea animației turbate în România. Întreaga țară e o animație, dar nu una mută, ci țipată, subtitrată într-un carusel lingvistic obscen. Titlul ei: Mânia.Ro.

În final, să ne jucăm puțin. Aveți ocazia de a vă adresa publicului pentru a-l convinge să vină la Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound și nu au mai rămas decât trei cuvinte. Acestea ar fi:

Sabina: Imaginație, reverie, pasiune.

Diana: Veni, vidi, amavi.

Cătălin: Neapărat InnerSound. Neapărat.

Cătălin Crețu este compozitor și artist multimedia. A studiat compoziția – cu Dan Dediu și Adrian Iorgulescu – la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB) și compoziție multimedia – cu Peter Michael Hamel și Georg Hajdu – la Hochschule für Musik und Theater Hamburg. În 2008 a obţinut titlul de Doctor în muzică la UNMB, sub îndrumarea prof. univ. dr. Octavian Nemescu. Din 2003, este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Din 2008, este cercetător ştiinţific la Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia al UNMB.

Sabina Ulubeanu (n.1979) a studiat compoziția la București, cu Tiberiu Olah și Doina Rotaru, și la Oldenburg cu Violeta Dinescu și fotografia cu Francisc Mraz. Lucrările sale îmbină în multe cazuri fotografia și muzica, sunt cântate, premiate sau expuse pe plan național și internațional. A predat la UNMB armonie, forme, istoria muzicii și citire de partituri și din 2013 este cronicar partener al Festivalului și Concursului Internațional ”George Enescu”. Sabina are doi copii în vârsta de 12 și 7 ani și este membru fondator și co-director artistic al InnerSound New Arts Festival.

Diana Rotaru (n. 1981) a studiat compoziţia la Bucureşti, cu Ştefan Niculescu şi Dan Dediu, şi la Paris, cu Frédéric Durieux. A participat la diferite cursuri de vară importante din Europa şi Japonia, a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale şi din 2012 se implică din ce în ce mai mult în promovarea muzicii contemporane. În prezent, este asistent universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde predă, printre altele, Compoziţie şi Practică Componistică, este coordonatorul Centrului de Informare Muzicală din România, directorul artistic al ansamblului de muzică nouă SonoMania şi membră a grupului sincretic SeduCânt.