O duminică însorită şi un om la fel de luminos. Ciocolată caldă şi gustul dulce al unei atmosfere în care conştientizez că lumea e mai profundă decât orice altă poveste spusă vreodată, şi asta datorită oamenilor din ea. Printre ei este Raluca Rumega, o tânără entuziastă, cu planuri ambiţioase şi cu gânduri complexe către un viitor măreţ. Voluntară la Salvaţi Copiii, Raluca reprezintă unul dintre puţinii tineri de astăzi care cred în vise şi sunt idealişti. Unul dintre puţinii oameni care au curajul să creadă că vor schimba lumea şi răutatea din ea. Unul dintre acele persoane care, zâmbind, nu se tem să spere şi să lupte pentru a triumfa. Jos pălăria în faţa viziunilor altfel şi a oamenilor frumoşi. Jos pălăria, Raluca!

Ai 17 ani, vârsta la care cei mai mulţi tineri nu se gândesc neapărat la viitor, ci caută să se distreze şi să-şi petreacă lejer timpul liber. Cum te-ai caracteriza pe tine, Raluca, adolescenta, în raport cu aceşti tineri?

Mă sperie puţin viitorul, dar ştiu că nu-l pot evita. Nu pot să spun: mă distrez acum şi, după, ce-o fi, o fi. Am încercat, dorind să mă integrez, să trăiesc cu gândul live the moment, însă nu mi-a reuşit absolut deloc. Orice lucru pe care îl fac mă duce cu gândul la viitor. M-am gândit la o mulţime de variante despre ce pot să fac, unde pot să ajung, însă nu ştiu. Acum lupt pentru cea mai bună variantă, pentru tot ce pot mai bun şi sper să reuşesc.

Trăim în era tehonologiei, a societăţii mereu-pe-fugă. Cum te identifici într-o lume în care lumea citeşte mai puţin, nu se regăseşte neapărat în lucruri simple şi este într-o continuă goană după aspecte materiale?

Sinceră să fiu, nu mă încadrez în niciuna din categoriile respective. Nu sunt genul de om înnebunit după tehnologie. Am un calculator vechi pe care abia îl folosesc. În general sunt o persoană care preferă cititul şi interacţiunea, pentru că înseamnă enorm de mult în societatea de azi. Mi-ar plăcea să văd mai mulţi oameni care să lase deoparte tehnologia şi tot ce ţine de ea. Mi-ar plăcea să-i văd mai deschişi unii cu alţii, pentru că din cauza tehnologiei am ajuns să fim mai închişi în noi, să nu mai discutăm, să nu ne arătăm sentimentele. Eu sper să nu mă încadrez în categoria oamenilor mereu pe fugă, care nu au timp de absolut nimic.

Mulţi oameni subestimează conceptul de visător. Te consideri o visătoare?

Da, da, da. Un mare da la visător. Mi-a plăcut de când mă ştiu să mă imaginez în tot felul de scenarii şi să mă gândesc la orice poveşti. Îmi propun un anumit scop şi mă gândesc: uite, ce frumos ar fi aşa! – și lupt pentru asta. E cumva corelat cu ambiţia. Mă determină să mă gândesc mai mult la muncă. În voluntariat găseşti tot felul de oameni, atât visători, cât şi pragmatici. Sunt, să zic, 75% visători şi 15% cei mai practici. Cei din prima categorie sunt mult mai entuziaşti în tot ce se implică. Se implică trup şi suflet, efectiv. Sunt cu totul acolo. Cei practici însă o fac pentru că au nevoie pentru facultate sau pentru experienţă profesională. Faptul că sunt o visătoare mi-a influenţat multe dintre decizii şi alegeri. Dacă aş fi fost mai pragmatică, poate că n-aş fi ales medicina. Poate că n-aş fi făcut orice altă activitate. Nu m-aş fi apucat să cânt la chitară sau să scriu, pentru că aş fi crezut că e o pierdere de timp. Mi-ar fi influenţat, practic, personalitatea şi m-ar fi făcut o persoană cel puţin diferită faţă de cum sunt acum.

Deşi ai o vârstă fragedă, eşti o persoană care se implică într-o mulţime de lucruri. Ce înseamnă a fi ambiţios, din punctul tău de vedere, luând în considerare societatea alertă de astăzi?

E relativ. Acum depinde de fiecare persoană. Eu văd ideea de a fi ambiţios ca având un scop. Am avut un training acum câteva săptămâni în care ni se spunea că nu poţi să faci nimic şi nu poţi să rezolvi nimic dacă nu ai un scop. Iar eu văd ambiţia ca pe atingerea unui scop. Mi se pare o calitate destul de rară în ziua de azi. E practic dorinţa aceea puternică ce nu te lasă până nu îţi atingi obiectivul respectiv. Sunt ambiţioasă pentru că îmi doresc să ajung să am un viitor cât mai bun. Şi tot ce fac azi reprezintă, pentru mine, demersul către acel viitor, către acel scop menţionat. Activez în cadrul Salvaţi Copiii şi în alte fundaţii pentru că îmi doresc să am multe oportunităţi ulterior pentru a fi sigură, sigură că am de unde să aleg. Vreau să am cunoştinţe din cât mai multe părţi pentru a mi se deschide cât mai multe uşi când va veni timpul.

Referitor la viitor, te-ai decis deja ce cale vei alege? Unde te vezi, spre exemplu, peste 10 ani?

Da, mi-am ales. Aveam dubii acum o jumătate de an. Nu ştiam dacă să aleg medicină veterinară sau medicină umană. De mică mi-am dorit să fac ceva care să salveze vieţi. Eram la sfârşitul clasei a IX-a şi nu ştiam ce facultate să aleg. Aveam vreo 4-5 opțiuni. Una dintre ele era să merg la pompieri, în cadrul poliţiei, la criminalistică, medicină umană, medicină veterinară şi ar mai fi fost limbile străine, ca variantă de rezervă. Toate presupuneau salvarea de vieţi şi toate mă mulţumeau. Şi am mare noroc cu nişte părinţi care mă sprijină. Mi-au spus că orice voi face, ei mă vor susţine. Îmi doresc foarte mult să fac în viitor orice implică salvarea unei vieţi, orice implică ajutor.

Vorbeşte-ne despre voluntariat. Ce te-a determinat să alegi această cale? De ce Salvaţi Copiii?

Am început voluntariatul în ideea că am prea mult timp liber şi în ideea că îl petrec prea mult în casă. Nu sunt genul de om extrem de sociabil. Sunt timidă şi retrasă şi, chiar dacă ador oamenii şi îmi plac prieteniile, îmi e destul de greu să le fac. Ajunsesem să stau mai mult în casă, să citesc, să mai scriu, să cânt sau orice altceva. Şi am zis că trebuie să fac ceva. E totuşi timpul meu liber şi aş vrea să-l redirecţionez către activităţi mult mai productive. Aşa că am căutat să fac voluntariat. Nu ştiam exact unde să merg, ce să fac, ce aş vrea să fac. Voiam doar să fac voluntariat. Nu mai ştiu exact cum am dat de Salvaţi Copiii. Aşa că am intrat pe site, am văzut despre ce e vorba, ce fac ei, ce aş putea să fac. Am aplicat, m-au chemat la interviu şi de acolo a început totul. Am intrat în proiecte, în absolut toate proiectele pe care le-au avut în perioada respectivă. Mi-a plăcut enorm fiecare.

Ce m-a încântat cel mai mult, până în momentul de faţă, în organizație e faptul că, în general, se bazează pe lucrul în echipă şi că tot ce am făcut a avut consecinţe pozitive. Am două activităţi care mi-au plăcut cel mai mult. Una dintre ele a fost campania cu Ikea, unde a trebuit să ne costumăm în zâne, ursuleţi, elfi, toţi dintr-o poveste. Din sumele strânse, în urma vânzării unor jucării, 2% erau donate către Salvaţi Copiii şi UNICEF. Ce mi-a mai plăcut şi m-a motivat a fost feedbackul primit. Spre exemplu, organizatorii de la Ikea Foundation, cei cu care am lucrat, mi-au spus că le-am plăcut foarte mult şi mi-au spus că dacă am nevoie de o scrisoare de recomandare sau orice altceva să apelez la ei. Toate astea mi-au dat încredere în mine şi m-au facut să mă simt mult mai bine decât mă aşteptam.

Un alt aspect care îmi mai place este lucrul direct cu copiii. La Salvaţi Copiii am o grupă de engleză şi mai activez şi la Fundaţia Regina Maria, îi ajut la teme şi mă încântă. Sunt o persoană care adoră copiii. Mă implic fizic, psihic, emoţional, din toate punctele de vedere. Voluntariatul pentru mine înseamnă dăruire şi emoţie, dorinţa de a ajuta. La Regina Maria copiii au avut o lecţie specială în care o doamnă le spunea că şi dacă eşti singur, poţi să schimbi lumea. Prin orice ai face, prin orice lucru bun pe care îl faci, poţi să o schimbi.

Cum se desfăşoară o zi din viaţa ta la Salvaţi Copiii? În ce constau atribuţiile tale?

Spre exemplu, în fiecare miercuri, după şcoală, merg la centru să lucrez cu copiii. Ajungând acolo, parcă dispare orice grijă pe care am avut-o până atunci, orice stres. Chiar am avut acum o săptămână sau două o stare proastă din cauza unei note mai puţin bune. Odată ce am ajuns acolo, am observat că, începând să lucrez cu copiii, am uitat de absolut orice. Şi m-am simţit atât de bine! Parcă mi-e greu să mă mai supăr pentru lucrurile care mă deranjează. Îmi place foarte mult. Lucrez cu ei două ore, două ore şi ceva. Ce le place lor la ora de engleză e că facem şi joculeţe, am învăţat asta tot într-un training. După o oră de lucrat cu ei, avem un joculeţ. Un joculeţ în care încerc să implic pe toată lumea, în care încerc să consolidez relaţiile de prietenie dintre ei şi în care încerc să-i fac să fie mai deschişi. Aveam o fetiţă căreia îi era frică să răspundă, începea să plângă. Aşa că am încercat s-o implic în joculeţe, încet-încet. Acum, după 2-3 ore, e foarte prietenoasă şi răspunde. Eu una mă simt atât de bine când văd că se schimbă ceva şi că le place ceea ce fac eu pentru ei.

Din ce alte ONG-uri ai mai făcut parte şi ce au presupus activităţile tale?

Am participat, în clasa a X-a la Green Initiative, în care am prezentat nişte proiecte eco la clase din şcoala generală şi liceu. Mi-a plăcut pentru că, tot aşa, era vorba despre lucrul cu copiii, în special cu cei din clasele I-IV. Îmi aduc aminte cât de implicaţi erau şi cum ridicau mânuţele să răspundă. Din noiembrie, anul trecut, fac parte din Salvaţi Copiii. Şi, din ianuarie, de când a început al doilea semestru de liceu, am intrat şi în Fundaţia Regina Maria. Azi am avut şi interviul pentru Brigada de Voluntari şi mai vreau să fac parte din centrul Don Orione de la mine din oraş, Voluntari. Este vorba despre copiii cu dizabilităţi. Mi-ar plăcea să intru şi acolo. N-am atât de mult timp să mă implic pe cât mi-aş dori, dar încerc câte puţin, câte puţin.

Ce alte lucruri te mai definesc în afară de voluntariat? Cum reflectă ele activităţile tale zilnice?

În general, îmi place că voluntariatul îmi ocupă mare parte din timp. Îmi place la nebunie ca în fiecare zi să fac câte ceva nou. Din când în când mai cânt. Momentan predau lecţii de chitară unei fetiţe, în curând îi voi preda şi unui băieţel, un prieten al ei. Îmi place foarte mult. Aveam o perioadă în care scriam. Aveam poveşti şi de treizeci şi ceva de capitole. Dar am renunţat. Aş vrea să îmi deschid un blog în curând, cel mai probabil în vacanţa de Paşti. Îmi mai place foarte mult să citesc. Nu plec nicăieri fără o carte, oriunde m-aş duce. Mai scriu versuri pentru melodii şi fac propriile linii melodice. Am scris mult în clasele a IX-a şi a X-a. Am perioade în care scriu mult, perioade în care scriu mai puţin, în funcţie de tumultul de sentimente şi toate cele.

Cum ai promova voluntariatul printre tinerii de astăzi? Cum i-ai încuraja să fie mai activi şi să se implice în societate prin această activitate?

Mulţi văd voluntariatul ca pe ceva inutil. De ce ar face ceva neplătit? Mulţi nu înţeleg că nu e vorba despre numărul de evenimente la care merg. Trebuie să ştie că voluntariatul îi dezvoltă foarte mult. Eu le-aş prezenta mai multe activităţi. Adică nu le-aş spune: uite, trebuie să faci asta, asta şi asta. Spre exemplu, aş merge la o clasă cu o echipă de 5 voluntari ca să le prezentăm ideea de voluntariat. Cred că cel mai frumos ar fi să ne prezentăm fiecare. Să spunem câte puţin din experienţa preferată pe care am avut-o într-o anumită organizaţie şi să le insuflăm starea de bine dobândită. Le-aş arăta că am fost la un concert sau un eveniment, cum am fost în Ikea şi m-am îmbrăcat în ursuleţ. Le-aş arăta că m-am schimbat şi că văd lucrurile altfel şi că mă ajută în viitor. Trebuie să le prezentăm avantajele. Pentru că ei nu văd voluntariatul decât ca pe o muncă fără plată, ceea ce e total greşit. Dacă le-am arăta cum este de fapt voluntariatul şi le-am expune în mod direct experienţele trăite de voluntari, sunt sigură că s-ar observa o schimbare. Ei au nevoie de exemple concrete, trebuie să li se arate că se poate prin cei asemenea lor. Voluntariatul ar trebui să fie răspândit mult mai mult printre tineri, după părerea mea. Tinerii nu numai că ar învăţa nenumărate lucruri din toate domeniile, dar ar avea parte şi de experieţe de neuitat care le-ar putea schimba viitorul.

sursa foto: arhiva personală