Am ajuns ieri, pentru prima dată, la TIFF (Transilvania International Film Festival) pe când vremea se încăpățâna să rămână urâtă, iar oamenii mișunau pe străzi, vorbind diverse limbi și având entuziasmul europeanului civilizat.

Ca să nu risc comiterea unui pleonasm (deși o voi crede pe Rodica Zafiu, care spune în ultimul număr din Dilema Veche[1] că nu toate pleonasmele au aceeași intensitate și nu greșesc, astfel, la fel de mult), aș vrea să încep printr-o scurtă comparație între iubirea pentru cultură din Europa și cea din Statele Unite. Aș putea continua prin a promova socialismul cultural european, situația arătând că oamenii de cultură europeni doresc (re)legitimarea asistenței statului în cultură, pe când în SUA găsim o mai mare inițiativă în film și, în general, în cultură (astfel democratizată), deși cultură mereu acuzată ca superficială, in-cultură ș.a. de către europeni. Acum ceva timp a început conflictul transatlantic al excepției culturale[2] – cauză naționalistă europeană și multiculturală americană; prin urmare, nu doresc a lua partea vreunuia dintre acești actori culturali, însă o astfel de încadrare e legitimă.

Programul TIFF de pe 30 mai a fost unul încărcat; paralel cu filmele difuzate în 11 locuri[3] a avut loc Conferința Salvați Marele Ecran. Scopul acesteia a fost sensibilizarea persoanelor și autorităților în vederea strângerii sumei de 7000 de euro pentru reabilitarea Depozitului de Filme din Cluj și, implicit, revanșei Cinematografului românesc. Sub titlul Salvați Marele Ecran, campania inițiată de Tudor Giurgiu a făcut posibilă conferința de pe 30 mai, în care i-am putut vedea pe Tudor Giurgiu, Emil Boc (primarul orașului Cluj-Napoca), Marta Materska-Samek (Președintă a Cinema Development Foundation, Polonia), Tina Hajon (Directoare a Croatian Audiovisual Centre, Croația), Ivo Andrle (Manager Achiziții Aerofilms, Cehia) și pe Robert Ene (Managing Director al dcinex Cinema).

Aceștia au prezentat diferite perspective în domeniul cinematografic. Spre exemplu, Boc a vorbit despre metoda bugetării participative prin care s-a reușit să se finanțeze reabilitarea Teatrului Florin Piersic, iar acum există o licitație pentru reabilitarea Teatrului Dacia. Giurgiu a oferit câteva date comparative pentru a realiza situația actuală a României. Astfel, poate fi observat că în 1948 existau 308 unități cinematografice, urmate de 6 278 în 1970 (specificând rolul propagandistic al acestora în sistemul comunist), 630 în 1989 și 25 de săli active în cadrul rețelei Romania Film, așadar care promovează și film românesc și european. Giurgiu a mai specificat că în timp ce în România există un cinematograf la fiecare 315 000 de locuitori, în Cehia raportarea este 1/15 000. În această situație, Clujul are funcția și forța de a promova o schimbare de situație. Un oraș pe măsura Clujului este însă Cracovia, Materska-Samek vorbind despre proiectul polonez Malopolska Network, ce a reușit interconectarea a 12 cinematografe, publice și private[4], pe toată întinderea Poloniei (inclusiv zone urbane mai puțin dezvoltate). Acesta include conceptul Digital Art-House, care, aplicat și în orașe mici, promovează echitabilitatea în cultură și își propune să lupte împotriva excluderii culturale a acestora. Poloneza recomandă parteneriate între cinematografe și orașe, analiza problemelor de fapt, ajutor din partea Ministerului Fondurilor Europene și studii fezabile.

Proiectul croat prezintă, de asemenea, niște aspecte foarte interesante. Centrul Croat al Audiovizualului a semnat în 2013 un contract cu guvernul, prin care acesta aloca 70% din suma rezervată modernizării cinematografelor. Totuși, acesta încurajează Filmul Independent, în prezent existând 28 de cinematografe independente și alte 34 de stat, precum și 137 Ecrane digitalizate. Afilierea la 6 festivale și efectele văzute după doar 6 luni (audiență de 4 ori mai mare, mult mai multe proiecții) au încurajat și au constribuit la reabilitarea Cinematografului croat.

Un alt proiect îndrăzneț a fost prezentat de Andrle. Cehul a vorbit despre nevoia de inovație în domeniul cinematografic și modernizarea atitudinii în această privință. Programul pentru toate vârstele sau planul ca micuțul Tudor să își poată parcurge toate etapele vieții la cinema este unul măreț, ideal. Câteva dintre programele prezentate au fost: Blind date with cinema (prin care clientul vine la un film despre care nu știe nimic, iar la final plătește în funcție de cât de mult i-a plăcut filmul), Child Friendly (filme pe care copiii le pot vedea împreuna cu părinții lor, precum și un mediu adecvat micuților), Aeroshorts (oamenii fac filme scurte, dintre care sunt alese câteva pentru a fi puse în scenă), Aeroports (meeting points), magazine de film, Cinema Cuisine, Adopt your seat, Senior Screenings etc. Totuși Andrle a recunoscut dificultățile punerii în practică a unui astfel de proiect, pentru care se încearcă rezolvări.

Apoi, Ene a prezentat aspecte complexe și problematice în ceea ce privește tehnologia adoptată într-un cinematograf. Riscurile alegerilor făcute în această privință sunt mari, iar pierderile pot crea ușor proiecte nesustenabile. Însă acesta a prezentat și cazuri fericite, inovații pe piața românească (precum cinematograful din Comuna Vulcan sau singularul Cinema Studio). Spre seară, a avut loc lansarea Expoziției Foto Cinematografie, filme și reclame de altădată al lui Ucu Bodiceanu, prezentarea unor secvențe work-in-progress din documentarul Cinema Mon Amour și proiecția Cinema at The End, alături de regizoarea Meritxell Soler.

Așa cum l-a anunțat și gala de deschidere de pe 29 mai, începutul a fost unul de impact. S-au aflat la gală peste 1000 de oameni, iar acum aglomerația veselă, spirituală și pătrunzătoare de la Cluj este în cursul descoperirii celor 217 filme ce vor fi prezentate publicului până pe 8 iunie.


[1] „Alegeri electorale”. [2] Ideea prioritizării culturii naționale și a menținerii competitivității Europei (față de SUA în primul rând), în practică alocarea unor cote de difuzare în media pentru producțiile naționale ș.a. Vezi http://www.rfi.ro/articol/special-paris/cannes-forum-dezbateri-tema-exceptiei-culturale. [3] Cinema Florin Piersic, Cercul Militar, Cinema Victoria, Depozitul de Filme, Casa de Cultură a Studenților, Sapientia, Cinema Arta, Cinema Mărăști, Institutul Francez, Castelul Banffy Bonțida, Mănăștur Open Air (difuzarea filmului Walessa din Piața Unirii a fost anulat din cauza vremii). [4] În 2008, 47% private și 53% publice.

sursa foto