de dr. Anita Sterea

Relația dintre activitățile sportive și Organizația Națiunilor Unite a fost încă de la începuturi una strânsă. ONU s-a implicat și a folosit activ fenomenul sportiv pentru promovarea păcii și incluziunii sociale. În 1978 Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință Și Cultura (UNESCO) a adoptat la Paris Carta Internațională a Educației Fizice și a Sportului, document ce afirma și susținea practicarea sportului ca drept al omului.

În 1994 ONU a început o colaborare strânsă alături de Comitetul Internațional Olimpic privind armistițiul olimpic. Astfel, din 1994, în fiecare an olimpic, ONU dă o rezoluție prin care îndeamnă la întreruperea conflictelor armate pe parcursul desfășurării Jocurilor Olimpice. De asemenea, începând din 2008 există în cadrul ONU o instituție specializată pentru Dezvoltare și Pace, iar anul 2005 a fost desemnat de aceasta ca anul internațional al sportului și educației fizice.

Ca urmare a tuturor acțiunilor deja desfășurate și în contextul nou creat, ONU a hotărât în august 2013 ca data de 6 aprilie să fie Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace.

Această dată are o semnificație simbolică, fiind folosită și pentru a crea o legatură cu începuturile mișcării olimpice, prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne fiind inaugurată la Atena pe 6 aprilie 1896.

Anul acesta, pe 6 aprilie 2014, se va sărbători pentru prima dată ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace, ocazie cu care fenomenul sportiv va fi promovat ca un instrument eficient și inovativ care contribuie la schimbările sociale petrecute în întreaga lume. Organizarea anuală a acestei zile internaționale va oferi o nouă șansă pentru promovarea sportului și activităților fizice ca limbaj universal și mijloc inovator pentru educație, sănătate, integrare socială, dezvoltarea tinerilor, construirea păcii și dezvoltării durabile. Ziua de 6 aprilie va veni în completarea Zilei Olimpice, celebrată pe 23 iunie, care promovează valorile olimpice, prietenia, excelența și respectul.

În România, Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace va fi organizată pe 6 aprilie a.c. de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (C.O.S.R.) prin Academia Olimpică Română (A.O.R.), în incinta Școlii gimnaziale nr. 162 din București (ora 10:30). La această acțiune vor participa profesori și elevi ai școlii gazdă, precum și de la Școlile gimnaziale nr. 3 „Nicolae Titulescu”, nr. 170 „Geo Bogza”, nr. 171 „Petre Ispirescu”, nr. 182 „Alexandru Costescu” și de la Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”.

sursa foto