Când suntem mici, ne percepem părinții ca fiind principalele noastre modele. Ne dezvoltăm prin ei. Creștem prin ei. Iubim prin ei. Și întotdeauna vrem mai mult. Dar ce ne facem când locurile se inversează? Dacă ei vor fi cei vulnerabili și noi cei puternici? Și din copiii dependenți de susținere ne înălțăm singuri, devenindu-ne proprii stâlpi? Dar dacă părinții își pierd iubirea și se depărtează? Atunci cum facem să găsim iubirea din ei? Unde s-o căutăm?
Aceste întrebări au stat la baza filmul Le jour des corneilles (r. Jean-Christophe Dessaint, 2012), ecranizat marți, 20 mai, în cadrul Festivalului Cinema-Edu, ediția a IV-a. Deși nu atât de cunoscută, animația franțuzească se înscrie în categoria filmelor care inspiră, fiind creată pentru cei mici și cei mari deopotrivă.
Filmul îl are în centrul acțiunii pe un băiețel care locuiește cu tatăl său în pădure, fiind complet detașați de lumea externă. Trăind după principiul lumea e rea, tatăl tânărului duce o continuă luptă, atât cu cei din exterior, cât și cu el însuși. Este o fire pragmatică, orientată spre strictul necesar. Nu-și manifestă iubirea părintească și nici nu se străduiește să fie un om mai bun. Din contră, își disprețuiește până și propriul fiu. Băiatul, în schimb, este într-o continuă sete de cunoaștere. Trăiește în lumea lui imaginară, unde se împrietenește cu ființe ce au fost oameni cândva, și este permanent măcinat de curiozitatea lumii de dincolo. Nu mult va trece până când, dintr-un exces de zel și din necesitatea de a-și vindeca tatăl, puștiul pășește în lumea exterioară. Aici revelațiile vin una după cealaltă. Prietenie, oameni, modul distinct de trăi sunt doar câteva aspecte ce vor concretiza aventurile micului băiat.
Prietenia cu o fetiță, Manon, și dorința de a face o schimbare îl vor determina pe tânăr să privească altfel viața, să caute un scop concret în lumea sa interioară. Curând descoperă sensul vieții prin prisma fericirii. Descoperă că schimbarea propriu-zisă înseamnă dobândirea fericirii, și că această fericire se concretizează prin elementul primordial oricărei lumi: iubirea. De aici, toate acțiunile puștiului vor presupune căutarea iubirii din tatăl său, peste tot: sub pat, în buzunare, prin toate ascunzișurile pădurii, dar tot nu va reuși s-o găsească.
Spre final, filmul capătă proporții neașteptate. Fiind permanent conectat cu spiritul mamei sale moarte, băiețelul descoperă nu doar motivul răutății tatălui său, ci și calea spre cheia-minune, iubirea atât de mult căutată. Pentru că, întorcându-se în trecut prin intermediul amintirilor mamei, tânărul găsește iubirea. Și, odată cu moartea accidentală a tatălui său, reușește s-o și înțeleagă.
Un film despre suflet. O poveste despre dragostea dintre părinți și copii. Personaje puternice și nostalgice în aceeași măsură. O luptă permanentă între lumea internă și cea externă, având miza iubirii și a fericirii. Pentru că întotdeauna vrem mai mult. Și ce ne facem când din copii vulnerabili devenim puternici și ne înălțăm singuri, devenindu-ne propriul stâlp? Ce facem dacă părinții își pierd iubirea și se depărtează? Atunci încercăm să găsim iubirea din ei? Dar unde s-o căutăm?