Sunt filme pe care le cauți și filme care te caută, filme de care ai nevoie și filme care îți creează nevoi, filme care te pun pe gânduri și filme la care te gândești mult timp după ce le vezi (prima dată, căci vei reveni constant la ele). Sunt îndrăgostită de ceea ce eu numesc film revelator. Sunt filme pe care le descopăr, de obicei, în momentele mele de filosofare, de visare, de căutări, acele momente în care nu am decât răspunsuri și nu știu să pun întrebări. La Mr. Nobody mă gândesc foarte des căci îmi dă sentimentul că are și întrebări, și răspunsuri, și așteptări, și fugi. La The Curious Case of Benjamin Button mă gândesc cu duioșie și îmi amintesc mereu personajul interpretat de Cate Blanchet ținând în brațe copilul, căci doar atunci când iubești atât de mult poți face orice pentru celălalt. Dar nici despre Mr. Nobody, nici despre Benjamin Button nu vreau să vă povestesc acum, ci despre Rhoda și Another Earth.
Cum ar fi să știi că exiști în alt univers? Dacă te-ai întâlni cu tine la un colț de lume ce ți-ai spune? Ce ți-ai ierta? Ce ai uita?
Within our lifetimes, we’ve marveled as biologists have managed to look at ever smaller and smaller things. And astronomers have looked further and further into the dark night sky, back in time and out in space. But maybe the most mysterious of all is neither the small nor the large: it’s us, up close. Could we even recognize ourselves, and if we did, would we know ourselves? What would we say to ourselves? What would we learn from ourselves? What would we really like to see if we could stand outside ourselves and look at us?
Oricât de mult aș încerca să găsesc o variantă în care să vă povestesc subiectul fără să vă răpesc din senzațiile pe care le veți avea când îl veți urmări, nu găsesc nicio cale. Another Earth este un film cu întrebări. Unul ciudat, cu multe momente de tăcere a personajelor, dar cu o muzică sfâșietoare, cu replici simple, dar care răscolesc trecuturi, un SF romanțat, aceeași poveste a vieții pe celelalte planete. Dar nu e un film despre extraterești întrucât noi suntem, de fapt, străinii. Another Earth este un film-scenă – scena în care Rhoda privește celălalt pământ, noaptea, scena în care îi scrie bătrânului în palmă, cea în care Richard îi cântă într-o sală goală, scena în care stă la marginea mării, povestea astronautului rus, particulele de praf din camera ei în lumina soarelui, momentul în care aleargă noaptea spre el, jucăria de pluș, cele două pământuri…
It would be very hard to think “I am over there” and “Can I go meet me?” and “Is that me better than this me?” “Can I learn from the other me?” “Has the other me made the same mistakes I’ve made?” Or, “Can I sit down and have a conversation with me?” Wouldn’t that be an interesting thing? The truth is, we do that all day long every day. People don’t admit it and they don’t think about it too much, but they do. Every day, they’re talking in their own head. “What’s he doing?” “Why’d he do that?” “What did she think?” “Did I say the right thing?” In this case, there’s another you out there.
De multe ori, pentru a ne înțelege avem nevoie de o altă perspectivă, avem nevoie să ieșim din trupul nostru și să ne privim din alt spațiu. Cine suntem? Care este rostul nostru aici? Cum ne judecăm? Cât ne iubim? De câte ori ne punem astfel de întrebări? De câte ori stăm și ne gândim la noi, la cine suntem și la ce vrem să fim, la ce putem, la ce știm, la cât iubim și cât urâm, la cât iertăm?
Another Earth este un film de festival, dar un festival intim. Unii l-au comparat cu Melancholia lui Lars von Trier, dar dacă cel din urmă avea o imagine impecabilă, i-a lipsit parcă povestea, credibilitatea sufletească. Nu mi se întâmplă des să nu simt afecțiune pentru personajele principale ale unui film, dar filmul acesta ți-e atât de incomod până la final încât doar după ultima scena simți că ai făcut parte, prin actori, din poveste. Iar Brit Marling, scenaristă alături de Mike Cahil, dar și interpreta Rhodei, ți-e aproape indiferentă până să conștizezi că ar fi putea fi oricare dintre persoanele din jurul tău. Another Earth, film independent regizat de Mike Cahil, un tânăr regizor american, creează acel sentiment de luptă cu singurătatea, indiferent câți oameni dragi ar fi în jurul nostru. E un monolog despre relația fiecăruia cu sine, o relație intimă și răvășitoare. Și totuși, dacă celălalt eu există, cu trup și suflet, într-un alt univers?