Iubesc ideea de tinerețe. Cu asta vreau să încep, pentru a oferi o pledoarie pentru demnitatea tânărului; și aș vrea să fac asta deoarece în România, precum și în alte părți ale Europei, s-a format o generație tânără cu orientări ideologice îndoielnice. Pentru că și eu sunt tânără și îmi plac lucrurile ieșite din comun, aș vrea să îi critic, aici, tocmai pe cei care încearcă să facă asta, dar nu o fac cum trebuie.
De mii de ani, tinerii au fost percepuți într-un mod asemănător, viitorii oameni mari, cei alături de care sunt mereu puterea și posibilitatea de a face cele mai curajoase lucruri, naivii, dar și deținătorii de comori precum neprihănirea, curajul și favorul zeilor. Cu toate acestea, poziția lor în societate a evoluat cu o elegantă subtilitate. Dacă Platon prezintă în Theaitetos tânărul care nu vorbește decât rareori, doar atunci când are de zis ceva prea important, acordându-le bătrânilor o întâietate și un respect care azi ne e străin, iar în Evul Mediu se îmbracă în mândria cavalerului și pariază totul pe victorie, în epoca modernă tânărul începe să se afirme, fiind pictat, cântat, lăudat ș.a. Este foarte educat, ajunge gentleman și oferă un model indestructibil până azi (cu o ușoară scădere după tulburătorul secol XX). Azi, pragmaticul tânăr se dorește cât mai experimentat, mai independent, inovator, liber. Argumentul lui – bătrânii secolului trecut au lăsat în urma lor amprentele dezastrului. Astfel, se creează o ruptură între generații, care, în opinia mea, e una dintre cauzele confuziei persistente nu numai în cazul societății românești, ci al societății contemporane în genere.
Vorbind despre tineretul de azi, e imposibil de evitat hipsterul. Când nu e el însuși hipster, tânărul îl invidiază pe cel care este, deoarece doar acesta are cel mai mult succes la public (un public imaginal-convențional în lumea tinerilor și a acelora interesați de soarta lor). Hipsterul e apreciat pentru că e curajos, întreprinzător, are o voce puternică și se îmbracă mișto. De multe ori fumează chestii, se îmbată criță la petreceri și folosește jargoane, dar ziua (cea-de-toate-zilele) apare ca un individ puternic – are convingeri și argumente, o relativă cultură generală, călătorește mult pe bani puțini. În fine, este, ceea ce nu poate nega nimeni, un experimentat.
Totuși, Kierkegaard, de exemplu, ce ar spune despre hipsterul contemporan nouă? El, dependentul de experiența autentică, individualistul frământat, ar zâmbi la vederea acestui om nou? Întrebarea rămâne deschisă.
Cei mai mulți oameni sunt subiectivi cu privire la ei înșiși și obiectivi în privința tuturor celorlalți – uneori înspăimântător de obiectivi – dar responsabilitatea este întocmai de a fi obiectivi față de ei înșiși și subiectivi cu privire la toți ceilalți. (Søren Kierkegaard, Jurnale și Caiete VIII)
Jean Lacroix (citat de Raymond Aron în L`opium des intellectuels) spune următoarele în Jeunesse de l`Eglise:
Non, les ouvriers ne sont ni des surhommes ni des saints; et ils se montrent parfois assez faibles devant les turpitudes dont les grands donnent l`example en les érigeant en vertus. Et cependant, malgré cela, ils portent en eux la jeunesse du monde neuf – neuf par rapport à celui qui se désagrège sous nos yeux – mais qui, par-dessus les siècles ou à travers l’espace, rejoignent les civilisations oú l’argent, le capital n’avaient point encore tout accaparé ou tout perverti. (pp. 18-19)[1]
Din punctul meu de vedere, dacă înlocuim raportul bazat pe capital cu raportul bazat pe model, hipsterul de azi seamănă prea mult cu proletarul de ieri.Căci hipsterul face manifestații[2], este un promotor al noului[3], militează pentru cauze universale (Roșia Montana și capitalismul sălbatic) și dorește transformarea societății sale (metoda occupy[4]). Această schimbare poate avea loc prin revolta lui și a celor ca el și, eventual, printr-o revoluție de tip nou.
Ce îi lipsește însă hipsterului de azi este moderația. Iubitor al marilor oameni ai pasiunii din secolul trecut (de exemplu Emil Cioran, Jean-Paul Sartre, Che Guevara, Frida Kahlo, Corneliu Zelea-Codreanu etc.) sau clasicilor umanitari (Platon, Niccolò Machiavelli, Friedrich Nietzsche – ultimul nu prea bine înțeles), hipsterul nu știe că nivelul la care vorbește el, al discursului, peste 10 ani poate fi amintit ca cel al penibilului jucăuș sau, mai rău, al rușinii.
Pentru un hipster care ar fi revoltat citind rândurile de mai sus, îi propun să analizeze argumentele aduse de J.-P. Sartre lui Albert Camus în Les Temps Modernes, împreună cu citirea Artei de a avea întotdeauna dreptate (Arthur Schopenhauer). Poate așa, acea mare parte a hipsterilor întreprinzători va înțelege marea tragedie a discursului care ignoră realitatea.
Revin la iubirea mea pentru tinerețe. Nu vreau să propun un model pentru tânăr (aș fi naivă s-o fac), căci, de altfel, nu există model mai bun pentru un tânăr decât acela la care lucrează el însuși, cu modestie și onestitate față de sine. Ceea ce vreau însă să spun e că o mască, doar pentru că e răsunătoare, nu-l avantajează pe tânăr pe termen lung și nici societatea pe care ar vrea s-o construiască. Și tocmai el, pragmaticul, trebuie să țină cont de asta. Pseudo-individualismul, cum a fost numit, îmbrățișat de hipsteri, combinând trăsături eco, de extremă-stângă și de extremă-dreaptă, constituie un mélange ce, adus în tărâmul realității, așadar pus în acțiune directă cu societatea în care trăiește (ca cetățean ce votează, discută și promovează), provoacă situații dezastruoase, prin confuzia ideologică pe care o reprezintă și o transmite.
[1] Nu, muncitorii nu sunt nici supraoameni, nici sfinți; și ei se dovedesc uneori destul de slabi în fața turpitudinilor în care cei mari dau exemplul, transformându-le în virtuți. Și totuși, în ciuda acestor lucruri, ei poartă în ei tinerețea lumii noi – nouă în raport cu cea care se dezintegrează sub ochii noștri – dar care, peste secole sau prin spațiu, reunesc civilizațiile unde banul, capitalul nu au acaparat sau pervertit încă totul.
[2]http://www.revista22.ro/piata-universitatii-blocata-protest-impotriva-gazelor-de-sist-in-semn-de-solidaritate-cu-satenii-din-pungesti–32421.html, accesat la 13.04.2014.
[3]http://www.contributors.ro/editorial/%E2%80%9Drevolu%C8%9Bia%E2%80%9D-hipsterilor/, accesat la 13.04.2014.
[4] Această formă de manifestație a început în septembrie 2011, cu Occupy Wall Street. Atunci, cu deviza We are 99%, o mulțime de oameni au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva inegalității economice considerată abuzivă prin efectele negative asupra societății americane per ansamblu. Din punct de vedere politic, metoda occupy se încadrează în stânga spectrului politic, pentru promovarea egalității economice și sociale.